Legislator Case Law & Legislation
294713 RO

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 privind stabilirea criteriilor de prioritizare pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulate în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A.

7 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (7)

Statutory Text (7 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

Proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social se derulează de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. în anul 2025 în funcție de următoarele criterii de prioritizare

a) domeniul în care sunt încadrate proiectele;

b) gradul de implementare a acestora.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

În aplicarea criteriului de prioritizare prevăzut la art. 1 lit. a), suma aferentă limitei lunare de credite bugetare, în cadrul căreia Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației deschide și repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu, pentru Programul național de construcții de interes public sau social, se distribuie procentual astfel

a) 25% pentru domeniul de Investiții semnificative, stabilite potrivit memorandumului prevăzut la art. 43 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare;

b) 15% pentru domeniul Educație, care cuprinde proiecte de investiții din Subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat“, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. e) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

c) 15% pentru domeniul Infrastructură edilitară, care cuprinde proiecte de investiții din subprogramele „Lucrări în primă urgență“, „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean“ și „Fose septice, microstații de epurare, sisteme de alimentare cu apă și sisteme de canalizare“, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. i), k) și l) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

d) 15% pentru domeniul Sănătate, care cuprinde proiecte de investiții din Subprogramul „Unități sanitare“, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

e) 10% pentru domeniul Sport, care cuprinde proiecte de investiții din subprogramele „Săli de sport“, „Bazine de înot“, „Complexuri sportive“ și „Patinoare artificiale“, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) și f) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

f) 5% pentru domeniul Cultură, care cuprinde proiecte de investiții din subprogramele „Așezăminte culturale“ și „Săli de cinema“, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) și h) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

g) 15% pentru domeniul Alte obiective de interes public sau social, care cuprinde proiecte de investiții din Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social din domeniul construcțiilor“, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. m) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

În aplicarea criteriului de prioritizare prevăzut la art. 1 lit. b), sumele rezultate conform art. 2 se vor repartiza, în cadrul fiecărui domeniu, în funcție de gradul de implementare a proiectelor de investiții, după cum urmează

a) 50% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare de peste 80%;

b) 30% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare cuprins între 40% și 80%;

c) 20% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare cuprins între 0% și 40%.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. efectuează plata facturilor în perioada 15-17 a lunii, în limita creditelor bugetare aprobate.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

În cazul epuizării sumelor alocate în oricare dintre ipotezele de la art. 2 și 3, Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. poate să redistribuie lunar sume de la alte categorii, dacă acestea sunt disponibile, astfel încât să se realizeze o repartizare echilibrată a creditelor bugetare alocate de la bugetul de stat.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

Creditele bugetare repartizate potrivit art. 2, 3 și 5 se utilizează astfel încât să se asigure încadrarea în creditele bugetare aprobate cu această destinație prin legea bugetului de stat.

HOTĂRÂRE nr. 43 din 13 februarie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 13 februarie 2025

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. XXVII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ION-MARCEL CIOLACU

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Marian Neacșu

Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,

Tánczos Barna

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Cseke Attila-Zoltan

București, 13 februarie 2025.

Nr. 43.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →