Legislator Case Law & Legislation
282707 RO

LEGE nr. 136 din 14 mai 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

LEGE nr. 136 din 14 mai 2024 · PARLAMENTUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 15 mai 2024

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

ALFRED-ROBERT SIMONIS

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 14 mai 2024.

Nr. 136.

-----

LEGE nr. 136 din 14 mai 2024 · PARLAMENTUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 15 mai 2024

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1. După articolul 28 se introduce un nou articol, art. 28^1, cu următorul cuprins

Articolul 28^1

Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate față de configurația inițială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap și numai pentru autoturismul proprietate personală.

2. La articolul 64, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins

(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum și al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap și al dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele-ghid.

.............................................................................................

(5) Câinele-ghid care însoțește persoana cu handicap grav are acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locațiile în care se asigură servicii publice și în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri și în mijloacele auto de transport alternativ.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →