TRATAT din 25 aprilie 1979
Table of Provisions (13)
Statutory Text (13 Articles)
Inaltele părţi contractante proclama solemn hotărîrea lor de a dezvolta şi aprofunda relaţiile de prietenie, solidaritate şi colaborare între cele doua tari, în toate domeniile de interes reciproc.
Inaltele părţi contractante vor intensifica şi extinde pe baze reciproc avantajoase schimburile comerciale, precum şi cooperarea economică, industriala, tehnica, ştiinţifică şi în alte domenii, în vederea folosirii pe deplin a resurselor lor naturale.
Inaltele părţi contractante vor promova în continuiare cooperarea dintre ele pe plan cultural, prin intensificarea contactelor directe şi a schimburilor de experienta, în scopul realizării unei mai bune cunoaşteri reciproce a traditiilor, vieţii şi rezultatelor obţinute de cele doua popoare, a apropierii dintre ele.
Inaltele părţi contractante îşi bazează relaţiile lor bilaterale, precum şi raporturile internaţionale, pe următoarele principii
1. Dreptul inalienabil al fiecărui popor de a-şi decide de-sine-statator soarta, de a-şi alege şi dezvolta liber sistemul politic, economic şi social, corespunzător voinţei şi intereselor proprii fără nici un amestec din afară.
2. Dreptul sacru al fiecărui stat la existenta libera, independeta şi suveranitate naţionala, la pace şi securitate.
3. Egalitatea deplina în drepturi a tuturor statelor.
4. Dreptul fiecărui popor la dezvoltare şi progres, la exercitarea suveranităţii depline asupra resurselor sale naturale.
5. Neintervenita - directa sau indirecta - în treburile interne sau externe ale altor state.
6. Respectarea inviolabilitatii frontierelor de stat şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat.
7. Abţinerea de la utilizarea forţei sau a ameninţării cu forta în relaţiile internaţionale.
8. Dreptul inalienabil al fiecărui stat de a se apara cu toate mijloacele împotriva oricărui atentat la adresa suveranităţii şi independentei sale naţionale.
9. Reglementarea diferendelor internaţionale prin mijloace paşnice.
10. Dreptul fiecărui stat de a participa, în condiţii de deplina egalitate, la examinarea şi soluţionarea problemelor internaţionale de interes comun.
11. Dreptul statelor de a coopera între ele, pe baza avantajului reciproc, în toate domeniile, în scopul menţinerii păcii şi securităţii în lume, al promovării unei largi cooperări internaţionale.
12. Dreptul fiecărui stat de a avea deplin acces la cuceririle ştiinţei şi tehnicii.
Inaltele părţi contractante vor coopera în scopul promovării păcii, înţelegerii şi dreptatii în Europa, Africa şi în întreaga lume, pentru eliminarea surselor de neincredere, de tensiune şi conflicte între state.
Inaltele părţi contractante vor colabora pentru sprijinirea luptei popoarelor împotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului, rasismului şi apartheidului.
Ele vor acţiona pentru aplicarea integrală a Declaraţiei Naţiunilor Unite privind acordarea independentei ţărilor şi popoarelor de sub dominatia coloniala.
Inaltele părţi contractante se angajează sa acţioneze cu toată hotărîrea şi sa colaboreze pe plan internaţional pentru instaurarea unei noi ordini economice în lume, mai buna şi mai echitabila, care să asigure lichidarea stării de subdezvoltare, progresul şi bunăstarea tuturor popoarelor. În acest scop, ele vor depune toate eforturile pentru continua intarire a solidarităţii şi unităţii de acţiune a ţărilor în curs de dezvoltare.
Inaltele părţi contractante vor coopera în cadrul forurilor internaţionale în scopul opririi cursei inarmarilor, pentru convenirea şi realizarea unor măsuri concrete care să ducă la înfăptuirea dezarmarii generale.
Inaltele părţi contractante vor coopera la adoptarea unor măsuri corespunzătoare pentru creşterea rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite în rezolvarea problemelor internaţionale, în interesul păcii, progresului şi bunastarii întregii umanitati.
În scopul infaptuirii prevederilor prezentului tratat, inaltele părţi contractante se vor consulta şi se vor informa în mod periodic, la diferite niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel.
Inaltele părţi contractante sînt de acord ca obligaţiile prevăzute în prezentul tratat nu contravin şi nu afectează obligaţiile care decurg pentru fiecare dintre ele din alte tratate sau acorduri la care sînt parte, sau din normele dreptului internaţional.
Acest tratat va fi supus ratificării, în conformitate cu procedurile legale din fiecare ţara, va intra în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, care va avea loc la Bucureşti, şi va rămîne în vigoare potrivit voinţei inaltelor părţi contractante.
Întocmit la Khartoum la 25 aprilie 1979, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi engleza, toate textele avînd aceeaşi valabilitate. În caz de diferenţe în interpretare, versiunea în limba engleza va fi textul de referinţa.
Pentru
Republica Socialistă România
NICOLAE CEAUŞESCU
Preşedintele Republicii Socialiste România
Pentru
Republica Democrata Sudan
GAAFAR MOHAMED NIMEIRI
Preşedintele Republicii
──────────────
de prietenie şi cooperare între Republica Socialistă România şi Republica Democratica Sudan
Republica Socialistă România şi Republica Democratica Sudan,
dornice sa dezvolte în continuare relaţiile de stima reciprocă, de prietenie, colaborare şi solidaritate dintre cele doua tari şi popoare, întemeiate pe încredere şi înţelegere mutuala şi pe aspiraţiile comune de pace, colaborare şi dreptate pe plan internaţional,
dînd expresie dorintei lor de a promova colaborarea cu celelalte state care au pasit pe calea dezvoltării economico-sociale independente, cu toate ţările care doresc sa coopereze pe baza principiilor dreptatii şi echităţii internaţionale,
subliniind necesitatea participării tot mai active la viaţa internationala a tuturor ţărilor care sînt interesate în soluţionarea democratica, pe cale paşnică, a tuturor problemelor dintre state, în asigurarea independentei şi dezvoltării lor libere,
ferm hotărâte să contribuie activ la promovarea pe plan internaţional a unei politici noi de colaborare între state, intemeiata pe principiile deplinei egalitati în drepturi, respectării şi suveranităţii naţionale, neamestecului în treburile interne, cooperării şi avantajului reciproc, nefolosirii forţei sau amenitarii cu forta,
considerând ca este necesar să fie intensificate eforturile îndreptate spre asigurarea progresului mai rapid al ţărilor în curs de dezvoltare, pentru lichidarea subdezvoltarii şi instaurarea unei noi ordini economice internaţionale,
convinse de necesitatea de a adopta măsuri ferme de dezarmare generală şi, în primul rând, de dezarmare nucleara,
apreciind în mod deosebit contribuţia remarcabila a popoarelor şi statelor africane, a Organizaţiei Unităţii Africane, la lupta împotriva imperialismului, colonialismului şi neocolonialismului, pentru eliberarea totală a Africii de sub dominatie şi asuprire străină,
reafirmand solidaritatea lor militanta şi sprijinul activ faţă de miscarile de eliberare naţionala, pentru lichidarea definitivă a colonialismului şi neocolonialismului, a politicii de aprtheid şi discriminare rasială,
reliefand necesitatea adoptării de măsuri care să conducă la creşterea rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite în viaţa contemporana,
au hotărât sa încheie prezentul tratat şi, în acest scop,
au convenit asupra celor ce urmează