HOTĂRÂRE nr. 2 din 31 ianuarie 2025 pentru modificarea și completarea Programului anual de pregătire profesională continuă, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 2/2022
Statutory Text (3 Articles)
Programul anual de pregătire profesională continuă, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 2/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 14 februarie 2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
1. La capitolul I - Dispoziții generale, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins
4. Programul se desfășoară, în principal, sub două forme: – cursuri de pregătire profesională în sistem online;– cursuri de pregătire profesională la sală.
2. La capitolul II - Organizarea și desfășurarea Programului anual de pregătire profesională continuă sub formă de cursuri în sistem online, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins
1. Temele generale ale cursurilor desfășurate în sistem online din cadrul Programului anual de pregătire profesională continuă, precum și numărul de ore alocat/an se aprobă prin decizie a Consiliului superior și se publică pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali.
3. La capitolul II - Organizarea și desfășurarea Programului anual de pregătire profesională continuă sub formă de cursuri în sistem online, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins
2. Temele generale ale cursurilor pot fi modificate în cursul anului curent în funcție de noutățile legislative sau cele de practică judiciară apărute.
4. La capitolul II - Organizarea și desfășurarea Programului anual de pregătire profesională continuă sub formă de cursuri în sistem online, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 9, cu următorul cuprins
9. Accesul membrilor Camerei Consultanților Fiscali la biblioteca virtuală pentru efectuarea orelor de pregătire profesională, în conformitate cu pct. 7 și 8, se realizează cu respectarea de către membri a condițiilor prevăzute la cap. I - Dispoziții generale pct. 4^1.
5. La capitolul III - Organizarea și desfășurarea Programului anual de pregătire profesională continuă sub formă de cursuri la sală, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins
2. Temele generale ale cursurilor desfășurate în sălile de curs din cadrul Programului anual de pregătire profesională continuă, precum și numărul de ore alocat/acțiune se aprobă prin decizie a Consiliului superior și se publică pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali.
6. Anexele nr. 1 și 2 se abrogă.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
În baza prevederilor art. 11 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 4 din Normele privind pregătirea profesională continuă a consultanților fiscali și a consultanților fiscali asistenți, aprobate prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 2/2020,
Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 29 ianuarie 2025, hotărăște
Președintele Camerei Consultanților Fiscali,
Dan Manolescu
București, 31 ianuarie 2025.
Nr. 2.
-----