HOTĂRÂRE nr. 7 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului privind selectarea, promovarea și evaluarea personalului Curții Constituționale
Statutory Text (5 Articles)
Plenul aprobă Regulamentul privind selectarea, promovarea și evaluarea personalului Curții Constituționale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
REGULAMENT
privind selectarea, promovarea și evaluarea
personalului Curții Constituționale
Prezenta hotărâre, împreună cu regulamentul prevăzut în anexă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru anul 2024, evaluarea personalului Curții Constituționale se face potrivit reglementărilor aplicabile anterior intrării în vigoare a regulamentului prevăzut la art. 1.
În temeiul dispozițiilor art. 6, art. 9 alin. (1) și ale art. 50 și 51 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 361/2023 privind personalul Curții Constituționale,
Plenul Curții Constituționale adoptă prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre a fost adoptată de Plenul Curții Constituționale cu unanimitate de voturi, în ședința din data de 30 ianuarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Contrasemnează
Prim-magistrat-asistent,
Benke Károly
Secretar general,
Alexandru Mihai Borcan
Director cancelarie,
Cristina Titirișcă
București, 30 ianuarie 2025.
Nr. 7.