HOTĂRÂRE nr. 858 din 24 august 2011 privind aprobarea finanțării din bugetul Fondului pentru mediu a Programului de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă alocarea din bugetul Fondului pentru mediu a sumei de 450.000 mii lei, în perioada 2011-2030, sub formă de finanțare nerambursabilă, pentru realizarea acțiunilor multianuale pentru Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale Administrației Fondului pentru Mediu, aprobate anual.
(la 26-06-2024, Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 689 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 26 iunie 2024 )
(1) Suma prevăzută la art. 1 se acordă beneficiarului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care realizează Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.
(2) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor contractează achiziția de servicii și produse pentru realizarea Programului de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind achizițiile publice.
(la 27-04-2020, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 314 din 15 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 27 aprilie 2020 )
Suma alocată din bugetul Fondului pentru mediu potrivit art. 1 se gestionează în conformitate cu prevederile art. 2 și 3 din Hotărârea Guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanțării unor proiecte și programe din bugetul Fondului pentru mediu.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 13 alin. (1) lit. v) și alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
Ministrul mediului și pădurilor,
Laszlo Borbely
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 24 august 2011.
Nr. 858.
________