STATUT din 15 martie 1963
Table of Provisions (82)
Statutory Text (82 Articles)
Academia Republicii Populare Române, cel mai înalt for ştiinţific al tarii, este o instituţie de stat cu personalitate juridică. Ea întruneşte pe cei mai de seama oameni ai ştiinţei şi culturii din Republica Populara Română.
Academia Republicii Populare Române depinde direct de Consiliul de Miinistri, căruia îi prezintă periodic dări de seama asupra activităţii sale.
Sarcinile Academiei Republicii Populare Române sînt
a) să contribuie prin toate mijloacele la propăşirea ştiinţei şi culturii din Republica Populara Română;
b) sa dezvolte şi sa folosească cuceririle ştiinţei şi culturii pentru construirea socialismului şi comunismului în patria noastră şi pentru apărarea păcii;
c) sa întreţină şi sa dezvolte relaţii de colaborare cu instituţiile ştiinţifice din alte tari.
În vederea îndeplinirii acestor sarcini, Academia Republicii Populare Române
a) face cercetări de înalt nivel ştiinţific în strinsa legătură cu necesităţile construcţiei socialiste în domeniile economiei, ştiinţei şi culturii;
b) studiază posibilităţile de valorificare a bogăţiilor naturale, punînd cuceririle ştiinţei moderne în serviciul dezvoltării forţelor de producţie ale tarii;
c) indrumeaza şi coordonează activitatea institutelor proprii, colaborează cu institutele de cercetări ale ministerelor şi celorlalte organe centrale, ajutindu-le în activitatea lor.
În întreaga sa activitate Academia Republicii Populare Române se calauzeste după ideologia marxist-leninista.
Academia Republicii Populare Române se compune din membri de onoare, membri titulari şi membri corespondenti.
Membrii Academiei Republicii Populare Române sînt aleşi dintre oamenii de ştiinţa şi cultura de înaltă ţinuta morala şi cetateneasca, care s-au distins prin lucrări originale de mare valoare teoretică şi practica şi contribuie activ la construirea socialismului şi comunismului.
Membrii de onoare se aleg dintre oamenii de ştiinţa şi cultura cu merite excepţionale.
Membrii titulari se aleg de regula dintre membrii corespondenti şi numai în mod excepţional din rindul celorlalţi oameni de ştiinţa şi cultura care s-au distins prin lucrări originale, de valoare deosebită.
Membrii corespondenti se aleg dintre oamenii de ştiinţa şi cultura care s-au afirmat prin lucrări originale de mare importanţa pentru ştiinţa şi practica.
Membrii titulari şi membrii corespondenti ai Academiei Republicii Populare Române au sarcina
- să contribuie prin munca lor la imbogatirea ştiinţei şi culturii;
- să facă cercetări asupra celor mai importante probleme ştiinţifice, elaborind lucrări originale de înalt nivel;
- sa lupte pentru ca activitatea lor să contribuie la rezolvarea problemelor importante ale practicii construcţiei socialiste;
- să se îngrijească de ridicarea calificării cadrelor ştiinţifice;
- să aibă o activitate susţinută pe tarim obştesc.
Membrii corespondenti ai Academiei Republicii Populare Române prezintă secţiei din care fac parte dări de seama anuale asupra activităţii lor ştiinţifice. Aceste dări de seama vor fi dezbătute în secţiile respective după care, împreună cu aprecierea acestora, se vor inainta Prezidiului Academiei Republicii Populare Române.
Membrii titulari ai Academiei Republicii Populare Române prezintă de asemenea periodic dări de seama asupra activităţii lor ştiinţifice.
Afară de membrii Academiei Republicii Populare Române, cetăţeni români, pot fi aleşi membri de onoare şi membri corespondenti oameni de ştiinţa şi cultura cu merite excepţionale dintre cetăţenii altor state.
Numărul membrilor Academiei Republicii Populare Române de orice categorie se fixează de către Consiliul de Miniştri la propunerea Academiei.
Alegerea membrilor Academiei Republicii Populare Române se face de adunarea generală a Academiei.
Iniţiativa propunerilor de candidaţi pentru locurile de membri titulari şi membri corespondenti aparţine secţiilor, filialelor şi bazelor Academiei Republicii Populare Române, institutelor de cercetări ştiinţifice, instituţiilor culturale şi instituţiilor de învăţămînt superior.
Propunerile sînt examinate de adunarea secţiei de specialitate care, cu majoritatea voturilor membrilor titulari, stabileşte lista candidaţilor.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române cercetează propunerile primite şi stabileşte lista definitivă a candidaţilor, care se prezintă apoi adunării generale a Academiei.
Pentru a fi ales, fiecare candidat trebuie să întrunească majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari ai Academiei Republicii Populare Române.
Pentru alegerea membrilor Academiei Republicii Populare Române, cetăţeni ai altor state, propunerile se fac de către Prezidiul Academiei, cu avizul secţiei de specialitate.
Membrii titulari şi membrii corespondenti ai Academiei Republicii Populare Române, cetăţeni români, sînt obligaţi sa participe regulat la şedinţele adunărilor generale ale Academiei, ale secţiilor şi la lucrările institutelor şi comisiilor din care fac parte.
Numai membrii de onoare şi membrii titulari ai Academiei Republicii Populare Române au dreptul sa poarte titlul de "academician".
Membrii Academiei Republicii Populare Române, cetăţeni români, primesc indemnizaţii lunare stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri; aceste indemnizaţii sînt exceptate de la prevederile legale privind cumulul de funcţiuni.
Academia Republicii Populare Române conferă diplome şi insigne tuturor membrilor săi.
Nu pot fi membri ai Academiei Republicii Populare Române cei care desfăşoară activitate potrivnica intereselor Republicii Populare Române.
Pentru desfăşurarea activităţii ştiinţifice, Academia Republicii Populare Române are, în unităţile ştiinţifice, direcţiile şi serviciile sale, personal ştiinţific de cercetare, personal ajutator de cercetare, personal tehnic şi administrativ gospodăresc.
Funcţiile îndeplinite de personalul ştiinţific în cadrul unităţilor Academiei Republicii Populare Române sînt considerate funcţii de răspundere potrivit Codului Muncii.
Recrutarea şi numirea personalului de orice categorie din cadrul Academiei Republicii Populare Române se fac conform normelor legale în vigoare.
Academia Republicii Populare Române are următoarele secţii
I - Secţia de ştiinţe matematice şi fizice;
II - Secţia de ştiinţe chimice;
III - Secţia de ştiinţe tehnice;
IV - Secţia de biologie şi ştiinţe agricole;
V - Secţia de geologie şi geografie;
VI - Secţia de ştiinţe medicale;
VII - Secţia de ştiinţe economice, filozofice şi juridice;
VIII - Secţia de ştiinţe istorice;
IX - Secţia de limba, literatura şi arta.
În cadrul secţiilor Academiei Republicii Populare Române se pot crea subsectii, cu aprobarea Prezidiului Academiei.
Secţiile Academiei Republicii Populare Române sînt unităţi ştiinţifice şi organizatorice care răspund de orientarea şi nivelul ştiinţific al cercetărilor din domeniul lor de specialitate şi indrumeaza, coordonează şi controlează activitatea ştiinţifică a institutelor şi celorlalte unităţi ştiinţifice subordonate.
De asemenea, secţiile Academiei Republicii Populare Române urmăresc valorificarea în practica a celor mai înaintate cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, încadrarea personalului ştiinţific, precum şi promovarea şi creşterea cadrelor ştiinţifice.
În vederea aplicării în practica a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, secţiile organizează periodic, cu acordul organelor interesate, consfatuiri cu cercetători ştiinţifici din institutele Academiei Republicii Populare Române, ale ministerelor şi celorlalte organe centrale, cu cadre didactice din învăţămîntul superior şi cu ingineri şi tehnicieni din producţie. Aceste consfatuiri vor avea ca obiect teme concrete de mare importanţa pentru economia naţionala.
Secţiile sînt conduse de un preşedinte, ales dintre membrii titulari, cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari ai secţiei. Confirmarea alegerii preşedinţilor secţiilor se face de adunarea generală a Academiei Republicii Populare Române.
Secţiile îşi pot constitui birouri alcătuite din preşedintele secţiei şi mai mulţi membri, aleşi dintre membrii titulari şi membrii corespondenti din cadrul secţiei.
Alegerea membrilor biroului se face cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor secţiei şi se confirma de către Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Dintre membrii biroului se alege şi se confirma, în condiţiile prevăzute de articolul precedent, secretarul ştiinţific al secţiei.
Preşedintele secţiei Academiei Republicii Populare Române are următoarele atribuţii
a) conduce adunările secţiei şi asigura executarea hotărîrilor luate în aceste adunări, în spiritul directivelor şi hotărîrilor Prezidiului Academiei Republicii Populare Române;
b) prezintă rapoarte de activitate Prezidiului Academiei Republicii Populare Române, trimestrial, precum şi ori de cîte ori i se cere.
Secţiile Academiei Republicii Populare Române ţin, în mod obişnuit, şedinţe cel puţin odată pe luna.
Adunările secţiei sînt constituite legal cu 2/3 din numărul membrilor secţiei, iar hotărîrile se iau cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor secţiei.
Dreptul de vot deliberativ la adunările secţiei îl au membrii titulari şi membrii corespondenti în toate cazurile, cu excepţia alegerii preşedintelui secţiei şi a desemnării candidaţilor pentru titlul de membru al Academiei Republicii Populare Române, cazuri în care dreptul de vot deliberativ îl au numai membrii titulari ai Academiei. În aceste cazuri adunarea se constituie legal cu 2/3 din numărul membrilor titulari ai secţiei, iar hotărîrile se iau numai cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari. Membrii de onoare şi membrii corespondenti participa la lucrările adunării cu vot consultativ.
Academia Republicii Populare Române are filiale şi baze de cercetări ştiinţifice.
Filialele şi bazele sînt unităţi ştiinţifice şi organizatorice care asigura inaltul nivel ştiinţific al cercetărilor, îndrumînd, coordonînd şi controlind activitatea institutelor şi a celorlalte unităţi de cercetări ştiinţifice subordonate.
Academia Republicii Populare Române poate înfiinţa şi desfiinta filiale şi baze de cercetări prin hotărîre a adunării generale a Academiei, cu aprobarea Consiliului de Miniştri.
Filialele sînt formate din membrii Academiei Republicii Populare Române din regiunile pentru care este înfiinţată filiala respectiva.
Filialele sînt conduse de un birou format din preşedintele filialei, un secretar şi un număr de membri ai filialei. Preşedintele este ales dintre membrii titulari ai filialei, iar secretarul şi ceilalţi membri ai biroului se aleg dintre membrii titulari şi corespondenti ai filialei.
Preşedinţii şi secretarii filialelor sînt aleşi de către membrii titulari ai Academiei Republicii Populare Române din filiala, cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari ai filialei.
Ceilalţi membri ai biroului sînt aleşi de către membrii titulari şi corespondenti ai filialei, cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor ei.
Alegerea preşedintelui de filiala se confirma de adunarea generală a Academiei Republicii Populare Române, iar a secretarului şi a membrilor biroului filialei - de către Prezidiul Academiei.
Biroul filialei conduce activitatea filialei şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor date de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Bazele de cercetări ştiinţifice sînt conduse de un director numit dintre membrii titulari sau corespondenti. El este ajutat de un director adjunct şi un secretar ştiinţific. Cînd nevoile cer, se poate forma şi un birou compus din directorul bazei, directorul adjunct, secretarul ştiinţific şi un număr de membri.
Directorul, directorul adjunct, secretarul ştiinţific şi membrii biroului bazei se numesc de către Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Filialele şi bazele au personalitate juridică.
Organele de baza prin care Academia Republicii Populare Române îşi desfăşoară activitatea sînt institutele de cercetări ştiinţifice şi celelalte unităţi subordonate.
Înfiinţarea şi desfiinţarea institutelor se face de către Prezidiul Academiei Republicii Populare Române la propunerea secţiilor de specialitate, cu aprobarea Consiliului de Miniştri.
Pe lîngă Academia Republicii Populare Române sau pe lîngă institutele de cercetări ştiinţifice funcţionează: staţiuni, centre experimentale, centre de cercetări ştiinţifice, muzee, colecţii, filiale ale Bibliotecii Academiei etc.
Aceste unităţi se înfiinţează prin hotărîrea Prezidiului Academiei Republicii Populare Române.
Sarcinile institutelor Academiei Republicii Populare Române sînt sa rezolve problemele de specialitate corespunzătoare cu necesităţile ştiinţei şi construcţiei socialismului, asigurind realizarea planurilor de cercetare aprobate de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, precum şi sa urmărească valorificarea în practica a rezultatelor ştiinţifice obţinute; sa sprijine prin diferite forme de documentare şi informare ştiinţifică activitatea altor institute ştiinţifice; sa formeze noi cadre de cercetători în diferite ramuri ale ştiinţei; să asigure schimbul direct de publicaţii cu instituţiile ştiinţifice de specialitate din străinătate.
Afară de institutele ei proprii, Academia Republicii Populare Române poate înfiinţa institute în comun cu diferite ministere sau alte organe centrale.
Institutele Academiei Republicii Populare Române colaborează cu institutele ministerelor, celorlalte organe centrale şi cu asociaţiile şi societăţile ştiinţifice, ajutindu-le în activitatea lor.
Condiţiile de colaborare se vor stabili prin convenţii speciale încheiate între Academia Republicii Populare Române, ministere şi organele centrale respective.
Institutele Academiei Republicii Populare Române sînt conduse de cîte un director, numit de preferinta dintre membrii Academiei. El este ajutat în munca sa de unul sau mai mulţi directori adjuncţi şi de un secretar ştiinţific. Numirea lor se face de către Prezidiul Academiei, la propunerea secţiei de specialitate.
Directorii, directorii adjuncţi şi secretarii ştiinţifici ai institutelor, care depind de filiale, sînt numiţi de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române la propunerea filialelor, cu avizul secţiei de specialitate.
Atribuţiile directorului de institut sînt: sa organizeze, coordoneze şi controleze desfăşurarea muncii ştiinţifice din institut, asigurind executarea în bune condiţii a planului de cercetări ştiinţifice, aprobat de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, precum şi sa valorifice rezultatele obţinute; să asigure elaborarea la un înalt nivel ştiinţific a materialelor necesare apariţiei regulate a publicaţiilor institutului; sa ia măsuri pentru recrutarea şi selecţionarea personalului ştiinţific şi administrativ şi să execute planul de cheltuieli şi planul de investiţii al institutului.
Directorul de institut prezintă periodic secţiei respective rapoarte de activitate.
Pentru îndrumarea şi coordonarea muncii ştiinţifice a institutelor şi a celorlalte unităţi ştiinţifice ale Academiei Republicii Populare Române, funcţionează, pe lîngă fiecare din acestea, un consiliu ştiinţific, ca organ consultativ.
Consiliul ştiinţific se compună din: preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar ştiinţific, un număr de membri, numiţi dintre specialiştii din cadrul sau din afară Academiei Republicii Populare Române, delegaţi ai ministerelor, celorlalte organe centrale şi întreprinderilor.
Membrii Academiei Republicii Populare Române din institute, directorul, directorii adjuncţi ştiinţifici şi secretarul ştiinţific al institutului sînt de drept membri ai consiliului ştiinţific.
Membrii consiliului ştiinţific se numesc de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, la propunerea directorului de institut, cu avizul secţiei respective.
Preşedintele consiliului ştiinţific se numeşte de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române dintre membrii consiliului ştiinţific.
Lucrările executate în institute sau de persoane din afară institutelor, cu mijloacele Academiei Republicii Populare Române, sînt bunuri ale Republicii Populare Române, păstrate şi administrate de Academie.
Drepturile autorilor pentru astfel de lucrări sînt cele stabilite prin legea dreptului de autor şi celelalte acte normative privind aceste drepturi.
În institutele Academiei Republicii Populare Române se primesc aspiranti la titlul de candidat în ştiinţe şi la titlul de doctor în ştiinţe, potrivit normelor legale în vigoare.
Bursele pentru aspiranti vor fi prevăzute în planul de cheltuieli al Academiei Republicii Populare Române.
Pentru studii, cercetări şi perfecţionare în ţara sau în străinătate, Academnia Republicii Populare Române poate acorda subvenţii sau indemnizaţii, care vor fi prevăzute în planul sau anual de cheltuieli şi în planul valutar.
În cadrul Academiei Republicii Populare Române pot funcţiona, pe lîngă Prezidiul Academiei sau pe lîngă secţiile Academiei, comisii pe probleme ştiinţifice, permanente sau temporare, care se înfiinţează prin hotărîre a Prezidiului Academiei Republicii Populare Române.
Comisiile sînt obligate să prezinte Prezidiului Academiei Republicii Populare Române rapoarte anuale asupra activităţii lor.
Academia Republicii Populare Române are o editura proprie, denumita "Editura Academiei Republicii Populare Române", cu personalitate juridică.
Editura Academiei Republicii Populare Române asigura editarea de opere ştiinţifice, tratate, monografii, publicaţii periodice şi altele asemenea.
Numărul şi titlul publicaţiilor periodice se fixează de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, la propunerea secţiei de specialitate, cu avizul consiliului de editura.
Editura Academiei Republicii Populare Române este condusă de un director general, numit de Prezidiul Academiei, de preferinta dintre membrii Academiei.
Pentru îndrumarea, coordonarea şi controlul lucrărilor Editurii Academiei Republicii Populare Române, funcţionează un consiliu de editura, alcătuit din: un preşedinte, un vicepreşedinte, cîte un delegat al fiecărei secţii a Academiei Republicii Populare Române, directorul general al Editurii Academiei Republicii Populare Române şi locţiitorul sau, ca membri.
Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii consiliului de editura se numesc de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Consiliul de editura al Academiei Republicii Populare Române întocmeşte planul anual al tuturor publicaţiilor Academiei ce se aproba de Prezidiul Academiei şi urmăreşte permanent executarea lui în conformitate cu prevederile planului de cheltuieli al Academiei Republicii Populare Române.
Fiecare publicaţie periodică a Academiei Republicii Populare Române are un comitet de redactie.
Membrii comitetului de redactie sînt numiţi de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, la propunerea secţiilor şi a institutelor, dintre membrii Academiei şi din personalul ştiinţific al unităţilor de cercetare ştiinţifică din cadrul Academiei.
Comitetele de redactie răspund de nivelul ştiinţific al publicaţiilor periodice, de modul lor de prezentare şi de apariţia lor la timp.
Lucrările executate pe baza planului Academiei Republicii Populare Române se publică de către Editura Academiei, cu încuviinţarea secţiilor, ele pot fi publicate şi de alte edituri din ţara sau din străinătate.
Academia Republicii Populare Române are o biblioteca centrala la Bucureşti şi o reţea de biblioteci în unităţile sale din Bucureşti şi din alte centre din ţara.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române are personalitate juridică.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române are următoarele atribuţii
a) asigura documentarea necesară bunei desfăşurări a cercetării ştiinţifice şi răspîndirii culturii în Republica Populara Română;
b) indrumeaza, coordonează şi controlează din punct de vedere tehnic activitatea bibliotecilor din reţeaua Academiei Republicii Populare Române;
c) sprijină celelalte biblioteci din ţara în activitatea lor de raspindire a culturii.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române colectioneaza, păstrează şi organizează fondul naţional de tiparituri şi alte publicaţii de orice fel.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române face studii şi cercetări în domeniul bibliologiei, avînd în acest scop un număr de cercetători ştiinţifici în schema sa.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române face schimburi de publicaţii cu biblioteci, instituţii şi societăţi ştiinţifice din străinătate.
Biblioteca Academiei Republicii Populare Române este condusă de un director general, numit de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, de preferinta dintre membrii Academiei.
Pentru îndrumarea activităţii sale, Biblioteca Academiei Republicii Populare Române, are un consiliu ştiinţific, alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, cîte un delegat al fiecărei secţii, directorul general şi locţiitorul sau, ca membri.
Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii consiliului ştiinţific al Bibliotecii se numesc de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Organul suprem de conducere al Academiei Republicii Populare Române este adunarea generală; ea este formată din membrii titulari şi membrii corespondenti ai Academiei.
Adunarea generală stabileşte liniile directoare ale întregii activităţi ştiinţifice, pentru a asigură realizarea sarcinilor Academiei Republicii Populare Române, aproba darea de seama anuală şi planul de cercetări ştiinţifice. Adunarea generală alege pe membrii Academiei, pe preşedinte, pe membrii Prezidiului Academiei şi confirma pe preşedinţii de secţii şi pe preşedinţii de filiale.
Adunarea generală a Academiei Republicii Populare Române se constituie legal cu participarea a cel puţin 2/3 din numărul membrilor titulari şi ia hotărîri valabile în toate problemele cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari.
