CONVENŢIE din 5 noiembrie 1974

1. Fiecare stat asigura, pe teritoriul sau, cetăţenilor celuilalt stat, ocrotirea juridică a drepturilor şi intereselor lor personale sau patrimoniale, în aceleaşi condiţii ca şi propriilor cetăţeni.

2. Cetăţenii fiecărui stat au, ca urmare, pe teritoriul celuilalt stat, acces liber şi nestînjenit la autorităţile judiciare, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acestei din urma stat, pentru urmărirea şi apărarea drepturilor şi intereselor lor.

Dispoziţiile prezentei convenţii referitoare la cetăţenii unuia dintre cele doua state se aplică, de asemenea, şi persoanelor juridice care îşi au sediul pe teritoriul acestui stat şi care sînt înfiinţate în conformitate cu legile sale.

Cetăţenii fiecărui stat, reclamanţi sau intervenienţi, nu pot fi obligaţi să depună nici cauţiune, nici depozit, oricare le-ar fi denumirea, pentru motivul ca sînt străini sau că nu au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul statului căruia îi aparţine autoritatea judiciară sesizată.

1. Actele judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială destinate unor persoane care se afla pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt transmise de ministerul justiţiei al statului solicitant ministerului justiţiei al statului solicitat.

2. Confirmările şi dovezile de inminare sau de comunicare a actelor sînt restituite ministerului justiţiei al statului solicitant.

3. Dispoziţiile paragrafelor precedente nu se opun aplicării celor prevăzute la art. 6 alin. 1 pct. 1 şi 2 ale Convenţiei referitoare la procedura civilă încheiată la 1 martie 1954 la Haga şi art. 12 al Convenţiei consulare dintre Republica Socialistă România şi Republica Franceza, semnată la 18 mai 1968, privind transmiterea actelor pe cale consulară.

1. Actele judiciare şi extrajudiciare sînt transmise în dublu exemplar.

2. Cererea, care este redactată în limbile celor două state, cuprinde elementele esenţiale ale actului, cum ar fi autoritatea solicitanta, identitatea părţilor, natura actului şi, după caz, data şi locul înfăţişării, termenele cuprinse în act, autoritatea judiciară care a pronunţat hotărîrea, precum şi orice alte elemente utile.

1. Autoritatea solicitată asigura remiterea actelor în condiţiile prevăzute de legislaţia sa. Dacă actele nu sînt redactate în limba sa sau nu sînt însoţite de o traducere certificată, autoritatea solicitată va remite aceste acte destinatarului, dacă acesta accepta să le primească

2. Confirmările şi dovezile de inminare sînt însoţite de o copie a actului care a făcut obiectul predării.

1. Comisiile rogatorii în materie civilă sau comercială sînt transmise prin intermediul ministerelor de justiţie ale celor două state şi sînt efectuate de autorităţile judiciare.

2. Ele sînt însoţite de o traducere în limba autorităţii solicitate, certificată pentru conformitate fie de un agent diplomatic sau consular, fie de un traducător autorizat, fie de către altă persoană abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.

Dacă adresa destinatarului actului sau al persoanei a carei audiere este cerută este incompleta sau inexactă, autoritatea solicitată se va strădui, totuşi, sa dea curs cererii cu care a fost sesizată. Ea poate, în acest scop, sa ceara statului solicitant să-i comunice orice informaţii suplimentare de natura să-i permită identificarea persoanei în cauza.

Actele notariale şi actele cărora legea le conferă valoare de acte autentice, întocmite pe teritoriul unuia dintre cele doua state, au, pe teritoriul celuilalt stat, aceeaşi forta probanta ca şi actele corespunzătoare întocmite pe teritoriul acestui stat.

Înscrisurile care emana de la autorităţile judiciare sau de la alte autorităţi competente ale unuia dintre state, precum şi înscrisurile cărora acestea le dau data certa, le atesta autenticitatea semnăturii sau conformitatea cu originalul, nu au nevoie de nici o legalizare pentru a fi folosite pe teritoriul celuilalt stat.

Autorităţile competente ale fiecăruia dintre cele doua state transmit gratuit autorităţilor competente ale celuilalt stat, la cerere şi după caz, certificate de stare civilă române, copii sau extrase de pe orice act de stare civilă francez, precum şi copii certificate de pe hotărîrile pronunţate în materie de stare civilă, dacă aceste documente se referă la cetăţenii statului solicitant şi dacă sînt cerute în interes administrativ, suficient motivat.

1. Dispoziţiile prezentului capitol se aplică recunoaşterii şi executării hotărîrilor pronunţate de instanţele judecătoreşti ale celor două state în materie civilă sau comercială.

2. Ele se aplică şi hotărîrilor penale în ceea ce priveşte repararea pagubelor şi restituirea bunurilor.

Aceste dispoziţii sînt, de asemenea, aplicabile actelor autentice întocmite pe teritoriul celor două state.

Sentinţele arbitrale pronunţate pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt recunoscute şi executate pe teritoriul celuilalt stat în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958.

Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, prin hotărîre se înţelege orice hotărîre pronunţată în materie contencioasă sau necontencioasă, indiferent de denumirea ei sau de autoritatea judiciară de la care emana, precum şi orice tranzacţie încheiată în faţa unei autorităţi judiciare în cursul unui proces.

Hotărîrile pronunţate de o instanţa de origine în unul dintre cele doua state sînt recunoscute sau declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat

a) dacă instanţa de origine a fost competenţa potrivit art. 16 al prezentei convenţii;

b) dacă în statul de origine hotărîrea este definitivă.

Sînt considerate definitive hotărîrile care nu mai pot face obiectul, în România, al unei cai ordinare de atac şi, în Franţa, unui recurs ordinar sau unui recurs în casare.

Pentru a fi declarata executorie în statul solicitat, hotărîrea trebuie să fie şi susceptibilă de executare în statul de origine.

Instanţa judecătorească de origine este considerată competenţa în sensul prezentei convenţii

a) dacă, în momentul intentarii acţiunii, pîrîtul sau unul dintre piriti, în caz de indivizibilitate de acţiune, avea domiciliul sau reşedinţa obişnuită în statul de origine;

b) dacă, în momentul intentarii acţiunii, pîrîtul avea în statul de origine o întreprindere sau o sucursala comercială, industriala sau de alta natura şi dacă a fost citat în acest stat pentru un litigiu referitor la activitatea întreprinderii sau sucursalei respective;

c) dacă este vorba de un litigiu referitor la starea, capacitatea sau raporturile de familie între cetăţenii statului unde hotărîrea a fost pronunţată;

d) dacă faptul cauzator de prejudicii pe care este fondată acţiunea în daune-interese a survenit în statul de origine;

e) dacă acţiunea are ca obiect un litigiu referitor la un imobil situat în statul de origine;

f) dacă pîrîtul s-a supus expres competentei instanţei de origine fie printr-o alegere de domiciliu, fie prin orice alta clauza atributiva de competenţa, cu condiţia ca legea statului solicitat sa nu se opună pe considerente de materie;

g) în oricare alt caz în care competenţa este fondată potrivit regulilor de competenţa juridică internationala admise de legislaţia statului unde hotărîrea este invocată sau în virtutea unei convenţii în vigoare între cele doua state.

Competenţa instanţei judecătoreşti a statului de origine, prevăzută în prezentul articol, poate să nu fie recunoscută dacă legislaţia statului solicitat atribuie o competenţa exclusiva, pe considerente de materie, instanţelor judecătoreşti proprii.

Recunoaşterea sau executarea este refuzată dacă

a) actul de sesizare a instanţei judecătoreşti nu a fost comunicat în mod valabil şi în timp util părţii lipsa, pentru ca aceasta să se poată apara;

b) un proces între aceleaşi părţi, întemeiat pe aceleaşi fapte şi avînd acelaşi obiect

(1) este pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti a statului solicitat, care a fost prima sesizată, sau

(2) a dat loc la o hotărîre pronunţată în statul solicitat;

c) instanţa judecătorească solicitată este ţinuta sa recunoască competenţa atribuită arbitrilor;

d) hotărîrea este contrară ordinii publice a statului solicitat.

Recunoaşterea sau executarea nu poate fi refuzată numai pentru motivul ca instanţa judecătorească de origine a aplicat o alta lege decît aceea care ar fi fost aplicabilă potrivit normelor de drept internaţional privat ale statului solicitat, cu excepţia celor referitoare la starea sau capacitatea persoanelor, ori în cazul în care norma conflictuala este stabilită printr-o convenţie în vigoare între cele doua state. Chiar şi în aceste cazuri, recunoaşterea sau executarea nu poate fi refuzată dacă aplicarea legii indicate de către normele menţionate ar fi dus la acelaşi rezultat.

Sub rezerva celor necesare pentru aplicarea articolelor precedente, instanţa solicitată nu procedează la examinarea fondului hotărîrilor pronunţate în statul de origine.

1. Recunoaşterea sau executarea hotărîrilor se face potrivit legii statului solicitat, în măsura în care prezenta convenţie nu dispune altfel.

2. Dacă hotărîrea se pronunţa cu privire la mai multe capete de cerere, care sînt disociabile, recunoaşterea sau executarea poate fi acordată parţial.

1. Partea care invoca recunoaşterea sau care cere executarea va prezenta

a) o copie de pe hotărîre care să îndeplinească condiţiile necesare de autenticitate;

b) o copie certificată de pe citaţia adresată părţii care a fost lipsa în instanţa, precum şi orice act care să ateste ca citaţia i-a ajuns în timp util;

c) orice act de natura sa stabilească ca hotărîrea îndeplineşte condiţiile stabilite la alin. b) al art. 15.

2. Dacă conţinutul hotărîrii nu da instanţei judecătoreşti solicitate posibilitatea de a verifica dacă condiţiile prevăzute de prezentul capitol sînt îndeplinite, această instanţă poate cere orice alte acte utile în acest scop.

3. Actele prevăzute la paragrafele precedente trebuie să fie însoţite de o traducere certificată pentru conformitate, fie de către un agent diplomatic sau consular, fie de către un traducător autorizat sau de către orice altă persoană abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.

Actele autentice executorii pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat de către instanţa judecătorească competenţa potrivit legii statului pe teritoriul căruia s-a cerut executarea.

Instanţa judecătorească verifica numai dacă actele îndeplinesc condiţiile necesare autenticităţii lor pe teritoriul statului unde au fost întocmite şi dacă dispoziţiile a căror executare se urmăreşte nu sînt contrare ordinii publice a statului pe teritoriul căruia se cere exequaturul.

Cheltuielile efectuate pentru certificarea şi traducerea înscrisurilor cerute în cadrul unei proceduri de recunoaştere sau executare se includ în cheltuielile de judecată ale acestei proceduri.

Partea care a beneficiat de asistenţa judiciară gratuita în statul de origine va beneficia de aceasta, fără o noua examinare, în limitele prevăzute de legislaţia statului solicitat, pentru actele şi procedurile prin care se urmăreşte recunoaşterea sau obţinerea executării hotărîrii, precum tei pentru actele şi procedurile de executare în statul solicitat.

Dispoziţiile prezentului capitol nu deroga de la prevederile convenţiilor la care cele doua state sînt sau vor fi părţi şi care reglementează, în materii speciale, recunoaşterea şi executarea hotărîrilor.

Ministerele de justiţie ale celor două state îşi comunică reciproc, la cerere, informaţii referitoare la legile în vigoare sau care au fost în vigoare pe teritoriul statului căruia îi aparţin.

1. Prezenta convenţie va fi supusă ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la Bucureşti cît mai curînd posibil.

2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare datei schimbului instrumentelor de ratificare.

3. Prezenta convenţie este încheiată pe o durată nelimitată.

Fiecare dintre cele doua state poate să o denunţe printr-o notificare scrisă, adresată celuilalt stat, şi care va produce efecte la un an de la data comunicării.

4. Totuşi, dispoziţiile cap. II al prezentei convenţii se vor aplica pe timpul cît Convenţia privind procedura civilă, încheiată la 1 martie 1954 la Haga, va rămîne în vigoare între cele doua state.

Drept care împuterniciţii respectivi au semnat prezenta convenţie şi au aplicat sigiliile lor.

Facuta la Paris la 5 noiembrie 1974, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba franceza, ambele texte făcînd deplina credinţa.

Pentru Pentru

Republica Socialistă România, Republica Franceza,

George Macovescu Jean Sauvagnargues

Paris, 5 noiembrie 1974*)

Domnule ministru,

În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei dintre Republica Franceza şi Republica Socialistă România privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială, semnată astăzi, s-a convenit ca dispoziţiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenţie nu exclud posibilitatea ca părţile contractante să execute direct şi fără constringere comisii rogatorii prin agenţii lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetăţenilor lor, înţelegindu-se ca cetăţenia persoanei audiate se apreciază după legea statului de reşedinţa.

Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi răspunsul pe care mi-l veţi adresa sa constituie acordul celor două părţi în aceasta problema.

Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurările înaltei mele consideratii.

----------------

Notă *) Traducere din limba franceza.

Jean Sauvagnargues,

ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze

Excelentei Sale

domnului George Macovescu,

ministrul afacerilor externe

al Republicii Socialiste România

Domnule ministru,

Aţi binevoit să-mi adresati scrisoarea cu următorul conţinut

"În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei dintre Republica Franceza şi Republica Socialistă România privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială, semnată astăzi, s-a convenit ca dispoziţiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenţie nu exclud posibilitatea ca părţile contractante să execute direct şi fără constringere comisii rogatorii prin agenţii lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetăţenilor lor, înţelegindu-se ca cetăţenia persoanei audiate se apreciază după legea statului de reşedinţa. Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi răspunsul pe care mi-l veţi adresa sa constituie acordul celor două părţi în aceasta problema".

Am onoarea sa va fac cunoscut ca cele ce preced întrunesc acordul guvernului român.

În aceste condiţii, scrisoarea dumneavoastră sus-menţionată şi prezentul răspuns constituie acordul celor două părţi în aceasta problema.

Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurarea înaltei mele consideratii.

Paris, 5 noiembrie 1974.

George Macovescu,

ministrul afacerilor externe

al Republicii Socialiste România

Domnului Jean Sauvagnargues,

ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze

----------------

între Republica Socialistă România şi Republica Franceza privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială

Preşedintele Republicii Socialiste România şi preşedintele Republicii Franceze,

în dorinţa de a reglementa asistenţa juridică între Republica Socialistă România şi Republica Franceza în domeniul dreptului civil şi comercial şi de a contribui, astfel, la dezvoltarea relaţiilor lor de prietenie pe baza principiilor respectării suveranităţii şi independentei naţionale, a neamestecului în treburile interne, a egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc,

au hotărît sa încheie prezenta convenţie şi, în acest scop, au numit ca împuterniciţi ai lor

Preşedintele Republicii Socialiste România, pe domnul George Macovescu, ministrul afacerilor externe;

Preşedintele Republicii Franceze, pe domnul Jean Sauvagnargues, ministrul afacerilor externe.

care, după schimbul împuternicirilor lor, recunoscute în buna şi cuvenită forma,

au convenit asupra următoarelor dispoziţii

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Capitolul 2

Dispoziţii referitoare la facilitarea aplicării Convenţiei privind procedura civilă, încheiată la 1 martie 1954 la Haga

Capitolul 3

Forta probanta a actelor şi scutirea de legalizare

Capitolul 4

Transmiteri în materia actelor de stare civilă

Capitolul 5

Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti şi a actelor autentice

Capitolul 6

Schimb de informaţii în materie de legislaţie

Capitolul 7

Dispoziţii finale