Legislator Case Law & Legislation
294926 RO

DECIZIA nr. 499 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIA nr. 499 din 17 octombrie 2024 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 25 februarie 2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.420/175/2020 al Judecătoriei Aiud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2031D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul nu formulează o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea față de prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Sentința penală nr. 765 din 2 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.420/175/2020, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Alen Daniel Moisin într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii prin care acesta a solicitat modificarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), precum și prevederile art. 16 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. Judecătoria Aiud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că textele vizate de autor reglementează procedura de soluționare a plângerii unui deținut împotriva modului în care Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei stabilește regimul de executare al acesteia. Apreciază că, pentru a se putea constata o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, este necesară existența unor situații identice, tratate în legislație în mod diferit. Reține că nu se poate vorbi despre o discriminare, câtă vreme textul de lege reglementează o procedură, cu termene pentru soluționarea cererilor și a plângerilor. Totodată, consideră că nu se poate discuta în cauză despre încălcarea art. 16 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu a fost invocat de către autor vreun aspect care să atragă incidența acestui text. Reține că, deși i s-a oferit deținutului posibilitatea de a depune la dosar note scrise cu privire la cele invocate, acesta a refuzat în mod expres în fața agenților de penitenciar să primească înștiințarea în sensul celor de mai sus.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate, iar, în subsidiar, neîntemeiată, întrucât textul criticat nu este de natură să genereze discriminare, în condițiile în care acesta reglementează doar procedura soluționării plângerii împotriva modului în care Comisia de individualizare a regimurilor de executare a pedepsei stabilește regimul de executare a pedepsei, procedură care se aplică în mod egal tuturor persoanelor care sunt supuse acestei proceduri.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins

[...] (13) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluții

a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 32;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;

c) ia act de retragerea plângerii.[...]

(15) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, precum și prevederilor art. 16 privind restricții ale activității politice a străinilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al structurii excepției de neconstituționalitate, expres consacrată de dispozițiile art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme autorul invocă dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și dispozițiile privind restricții ale activității politice a străinilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea față de prevederile constituționale și convenționale invocate. Reținerea acestei cauze de inadmisibilitate constituie un motiv dirimant, cu efect peremptoriu în ceea ce privește analiza pe fond a excepției.

14. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeași soluție va fi urmată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie din cauza generalității sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. Simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.

15. Astfel, având în vedere că în prezenta cauză autorul excepției de neconstituționalitate a procedat la simpla enumerare a dispozițiilor legale criticate și la enumerarea normelor constituționale și convenționale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susținerea excepției de neconstituționalitate, și că din această formulare a excepției nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate, ținând seama de exigențele dispozițiilor art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este inadmisibilă.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (13) și (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.420/175/2020 al Judecătoriei Aiud.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →