DECIZIA nr. 474 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid-Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, excepție ridicată de Cătălin Dobrescu în Dosarul nr. 4.235/202/2019 al Judecătoriei Călărași. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 624D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

4. Prin Încheierea din 17 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.235/202/2019, Judecătoria Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată Cătălin Dobrescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulată împotriva actelor de executare silită efectuate de biroul executorului judecătoresc.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate instituie ca titluri executorii facturile la utilități, fără precizări cu privire la modul de comunicare, de semnare a facturilor, la procedurile prealabile etc. Învederează că, astfel, se poate ajunge la situații dramatice în care utilizatorului, fără a avea cunoștință de existența și cuantumul acestor facturi, să i se blocheze conturile, cu consecința unor daune uriașe privind comisioanele bancare și cu imobilul pus în vânzare de către executorul judecătoresc pentru sume infime. În acest context, apreciază că operatorii de utilități au prin lege un avantaj imens față de consumatorul captiv, care nu poate alege operatorul de utilități la apă și gunoi și nu poate schimba forma contractului, iar calea contestației la executare - singura aflată la dispoziția cetățeanului - necesită cheltuieli greu de acoperit, precum taxa judiciară de timbru, avocat etc. În acest context, se solicită Curții Constituționale "anularea" art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 sau măcar obligarea legiuitorului la precizări privind comunicarea facturilor, prin care să se asigure o corectă informare a cetățeanului.

6. Judecătoria Călărași apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale cu privire la problema de drept criticată, și anume Decizia nr. 188 din 21 martie 2017 și Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind respectate exigențele de motivare a excepției, impuse în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009 sau Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). În acest sens, arată că autorul excepției nu individualizează normele constituționale pretins încălcate și nici nu motivează în concret relația de contrarietate existentă între acestea și dispozițiile legale criticate. Referitor la solicitarea autorului excepției privind anularea, de către Curtea Constituțională, a reglementării criticate sau obligarea legiuitorului să formuleze precizări privind modul de comunicare a facturilor, Guvernul menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 146 din Constituție și cu cele ale art. 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, o atare solicitare nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015. În realitate, însă, din examinarea criticilor formulate, astfel cum au fost reținute în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, republicată, dispoziții potrivit cărora „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu“ și asupra cărora Curtea urmează, astfel, să se pronunțe.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 47 alin. (1) referitoare la nivelul de trai.

13. Examinând excepția, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, și Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 11 iulie 2019, prin care s-a statuat în sensul conformității acesteia cu Legea fundamentală.

14. Astfel, prin Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019, antereferită, paragrafele 16-21, Curtea a constatat că Legea nr. 241/2006 stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților, ansamblul acestor activități organizându-se sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților. Din coroborarea prevederilor acestui act normativ reiese că între utilizatorul/utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă și furnizorul/furnizorii serviciului respectiv există raporturi contractuale, drepturile/obligațiile părților în legătură cu furnizarea serviciului public și contravaloarea/plata la termen a acestuia regăsindu-se în mod corespunzător în contractele respective, încheiate în condițiile legii. Curtea a subliniat că în situația în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceștia pot contesta aceste sume, în condițiile legii, fiind respectate, astfel, accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

15. Curtea a învederat, de asemenea, că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, lege specială, dispozițiile acesteia se completează inclusiv cu cele ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, lege generală. Prin urmare, Curtea a constatat că prin art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 225/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din data de 23 noiembrie 2016, s-a statuat că „Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu“. Prin această reglementare legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, astfel încât toți operatorii de servicii de utilități publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, fiind exclusă, astfel, orice situație discriminatorie. Legiuitorul a optat pentru o atare soluție legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizate, împrejurare față de care se poate asigura și continuitatea acestora.

16. De altfel, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, Curtea a reținut că art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006 este o normă precisă, clară și previzibilă și nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor, aceștia având dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociații reprezentative, autorităților administrației publice centrale sau locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate servicii de utilități publice ori instanțelor judecătorești, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. Prin această decizie, Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de grație, de până la 30 de zile de la data scadenței, la expirarea căreia se aplică penalități de întârziere care se datorează începând cu prima zi după data scadenței, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depășească valoarea facturii, și se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea a reținut că norma nu este lipsită de precizie, claritate și previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea și primirea facturii, cât și pentru achitarea contravalorii acesteia. Referitor la posibilitatea ca emitenții să nu transmită facturile respective, Curtea a subliniat că aceasta reprezintă doar o situație particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituționalitate ale textului legal criticat.

17. Raportat la critica privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, precitată, Curtea a reținut că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, „sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie“. Această categorie de „alte titluri executorii“ este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenții sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată și nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reținut că, în privința acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar și suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită. În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ cărora legea le recunoaște putere executorie.

18. Așa fiind, prin prisma celor mai sus menționate, Curtea apreciază că soluția legislativă criticată nu aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. În fine, referitor la solicitarea autorului excepției privind anularea, de către instanța de contencios constituțional, a reglementării criticate sau obligarea legiuitorului să formuleze precizări privind modul de comunicare a facturilor, Curtea învederează faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, o atare solicitare excedează competenței sale, respectiv aceea de a se pronunța numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Așa fiind, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea de noi prevederi celor instituite și nici nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică, pentru că altfel s-ar transforma într-un legislator pozitiv, încălcând art. 61 alin. (1) din Constituție.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Dobrescu în Dosarul nr. 4.235/202/2019 al Judecătoriei Călărași și constată că dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Călărași și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Ingrid-Alina Tudora

------