HOTĂRÂRE nr. 1.331 din 29 decembrie 2023 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea unor cheltuieli din învățământul preuniversitar
Statutory Text (5 Articles)
(1) Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular și confesional acreditat pe anul 2023 cu suma de 3.115 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, și repartizarea acesteia pe județe potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute în anexă se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, în baza actului administrativ emis de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean/al municipiului București, în termen de 3 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum și pe unități de învățământ.
(3) Cu sumele repartizate potrivit alin. (1) se rectifică bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea
învățământului particular și confesional, pe anul 2023
-mii lei-
Nr.
crt.
Județul
TOTAL
Finanțarea burselor prevăzute la art. 108 alin. (15) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare
0
1
2 = 3
3
1
Alba
23
23
2
Arad
283
283
3
Argeș
76
76
4
Bihor
93
93
5
Bistrița-Năsăud
7
7
6
Botoșani
279
279
7
Brașov
1
1
8
Brăila
11
11
9
Caraș-Severin
20
20
10
Cluj
89
89
11
Constanța
77
77
12
Dolj
146
146
13
Galați
8
8
14
Iași
115
115
15
Ilfov
42
42
16
Maramureș
246
246
17
Mehedinți
51
51
18
Mureș
50
50
19
Neamț
42
42
20
Prahova
323
323
21
Satu Mare
25
25
22
Suceava
69
69
23
Timiș
267
267
24
Vâlcea
0
0
25
Municipiul București
772
772
Total
3.115
3.115
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1 alin. (1).
Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2023.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 29 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul educației,
Ligia Deca
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 29 decembrie 2023.
Nr. 1.331.
----