În adunarea generală a Academiei Republicii Populare Române dreptul de vot deliberativ îl au numai membrii titulari ai Academiei.
Membrii de onoare şi membrii corespondenti participa la lucrările adunării generale cu vot consultativ.
Sesiunile adunării generale ale Academiei Republicii Populare Române sînt de doua feluri: sesiuni ordinare, care se ţin cel puţin o dată pe an şi sesiuni extraordinare, care se pot tine ori de cîte ori este nevoie.
Organul de conducere al Academiei Republicii Populare Române între adunările generale, este Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române organizează, indrumeaza şi coordonează întreaga activitate a Academiei şi ia hotărîri în toate problemele ştiinţifice şi organizatorice, pentru a asigură realizarea sarcinilor Academiei.
Pentru orice alte probleme, ce se pot ivi şi pentru care nu sînt prevederi în statut, Prezidiul Academiei Republicii Populare Române poate lua hotărîri, iar ratificarea lor se va face la prima adunare generală.
În cadrul sarcinilor sale, Prezidiul Academiei Republicii Populare Române
a) convoacă congrese, sesiuni, conferinţe şi consfatuiri ştiinţifice, organizează expeditii de cercetare şi altele asemenea;
b) ia măsuri pentru valorificarea descoperirilor ştiinţifice şi rezultatelor muncii de cercetare în practica construcţiei socialiste;
c) înfiinţează, potrivit statutului, unităţi şi organizaţii ştiinţifice de cercetare necesare Academiei Republicii Populare Române;
d) aproba planurile de cercetare ştiinţifică şi controlează îndeplinirea lor;
e) aproba planul editorial al Academiei Republicii Populare Române;
f) stabileşte relaţii ştiinţifice cu institutele ştiinţifice din străinătate, cu care poate încheia direct convenţii de colaborare;
g) acorda premii pentru lucrări ştiinţifice, descoperiri ştiinţifice şi invenţii de valoare;
h) sprijină asociaţiile şi societăţile ştiinţifice;
i) convoacă sesiunile adunării generale ale Academiei Republicii Populare Române;
j) prezintă spre aprobare adunării generale a Academiei Republicii Populare Române rapoarte anuale asupra activităţii Academiei.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române este format din preşedintele Academiei, vicepreşedinţi, primul secretar, preşedinţii de secţii, preşedinţii de filiale şi un număr de membri titulari ai Academiei.
Preşedintele Academiei Republicii Populare Române şi membrii Prezidiului Academiei sînt aleşi, dintre membrii titulari, de adunarea generală, cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari ai Academiei.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române alege dintre membrii săi 2 sau mai mulţi vicepreşedinţi şi pe primul secretar.
Fiecare membru al Prezidiului Academiei Republicii Populare Române va îndeplini, în afară de obligaţiile legate de funcţionarea Prezidiului Academiei, şi alte sarcini încredinţate de către Prezidiu.
Şedinţele Prezidiului Academiei Republicii Populare Române se ţin legal cu 2/3 din numărul membrilor săi. Hotărîrile se iau cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
Şedinţele Prezidiului Academiei Republicii Populare Române se ţin cel puţin o dată pe luna şi sînt convocate de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele care îl înlocuieşte.
Preşedintele Academiei Republicii Populare Române, vicepreşedinţii, primul secretar, preşedinţii de secţii şi preşedinţii de filiale primesc o indemnizaţie lunară.
Pentru activitatea desfăşurată în legătură cu lucrările Prezidiului Academiei Republicii Populare Române, toţi membrii Prezidiului primesc o indemnizaţie lunară.
Indemnizaţiile prevăzute la alineatele precedente se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri şi sînt exceptate de la prevederile legale privind cumulul de funcţiuni.
Dintre membrii Prezidiului Academiei Republicii Populare Române, se constituie un birou, format din preşedinte, vicepreşedinţi, primul secretar şi un număr de membri ai Prezidiului Academiei.
Biroul conduce activitatea Academiei Republicii Populare Române între şedinţele prezidiului Academiei şi asigura aplicarea hotărîrilor acestuia.
Hotărîrile biroului sînt executorii şi se supun ratificării Prezidiului Academiei Republicii Populare Române la prima sa şedinţa.
Preşedintele Academiei Republicii Populare Române reprezintă Academia în relaţiile ei cu diferite instituţii, precum şi în orice alte împrejurări; asigura legătură între Consiliul de Miniştri şi Academie; supraveghează din toate punctele de vedere lucrările Academiei, ale institutelor şi anexelor lor; convoacă şi prezidează şedinţele Prezidiului Academiei.
Vicepreşedinţii Academiei Republicii Populare Române ajuta pe preşedintele Academiei în exercitarea atribuţiilor sale şi-l înlocuiesc în lipsa, conform delegaţiei date de preşedinte.
Secretariatul Academiei Republicii Populare Române este organul executiv al Prezidiului Academiei şi se compune din primul secretar şi un număr de secretari ştiinţifici de specialitate.
Secretarii ştiinţifici de specialitate se numesc de către Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, de preferinta dintre membrii Academiei.
Atribuţiile Secretariatului Academiei Republicii Populare Române sînt: sa urmărească modul în care se executa hotărîrile Prezidiului Academiei; sa pregătească lucrările pentru dezbaterile adunărilor generale şi pentru şedinţele Prezidiului Academiei; sa urmărească elaborarea şi executarea planurilor de cercetări ştiinţifice ale secţiilor, institutelor şi unităţilor ştiinţifice din Academie; sa supravegheze executarea planului de cheltuieli al Academiei şi sa pregătească darea de seama anuală a activităţii Academiei.
Alegerea preşedintelui Academiei Republicii Populare Române, a membrilor Prezidiului Academiei şi a celorlalte organe de conducere de la secţiile şi filialele Academiei se fac toate în aceeaşi sesiune, mandatul lor fiind pe timp de 3 ani.
Dacă mandatul vreunuia din cei prevăzuţi la alineatul precedent încetează înainte de împlinirea celor 3 ani, alegerea în locul vacant se va face numai pe timpul ce mai rămîne pînă la împlinirea acestor 3 ani.
Prin derogare de la dispoziţiile art. 22, 33 şi 61 alin. ultim, confirmarea alegerilor făcute în locurile vacante de presedinti de secţii şi de filiale se face de către Prezidiul Academiei Republicii Populare Române.
Prezidiul Academiei Republicii Populare Române întocmeşte anual proiectul planului de cheltuieli necesare organizării, funcţionarii, dezvoltării activităţii ştiinţifice şi administrării Academiei, în conformitate cu planul şi programul de lucru, pe baza propunerilor primite de la secţii, filiale, baze de cercetări ştiinţifice şi institute.
Planul de cheltuieli al Academiei Republicii Populare Române va fi întocmit după normele bugetului general al statului.
Sumele necesare pentru misiuni ştiinţifice speciale, pentru premii, ajutoare academice, concursuri, expeditii, explorari, investiţii, sesiuni şi alte asemenea, se vor înscrie în planul general de cheltuieli al Academiei Republicii Populare Române.
Academia Republicii Populare Române poate primi donaţii care servesc direct menirii ei (documente, cărţi, colecţii de valoare ştiinţifică, artistică şi altele), potrivit cu prevederile legale în vigoare.
Pe baza Statutului Academiei Republicii Populare Române, Prezidiul Academiei elaborează regulamente de funcţionare pentru unităţile Academiei.
Modul de organizare şi funcţionare a comisiilor se stabileşte printr-un regulament pentru fiecare comisie, aprobat de Prezidiul Academiei Republicii Populare Române, cu excepţia acelor comisii pentru care modul de organizare şi funcţionare se reglementează printr-un alt act normativ.
Prezentul statut poate fi modificat de adunarea generală, la propunerea Prezidiului Academiei Republicii Populare Române sau a unei treimi din numărul total al membrilor săi titulari.
Propunerile se fac cu cel puţin 15 zile înainte de deschiderea sesiunii în care se va tine adunarea generală.
Modificarea se face numai cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor titulari ai Academiei Republicii Populare Române şi cu aprobarea Consiliului de Miniştri.
--------
pentru organizarea şi funcţionarea Academiei Republicii Populare Române
Capitolul 1
Dispoziţii generale
Capitolul 2
Compunerea Academiei Republicii Populare Române
Capitolul 3
Organizarea Academiei Republicii Populare Române
Capitolul 4
Organele de conducere ale Academiei Republicii Populare Române
Capitolul 5
Dispoziţii finale