Legislator Case Law & Legislation
288135 RO

DECIZIA nr. 132 din 19 martie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIA nr. 132 din 19 martie 2024 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 6 septembrie 2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea 3 Fan Construct - S.R.L. din Sântimbru, județul Alba, în Dosarul nr. 1.271/107/2018 al Tribunalului Alba - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.349D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că sintagma „vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici“ are valențele unei dispoziții de interpretare, nefiind nicidecum restrictivă. Face referire și la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, reprezentată de Decizia nr. 218 din 20 aprilie 2023, paragraful 23.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 18 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.271/107/2018, Tribunalul Alba - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea 3 Fan Construct - S.R.L. din Sântimbru, județul Alba, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de stabilire pe cale judecătorească a cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea unor imobile.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, care obligă experții și instanța de judecată să țină seama de expertizele întocmite de camerele notarilor publici, este neconstituțional prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (3) din Constituție, întrucât stabilirea valorii imobilelor expropriate în funcție de grilele notarilor publici duce la egalizarea nejustificată și arbitrară a valorii unor imobile situate în aceleași zone dintr-o localitate și astfel, nu este îndeplinită condiția justei despăgubiri, cerută imperativ de textul constituțional invocat. Se arată că despăgubirea este dreaptă doar atunci când valoarea acesteia acoperă în totalitate prejudiciul suferit de către cel expropriat. Prevederile constituționale invocate impun o stabilire corectă a acestui prejudiciu, care se poate realiza doar printr-o evaluare individuală a imobilului expropriat, iar nu printr-una generică, minimală și orientativă. Or, astfel cum rezultă din conținutul site-ului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, precum și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, grila notarilor publici conține valorile orientative ale proprietăților imobiliare bazate pe analiza tranzacțiilor efectuate în anii anteriori și pe anticiparea evoluției viitoare, iar utilizarea acestor valori ca referință în rapoartele de evaluare nu se recomandă, deoarece abaterile pot fi semnificative, având în vedere că evaluarea unei proprietăți imobiliare, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, presupune identificarea proprietății imobiliare și efectuarea inspecției tehnice a acesteia (a se vedea Decizia nr. 2.902/2013 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

6. Se mai arată că exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată în prezent prin două legi în vigoare, respectiv prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Din conținutul celor două acte normative rezultă că acestea sunt aplicabile în funcție de tipul de utilitate publică specific exproprierii ce are loc.

7. Până la modificarea art. 22 din Legea nr. 255/2010 (prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local), stabilirea despăgubirii se făcea în toate cazurile în conformitate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, întrucât art. 22 alin. (3) din forma anterioară a Legii nr. 255/2010 făcea trimitere la aceste texte legale. Ulterior modificării, au fost stabilite - în mod discriminatoriu și prin protejarea diferită a proprietății - două sisteme de calcul al despăgubirilor cuvenite pentru expropriere în cazul în care expropriatul este nemulțumit de cuantumul acesteia.

8. Astfel, în cazul în care imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 33/1994, calculul se face conform art. 21-27 din această lege, și anume despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în calcul și dovezile prezentate de către aceștia. Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate și va hotărî.

9. Însă în cazul în care imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se va acorda conform art. 22 alin. (4) și (6) din această lege, adică instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, iar experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. Practic, în această modalitate, experții și instanța vor prelua prețul oferit de expropriator, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se stabilește prin hotărâre a Guvernului, fiind estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.

10. Se conchide că persoanele îndreptățite la despăgubiri primesc un tratament juridic diferențiat și discriminatoriu în ceea ce privește calculul acestor despăgubiri, dreptul de proprietate nefiind ocrotit și protejat în mod egal, deși titularii se află în situații identice, similare sau asemănătoare, respectiv în cazul unei exproprieri pentru utilitate publică.

11. Mai arată că prin art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 s-a introdus o modalitate de calcul al despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat dacă expropriatul este nemulțumit de cuantumul acesteia, care îngrădește dreptul persoanei îndreptățite de a se adresa justiției și de a beneficia de un proces echitabil, în măsură să-i ofere o despăgubire dreaptă. Aceasta, deoarece art. 22 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 255/2010 limitează instanța doar la a verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, fără să poată hotărî cu privire la cuantumul acestora, așa cum prevede expres art. 44 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia despăgubirile se stabilesc în caz de divergență prin justiție, în lipsa unui acord comun cu proprietarul.

12. Autoarea excepției face referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin care Curtea a constatat existența unei discriminări între tratamentul juridic aplicat persoanelor care au fost de acord cu cuantumul despăgubirii și cele care nu au fost de acord cu aceasta în privința bunurilor imobile expropriate, întrucât, deși sunt în aceeași situație juridică din punctul de vedere al momentului realizării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului, legiuitorul operează cu unități de măsură diferite între acestea, raportând cuantumul despăgubirilor fie la momentul realizării transferului dreptului, fie la cel al realizării expertizei judiciare.

13. Tribunalul Alba - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată cu referire la prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, apreciind că sunt neconstituționale raportat la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (3) din Constituție, întrucât justa despăgubire la care face referire norma constituțională are în vedere despăgubirea persoanei expropriate cu o sumă de bani care să reprezinte valoarea reală a imobilului, iar nu o valoare pur formală. Or, stabilirea valorii imobilelor expropriate prin raportare la grilele notarilor publici nu face decât să egalizeze nejustificat și în mod arbitrar valoarea tuturor imobilelor situate în anumite zone, ca și cum toate aceste imobile ar avea aceeași valoare, indiferent de dotări, materiale folosite etc., în cazul construcțiilor, astfel că nu se poate vorbi despre o justă despăgubire, în sensul textului constituțional.

14. În ceea ce privește art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, instanța consideră că nu încalcă niciuna dintre prevederile din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, modificată prin Legea nr. 233/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, care au următorul conținut: – Art. 22 alin. (4) și (6)

(4) Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege. [...]

(6) Experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.

19. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și în art. 44 alin. (2), (3) și (6) privind garantarea și ocrotirea egală a dreptului de proprietate privată, condițiile exproprierii și stabilirea despăgubirilor corespunzătoare exproprierii.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, se critică modul de stabilire, în etapa judiciară a procedurii exproprierii, a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele trecute în proprietatea statului ca urmare a exproprierii acestora pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

21. Curtea reține că, în etapa inițială a procedurii exproprierii, despăgubirile se fixează pe cale administrativă, sumele individuale aferente despăgubirilor fiind estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare realizat pe baza expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, emițându-se, în acest sens, o hotărâre a Guvernului sau, după caz, o hotărâre a autorității administrației publice locale sau județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, conform art. 5 din Legea nr. 255/2010. Ulterior, în ipoteza în care expropriatul este nemulțumit de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, acesta se poate adresa instanței judecătorești competente, în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

22. Criticile de neconstituționalitate formulate în cauză vizează, în principal, dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, care prevăd, în ceea ce privește determinarea pe cale judecătorească a cuantumului despăgubirilor, că atât experții solicitați în cadrul procesului să realizeze un raport de expertiză pentru evaluarea imobilului, cât și instanța de judecată învestită cu soluționarea litigiului vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, fără ca legea să facă referire la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, astfel cum prevederile de lege criticate permiteau anterior modificării survenite prin Legea nr. 233/2018. Prin această lege a fost eliminată din conținutul normativ al art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 trimiterea la prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, care statuau că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

23. Se susține, în esență, că, prin noua modalitate de determinare a despăgubirii se încalcă dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, care impun stabilirea unei drepte despăgubiri, întrucât nu mai este posibilă realizarea unei evaluări corecte a imobilului, corespunzătoare valorii reale a acestuia.

24. Față de aceste critici, Curtea constată că există o bogată jurisprudență, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 450 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 15 februarie 2023, Decizia nr. 536 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 22 februarie 2023, sau Decizia nr. 218 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, instanța de contencios constituțional a observat că problema raportului dintre Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994 a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 78 din 15 noiembrie 2021 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 15 decembrie 2021.

25. Prin decizia mai sus menționată, instanța supremă a dezlegat, cu valoare de principiu, problematica sferei criteriilor legale sau reperelor de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii exproprierii din reglementarea legii speciale, statuând că, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ține seama atât de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, cât și de criteriile legale prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

26. Așadar, în conformitate cu dezlegarea de drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, determinarea, în etapa judiciară a exproprierii, a cuantumului despăgubirilor se realizează potrivit criteriilor evidențiate de instanța supremă, care conduc la stabilirea unei valori juste și echitabile a despăgubirii, corespunzătoare valorii reale a imobilului, aptă să acopere integral prejudiciul suferit de expropriat. Prin urmare, în acest context, nu se poate reține critica de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 44 din Legea fundamentală.

27. Totodată, Curtea Constituțională a apreciat, prin deciziile mai sus menționate, că nu se poate reține nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât nu se instituie un regim juridic discriminatoriu prin aplicarea art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 prin comparație cu cel reglementat de Legea nr. 33/1994, de vreme ce Legea nr. 255/2010 este o lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994.

28. În ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, Curtea a reținut, prin aceleași decizii anterior amintite, că textul criticat cuprinde o normă procedurală care nu împiedică dreptul de acces liber la justiție și nici nu afectează caracterul echitabil al procesului, instanțele urmând ca, în lumina deciziei citate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să procedeze la calcularea despăgubirii în acest sistem mai sus descris, fără a fi limitate la preluarea aceleiași valori stabilite în etapa administrativă. Ca atare, nu se poate pune nici problema nesocotirii prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată prin deciziile menționate, precum și considerentele ce au stat la baza pronunțării acestora își mențin valabilitatea și în cauza de față.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea 3 Fan Construct - S.R.L. din Sântimbru, județul Alba, în Dosarul nr. 1.271/107/2018 al Tribunalului Alba - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 martie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →