ACT INTERNAŢIONAL din 21 februarie 1929
Statutory Text (4 Articles)
Orice diferende relative la afaceri internaţionale, în care Inaltele Părţi Contractante se afla angajate în urma pretentiunii unui drept susţinut de una în contra celeilalte, pe baza unui tratat sau altfel, cari nu se vor fi putut rezolva pe cale diplomatică sau prin aplicarea recursului la o comisie de conciliatiune apropiată şi cari din cauza naturii lor susceptibilă de o deciziune cu aplicarea principiilor de drept şi de echitate, pot să fie judecate, vor fi supuse Curţii Permanente de Arbitraj, stabilită la Haga, prin Convenţia din 18 Octombrie 1907, sau a unui alt tribunal competent, ceea ce se va decide prin acord special pentru fiecare caz; acel acord special va stabili organizaţia zisului tribunal, dacă va fi necesar, va preciza drepturile tribunalului, va expune chestiunea sau chestiunile în litigiu şi va fixa chestiunea de rezolvat. Acordul special pentru fiecare caz, se va încheia în ceea ce priveşte România, conform cu legile constituţionale ale României, iar în ceea ce priveşte pe Statele Unite ale Americii, de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, după şi cu avizul şi consimţămîntul Senatului Statelor Unite.
Dispoziţiile prezentului Tratat nu vor putea să fie invocate în ceea ce priveşte diferendele al căror obiect
a) depinde de jurisdicţiunea naţionala a uneia sau a celeilalte dintre Inaltele Părţi Contractante;
b) atinge interesele unor terţe puteri;
c) atarna de menţinerea sau are atingere cu menţinerea atitudinii traditionale a Statelor Unite ale Americii, în afacerile americane, cunoscută îndeobşte sub numele de "doctrina lui Monroe";
d) atarna de observarea sau are atingere cu observarea aranjamentelor României în conformitate cu Pactul Societăţii Naţiunilor.
Prezentul Tratat va fi ratificat de M.S. Regele României, conform cu legile constituţionale ale Regatului României şi de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, în urma şi cu avizul şi consimţămîntul Senatului Statelor Unite ale Americii. Schimbul ratificărilor va avea loc în Washington, de îndată ce se va putea, iar Tratatul va capata efect cu începere din ziua schimbului ratificărilor. Pe urma el va rămîne în vigoare fără limita de durata, afară de cazurile de denunţare din partea uneia sau celeilalte din cele doua Părţi Contractante, denunţare remisă în scris şi cu o înştiinţare prealabilă de un an. Spre credinţa, plenipotenţiarii respectivi au semnat prezentul Tratat, întocmit în doua exemplare, în limbile franceza şi engleza, ambele texte făcînd la fel dovada, şi au aplicat peceţile lor. Făcut la Washington, la 21 Martie 1929.
(L. S.) Gh. Cretzianu (L. S.) Frank Kellogg
(Votat de Adunarea deputaţilor la 20 Decemvrie şi de Senat la 21 Decemvrie 1929)
------------
între România şi Statele Unite ale Americii
REGELE ROMÂNIEI şi PREŞEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII,
Hotariti a preveni pe cat le sta în putinta orice întrerupere în relaţiile pacifice care au existat totdeauna între cele doua natiuni; Datori de a afirma din nou adeziunea lor la politica care consta în a supune unei decizii impartiale orice contestaţii susceptibile de hotărîri judecătoreşti ce s'ar ivi între dânşii; Manati de grija, nu numai de a arata prin exemplul lor ca, în relaţiile lor reciproce, condamna rasboiul ca instrument al politicii lor naţionale, dar şi de a grăbi momentul cînd încheierea de acorduri internaţionale pentru rezolvarea paşnică a conflictelor dintre State va fi înlăturat pentru totdeauna posibilităţile de rasboiu între natiunile din lume; Au decis sa încheie un Tratat de Arbitraj şi, în acest scop, au numit ca plenipotentiari respectivi, precum urmează: M.S. REGELE ROMÂNIEI Pe d-l George Creztianu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Maiestatii Sale în Statele Unite ale Americii, iar PREŞEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: Pe d-l Frank B. Kellogg, secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii; Cari, după ce şi-au comunicat împuternicirile lor, recunoscute în buna şi cuvenită forma, au convenit asupra dispoziţiunilor următoare