ORDIN nr. 2.351/202/2024 privind introducerea obligativității deținerii vizei de tranzit aeroportuar pentru cetățenii unor state terțe care tranzitează aeroporturile din România
Statutory Text (4 Articles)
Începând cu data de 15.11.2024 se introduce obligativitatea deținerii vizei de tranzit aeroportuar pentru cetățenii Republicii Tadjikistan și Republicii Uzbekistan care tranzitează aeroporturile din România.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Național de Vize, informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea acestei măsuri și emiterea prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În conformitate cu art. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize),
ministrul afacerilor externe și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emit următorul ordin
Ministrul afacerilor externe,
Luminița-Teodora Odobescu
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
-----