Legislator Case Law & Legislation
276383 RO

HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 noiembrie 2023 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind utilizarea capacităților de infrastructură feroviară în spațiul feroviar unic european, de modificare a Directivei 2012/34/UE și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 - COM (2023) 443 final

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 noiembrie 2023 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1039 din 16 noiembrie 2023

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind utilizarea capacităților de infrastructură feroviară în spațiul feroviar unic european, de modificare a Directivei 2012/34/UE și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 - COM (2023) 443 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 noiembrie 2023 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1039 din 16 noiembrie 2023

Senatul României apreciază că

a) propunerea de regulament va avea un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă în sectorul feroviar, ca urmare a creșterii capacității de infrastructură disponibile și a creșterii asociate a traficului feroviar, efecte generate de măsurile prezentate;

b) prezenta propunere va avea un impact modest, dar pozitiv asupra climei și a mediului [estimările previzionează că opțiunea preferată va duce la o scădere a emisiilor de dioxid de carbon (CO_2) cu aproximativ 26 de milioane de tone în perioada 2025-2050 în comparație cu scenariul de referință].

HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 noiembrie 2023 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1039 din 16 noiembrie 2023

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/347 din 8.11.2023,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 noiembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

SORIN-MIHAI CÎMPEANU

București, 13 noiembrie 2023.

Nr. 145.

------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →