HOTĂRÂRE nr. 1.949 din 31 decembrie 1970
Statutory Text (5 Articles)
Pe data de 1 ianuarie 1971 se înfiinţează Centrul de calcul al Universitatii din Bucureşti, prin reorganizarea Centrului de calcul din cadrul Facultăţii de matematica-mecanică a acestei universităţi. Centrul de calcul al Universitatii din Bucureşti este instituţie bugetară şi are sediul în municipiul Bucureşti.
Centrul de calcul al Universitatii din Bucureşti are ca obiect de activitate specializarea cadrelor în domeniul tehnicilor de calcul şi efectuarea de cercetări ştiinţifice în acest domeniu.
Salariile tarifare ale personalului de specialitate şi de cercetare ştiinţifică se vor stabili de Ministerul Învăţămîntului, cu avizul Ministerului Muncii, pe baza nomenclatorului de funcţii şi salarii tarifare ale personalului de specialitate din centrele de calcul, prevăzute în Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 209/1970 sau, după caz, ale personalului de cercetare ştiinţifică din institutele de cercetare ştiinţifică, prevăzute în Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 78/1970.
Funcţiile tehnice, economice şi administrative de execuţie, precum şi salariile tarifare ale acestor funcţii sînt cele prevăzute în anexele III/5, III/10 şi III/11 la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 914/1968, cu modificările ulterioare.
Ministerul Învăţămîntului, cu avizul Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi autorizarea prelucrării datelor, va stabili structura organizatorică a centrului.
--------
privind înfiinţarea Centrului de calcul al Universitatii din Bucureşti
Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte