METODOLOGIE din 12 iulie 2024 privind eliberarea pentru profesiile nereglementate în România a adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
(1) Prezenta metodologie se aplică cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenilor beneficiari ai art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, denumiți în continuare beneficiari ai art. 50 TUE, care au studiat pe teritoriul României și care solicită eliberarea unei adeverințe de conformitate, în scopul exercitării, în mod independent sau ca salariat, a unei profesii nereglementate în România, dar reglementată în unul din celelalte state menționate mai sus. Verificarea reglementării profesiei se realizează prin intermediul bazei de date a Comisiei Europene cu profesiile reglementate, denumită în continuare RegProf.
(2) Adeverința atestă conformitatea studiilor absolvite în România cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Directiva 2005/36/CE.
(1) Adeverința de conformitate se eliberează de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare C.N.R.E.D., și poate fi solicitată de către cetățenii prevăzuți la art. 1 alin. (1) în baza unui act de studii eliberat de o unitate de învățământ sau de o instituție acreditată de învățământ superior din cadrul sistemului național de învățământ din România.
(2) Adeverința de conformitate certifică unul dintre nivelurile de calificare prevăzute la art. 11 din Directiva 2005/36/CE și se eliberează în limba română și în limba engleză.
(1) Dosarul pentru obținerea adeverinței de conformitate cuprinde următoarele documente
a) cerere;
b) actul de studii (diploma, adeverința, certificatul sau atestatul de competență etc.), în copie;
c) anexa la actul de studii, în copie;
d) actul de studii și/sau anexa la actul de studii obținut/ă anterior, în cazul în care se solicită eliberarea adeverinței pentru diploma sau certificatul de școală profesională, de învățământ complementar sau de ucenici, în copie;
e) actul de identitate, respectiv dovada schimbării numelui și documentul de rezidență, care dovedește calitatea de beneficiar al art. 50 TUE, dacă este cazul, în copie;
f) dovada taxei de evaluare, conform normelor legale în vigoare, în copie.
(2) În situația în care se constată existența oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, C.N.R.E.D. informează în scris instituția de învățământ superior sau, după caz, unitatea de învățământ preuniversitar, în vederea înaintării sesizării către autoritățile abilitate, procedura de eliberare a adeverinței fiind suspendată până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate. Sesizarea Direcției generale juridice și control se realizează și în cazul în care C.N.R.E.D. este informat cu privire la existența unei adeverințe de conformitate care nu a fost emisă de către C.N.R.E.D.
(3) Dosarele se depun
a) online prin Punctul de contact unic electronic (PCUe);
b) la Registratura Ministerului Educației sau prin intermediul serviciilor poștale.
(1) Durata de soluționare este de maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet la C.N.R.E.D., cu posibilitatea de prelungire în cazuri justificate și informarea solicitantului.
(2) În cazul în care C.N.R.E.D. constată că dosarul este incomplet, informează solicitantul cu privire la completarea dosarului în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii înștiințării.
(3) În cazul în care solicitantul nu completează dosarul în termenul menționat la alin. (2), C.N.R.E.D. clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.
(1) Decizia C.N.R.E.D. poate fi contestată o singură dată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la comunicare, printr-o cerere motivată.
(2) Contestațiile sunt evaluate în termen de 60 de zile lucrătoare, cu posibilitatea prelungirii justificate și informarea solicitantului.
Adeverința de conformitate se eliberează astfel
a) titularului;
b) unei persoane împuternicite prin procură notarială;
c) prin servicii de curierat sau poștale;
d) în format digital, cu semnătură electronică, pentru dosarele depuse online prin PCUe.
În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării adeverinței, C.N.R.E.D. eliberează, la cerere, un duplicat al acesteia. Pentru eliberarea duplicatului, solicitantul adresează, în scris, o cerere însoțită de următoarele documente
a) actul de studii în baza căruia a fost eliberată adeverința, în copie;
b) actul de identitate, în copie;
c) dovada taxei de evaluare, conform normelor legale în vigoare, în copie;
d) declarație pe propria răspundere cu privire la încadrarea în una dintre situațiile menționate mai sus.
Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 5.526 din 12 iulie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 17 iulie 2024.
-----