Legislator Case Law & Legislation
283231 RO

HOTĂRÂRE nr. 564 din 23 mai 2024 privind acordarea finanțării, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru proiectul "Reconstrucția capitală a căminului studențesc nr. 3 al Universității de Stat «B.P. Hasdeu» din Cahul", propus de Republica Moldova în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 564 din 23 mai 2024 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Educației pe anul 2024, la capitolul 65.01 „Învățământ“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.02 „Alte transferuri curente în străinătate“, alineatul 55.02.03 „Asistență pentru dezvoltare alocată în străinătate“, cu suma de 11.500 mii lei, credite de angajament și credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru acordarea unei asistențe financiare nerambursabile către Republica Moldova, pentru finanțarea proiectului „Reconstrucția capitală a căminului studențesc nr. 3 al Universității de Stat «B.P. Hasdeu» din Cahul“.

HOTĂRÂRE nr. 564 din 23 mai 2024 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024

(1) Sumele prevăzute la art. 1 se transferă de către Ministerul Educației din România, în trei tranșe, către Cancelaria de Stat din Republica Moldova, în moneda euro, pe baza cursului de schimb valutar, în funcție de cursul oficial al Băncii Naționale a României, în vigoare la data transferului, după cum urmează:– tranșa I - avans în sumă de 2.500 mii lei, în termen de 30 de zile;– până la 16 decembrie 2024, tranșa a II-a și tranșa a III-a, la solicitarea Cancelariei de Stat din Republica Moldova, în funcție de stadiul de execuție al lucrărilor de reconstrucție capitală a căminului studențesc nr. 3 al Universității de Stat «B.P. Hasdeu» din Cahul“, Republica Moldova.

(2) Costurile aferente transferului sunt suportate din bugetul Ministerului Educației.

(3) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2024.

HOTĂRÂRE nr. 564 din 23 mai 2024 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și al Legii nr. 129/2022 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 11 februarie 2022,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ION-MARCEL CIOLACU

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Marian Neacșu

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,

Alexandru-Mihai Ghigiu

Ministrul educației,

Ligia Deca

Ministrul afacerilor externe,

Luminița-Teodora Odobescu

Ministrul finanțelor,

Marcel-Ioan Boloș

București, 23 mai 2024.

Nr. 564.

------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →