Legislator Case Law & Legislation
277210 RO

RAPORT nr. 14.843 din 2 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Civic

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 14.843 din 2 noiembrie 2023 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 1117 din 12 decembrie 2023

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-26.10.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național Civic în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.

I. Constatări

Pentru anul fiscal 2022, Partidul Național Civic și-a declarat inactivitatea la organul fiscal teritorial prin Declarația de inactivitate pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31.12.2022, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală cu numărul de înregistrare INTERNET-532436947-2023 din data de 11.04.2023. Declarația de inactivitate cuprinde mențiunea că Partidul Național Civic „nu a desfășurat activitate de la data înființării și până la sfârșitul prezentului exercițiu financiar de raportare“, respectiv exercițiul financiar încheiat la data de 31.12.2022.

II. Sancțiuni aplicate

Partidul Național Civic a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.

București, 2 noiembrie 2023.

Nr. 14.843.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →