Legislator Case Law & Legislation
290261 RO

RAPORT nr. 25.849 din 21 august 2024 privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Uniunea Salvați România, membru al competitorului electoral - Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei, cu ocazia alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 25.849 din 21 august 2024 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 1097 din 4 noiembrie 2024

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1.07.2024-19.08.2024 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Uniunea Salvați România, entitate membră a competitorului electoral - Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei, cu ocazia alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

I. Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024

• contribuțiile electorale au fost în cuantum de 6.746.379,40, astfel:– 571.649,40 lei din contribuții ale candidaților;– 5.874.730,00 lei din contribuții ale formațiunii politice din activitatea curentă;– 300.000,00 lei din transferuri ale sumelor de bani provenite din venituri obținute în condițiile art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

• cheltuielile electorale au fost în cuantum de 6.686.506,86 lei.

Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 6.444.364,74 lei.

În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 6.306.347,51 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral, și a invalidat suma de 138.017,23 lei, în baza prevederilor art. 48 alin. (11) lit. c) și alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II. Sancțiuni aplicate ca urmare a verificării legalității finanțării campaniei electorale, precum și ca urmare a sesizărilor

Partidul Uniunea Salvați România a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și s-a hotărât confiscarea sumei de 6,50 lei.

București, 21 august 2024.

Nr. 25.849.

------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →