HOTĂRÂRE nr. 974 din 12 octombrie 2023 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a unor bunuri mobile
Statutory Text (4 Articles)
(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor mobile ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre și darea în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, cu destinația dezvoltarea suportului tehnic național și cooperarea internațională pentru energetica nucleară.
(2) Predarea-preluarea bunurilor mobile prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
DATELE DE IDENTIFICARE
ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului care se înscriu
în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și
se dau în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru
Energia Nucleară - RATEN Mioveni, având CUI: RO 32306920,
aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, CIF 32039645
Nr. crt.
Denumirea bunului mobil care intră în domeniul public al statului
Codul de clasificare
Anul și actul dobândirii bunului
Adresa
(strada nr., localitate, județ, sector etc.)
Persoana juridică ce administrează bunul
Elementele-cadru de descriere tehnică ale bunului conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011
Baza legală
(actul normativ în temeiul căruia a fost declarat bunul domeniu public al statului)
Valoarea
- lei -
1
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului RATEN nr. 16 „Apă grea și tritiu“
8.30.03
2022
PVR nr. 1.732/ 24.03.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
2.750,00
2
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului de cercetare-dezvoltare al RATEN nr. 1 „Securitate nucleară“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.080/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
170.038,00
3
Studiu privind stabilirea metodologiei de testare a oțelului 316L pentru obținerea parametrilor de mecanica ruperii
8.30.03
2022
PVR nr. 2.081/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
88.416,00
4
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului 2 „Canalul de combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.082/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
47.450,00
5
Analiza activității desfășurate în anul 2021 în domeniul „Combustibili nucleari“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.083/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 63 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
38.818,00
6
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în domeniul „Sistem de manevrare combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.084/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 116 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
50.581,00
7
Analiza realizării programului CDI nr. 5, în domeniul „Gestionare deșeuri radioactive și combustibil ars în condiții de securitate nucleară“, pe anul 2021
8.30.03
2022
PVR nr. 2.085/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 69 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
30.367,00
8
Analiza realizării obiectivelor programului C D nr. 6, în domeniul „Protecția mediului“, pe anul 2021
8.30.03
2022
PVR nr. 2.086/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
70.549,00
9
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului C-D al RATEN nr. 7 „Generator de abur“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.087/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
56.766,00
10
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului RATEN nr. 8 „Sisteme de proces și echipamente“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.088/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
54.232,00
11
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului RATEN nr. 9 „Chimie circuite“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.089/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
86.094,00
12
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în cadrul programului nr. 10 „Instrumentație și control“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.090/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 109 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
77.444,00
13
Raport privind activitatea desfășurată în anul 2021 în cadrul programului nr. 11, „Analize de evenimente de exploatare CNE, îmbătrânire, calificare la mediu și creșterea duratei de exploatare a CNE“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.091/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 165 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
42.448,00
14
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în domeniul programului „Reactori nucleari avansați și cicluri de combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.092/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 176 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
73.769,00
15
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în domeniul „Asigurării și creșterii performanțelor reactorului TRIGA - ICN“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.093/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 191 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
256.670,00
16
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în cadrul programului nr. 14 „Tehnologii de iradiere și radioizotopi“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.094/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
116.366,00
17
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în cadrul programului nr. 15 „Informatizare activități nucleare“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.095/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
70.689,00
18
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021 în domeniul „Aplicații ale tehnicilor nucleare“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.096/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
32.305,00
19
Evaluarea activității desfășurate în anul 2021, suport pentru „Cooperare internațională“
8.30.03
2022
PVR nr. 2.097/ 8.04.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 79 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
330.820,00
20
Raport de informare din proiectele Planului operațional COG în domeniul canal de combustibil privind obținerea proprietăților mecanice ale aliajului ZR-2,5% NB iradiat și influența fluajului asupra DHC
8.30.03
2022
PVR nr. 2.692/ 11.05.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
82.276,00
21
Diseminarea rezultatelor privind caracterizarea comportării termomecanice în mediul plumb topit a unor materiale structurale utilizate în reactoarele de gen IV
8.30.03
2022
PVR nr. 2.693/ 11.05.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
44.532,00
22
Realizări științifice și tehnice ale RATEN ICN în anul 2021
8.30.03
2022
PVR nr. 2.694/ 11.05.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 77 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
353.753,00
23
Studiu privind elaborarea unei metodologii experimentale de obținere a ecuațiilor de fluaj ale aliajului ZR-2,5% NB în domeniul tensiunilor mecanice generate la vârful defectelor volumetrice tipice din inspecțiile periodice
8.30.03
2022
PVR nr. 3.264/ 08.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
88.177,00
24
Studiu privind îmbunătățirea modelului elaborat prin metoda elementului finit privind tenacitatea la rupere a tubului de presiune utilizând ecuațiile constitutive de material de tip Ramberg-Osgood ale aliajului ZR-2,5% NB
8.30.03
2022
PVR nr. 3.265/ 08.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
84.629,00
25
Diseminarea rezultatelor privind metodele nestandardizate de testare mecanică utilizate în analizele termomecanice a unor materiale structurale pentru reactoarele de gen IV
8.30.03
2022
PVR nr. 3.266/ 08.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
59.874,00
26
Impactul sistemelor energetice nucleare în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în contextul noilor politici internaționale
8.30.03
2022
PVR nr. 3.600/ 27.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 88 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
27
Analizarea unor sisteme pasive posibil a fi integrate în filozofia de securitate nucleară a unui reactor PHWR tip CANDU 6
8.30.03
2022
PVR nr. 3.601/ 27.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 285 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
28
Aspecte de radioprotecție privind decontaminarea echipamentelor pe durata opririi planificate a unei centrale nucleare
8.30.03
2022
PVR nr. 3.602/ 27.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 75 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
29
Standarde și reglementări aplicabile pentru analizele de accident în cazul reactoarelor de generație IV
8.30.03
2022
PVR nr. 3.603/ 27.06.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 170 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
335.312,00
30
Reactorul NUSCALE: aspecte de analiză probabilistică de nivel 2 PSA, accidente severe
8.30.03
2022
PVR nr. 3.955/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 82 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
104.910,00
31
Evaluarea fiabilității sistemului de răcire a protecțiilor biologice (ESCS) al unei centrale de tip CANDU 6 cu programul Saphire 8
8.30.03
2022
PVR nr. 3.956/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 72 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
63.658,00
32
Modelarea termohidraulică a accidentului de pierdere a controlului presiunii în circuitul secundar prin deschiderea MSSV
8.30.03
2022
PVR nr. 3.957/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
101.502,00
33
Studiu rebus-pc pe o problemă-test internațională privind inventarul izotopic obținut după timpi lungi de răcire
8.30.03
2022
PVR nr. 3.958/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 105 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
142.093,00
34
Modele fizice și capabilități ale codului relap mod4.1 în analiza sistemelor răcite cu plumb lichid
8.30.03
2022
PVR nr. 3.959/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
84.863,00
35
Raport de informare din proiectele Planului operațional COG în domeniul canal de combustibil privind obținerea tenacității la rupere a aliajului ZR-2,5% NB în condiții end-of-life
8.30.03
2022
PVR nr. 3.960/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
82.276,00
36
Simularea comportării la iradiere a elementelor combustibile aflate în structura fasciculelor C52 și C61
8.30.03
2022
PVR nr. 3.961/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 36 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
137.158,00
37
Analiza comportării fasciculului combustibil de tip CANDU iradiat în condiții reale de exploatare de la CNE - Cernavodă, utilizând codul FEMAXI-6
8.30.03
2022
PVR nr. 3.962/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
150.339,00
38
Analiza 3d a comportării termomecanice a unui element combustibil de tip LFR în capsula MAXSIMA - test 1
8.30.03
2022
PVR nr. 3.963/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 26 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
229.084,00
39
Evaluarea și îmbunătățirea performanțelor sistemului de control al emisiilor radioactive gazoase de la reactorul TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 3.964/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 38 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
338.278,00
40
Comportarea la coroziune asistată de mediu a materialelor selectate în cadrul proiectului Meactos
8.30.03
2022
PVR nr. 3.965/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
331.796,00
41
Investigarea XPS a aliajelor ZY-4 expuse unor condiții extreme
8.30.03
2022
PVR nr. 3.966/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 28 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
182.180,00
42
Evaluarea culturii de securitate în dezvoltarea reactorilor de generație IV utilizând principiile INPO
8.30.03
2022
PVR nr. 3.967/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
102.373,00
43
Dezvoltarea bazei de date experimentale privind testele mecanice de tracțiune în plumb topit pe probe de oțel 316L la temperaturi de interes
8.30.03
2022
PVR nr. 3.968/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
104.034,00
44
Optimizarea stării operaționale a sistemului de ventilație-climatizare la instalația nucleară TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 3.969/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 241 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
290.650,00
45
Utilizarea radioizotopului IR-192 în aplicații medicale, pentru tratamente oncologice
8.30.03
2022
PVR nr. 3.970/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
128.963,00
46
Investigații experimentale privind caracteristicile de absorbție și desorbție ale compușilor intermetalici pentru stocarea izotopilor de hidrogen
8.30.03
2022
PVR nr. 3.971/ 08.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 31 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
413.901,00
47
Studiu privind concepte de inventar de deșeuri radioactive pe fluxuri pentru deșeurile ce urmează a fi depozitate definitiv în DFDSMA
8.30.03
2022
PVR nr. 4.232/ 26.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 167 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
48
Analiza îmbătrânirii izolațiilor termice și posibilitățile de înlocuire în vederea pregătirii retehnologizării la unitatea U1
8.30.03
2022
PVR nr. 4.233/ 26.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 187 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
329.214,00
49
Analiza pe baza evenimentelor în exploatare a necesităților de reparare/înlocuire a vanelor din cadrul sistemului apă brută de răcire în vederea retehnologizării U1
8.30.03
2022
PVR nr. 4.234/ 26.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 278 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
243.863,00
50
Analiza problemelor tehnologice de proiectare și de construcție a generatorilor de abur instalați în reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR)
8.30.03
2022
PVR nr. 4.235/ 26.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 155 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
341.408,00
51
Studiu privind calculul principalilor parametri termohidraulici pentru circuitul secundar al reactorului NUSCALE
8.30.03
2022
PVR nr. 4.236/ 26.07.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 211 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
346.286,00
52
Oportunități în abordarea unitară a îmbunătățirii securității nucleare
8.30.03
2022
PVR nr. 4.301/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 59 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
263.916,00
53
Studiu privind îmbunătățirea metodei rețelelor neuronale artificiale de tip MFNN la modelarea unor proprietăți mecanice reprezentative pentru tubul de presiune CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 4.302/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
70.917,00
54
Caracterizarea neutronică a combustibililor SEU și RU în fascicule combustibile CANDU cu 37 de elemente
8.30.03
2022
PVR nr. 4.303/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
102.684,00
55
Studiu privind influența CNE Cernavodă asupra datelor de monitorizare preoperațională și operațională a amplasamentului DFDSMA
8.30.03
2022
PVR nr. 4.304/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
239.258,00
56
Actualizarea evaluării probabiliste de securitate pentru sistemul DHR al reactorului demonstrator ALFRED
8.30.03
2022
PVR nr. 4.305/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 88 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
135.818,00
57
Achiziția, prelucrarea și analiza datelor operaționale și de proces din instalația nucleară TRIGA ICN - etapa 1 - (decembrie 2021-iunie 2022)
8.30.03
2022
PVR nr. 4.306/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 116 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
237.008,00
58
Registru electronic pentru opriri neprogramate reactor TRIGA SSR
8.30.03
2022
PVR nr. 4.307/ 9.08.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 59 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
254.898,00
59
Evaluarea performanțelor de ardere la nivel de zonă activă CANDU ale combustibilului pe bază de uraniu ușor îmbogățit plasat în fascicule inovative de tip CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 4.785/ 08.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
114.331,00
60
Estimarea criticității accidentale pentru fascicule combustibile inovative CN43 cu combustibil pe bază de uraniu
8.30.03
2022
PVR nr. 4.786/ 08.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 38 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
175.214,00
61
Capsula C5 - proiect porteșantion reutilizabil
8.30.03
2022
PVR nr. 4.787/ 08.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
881.392,00
62
Analiza consecințelor înlocuirii vechilor standarde de calitate din domeniul nuclear seria CSA Z299 cu noua serie de standarde de calitate din domeniu, seria CSA N299
8.30.03
2022
PVR nr. 5.216/ 26.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 124 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
304.829,00
63
Analiza posibilităților de reparare/modificare a sistemului de curățire continuă a țevilor condensatorului turbinei în vederea definirii activităților pentru retehnologizarea unității 1 de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.217/ 26.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 93 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
317.022,00
64
Metode moderne de protecție la efectele directe și indirecte ale loviturilor de trăsnet pentru echipamentele de măsură montate în exteriorul unui obiectiv nuclear
8.30.03
2022
PVR nr. 5.218/ 26.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 115 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
65
Studiu privind posibilitatea implementării la CNE Cernavodă U1 a unui sistem de prelevare și monitorizare aer în condiții normale de funcționare și după un accident
8.30.03
2022
PVR nr. 5.219/ 26.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 116 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
66
Studiu privind interacția tritiului cu materialele pe bază de ciment, limitarea permeației în acestea și tehnici de detritiere aferente
8.30.03
2022
PVR nr. 5.220/ 26.09.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 80 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.232,00
67
Studiu privind influența parametrilor termomecanici ce influențează reorientarea hidrurilor localizate la vârful defectelor în tubul de presiune CANDU (aliaj ZR-2,5% NB)
8.30.03
2022
PVR nr. 5.484/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
139.702,00
68
Studiu privind aplicarea metodologiei zonei de proces pentru evaluarea inițierii fisurării de la defectele volumetrice de pe tubul de presiune CANDU la tensiuni mecanice în domeniul elasto-plastic și în condiții de fluaj
8.30.03
2022
PVR nr. 5.485/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 75 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
100.352,00
69
Examinarea fragmentelor provenite din elemente combustibile CANDU prin tehnica gamma scanning
8.30.03
2022
PVR nr. 5.486/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 29 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
420.586,00
70
Analiza metalografică și ceramografică a unor fragmente provenite dintr-un element combustibil CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 5.487/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 30 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
360.753,00
71
Estimări neutronice pentru fascicule combustibile de tip CANDU cu număr sporit de elemente și compoziție de uraniu ușor îmbogățit
8.30.03
2022
PVR nr. 5.488/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
106.413,00
72
Creșterea performanțelor economice ale CNE CANDU prin utilizarea de combustibili avansați și fascicule inovative
8.30.03
2022
PVR nr. 5.489/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 53 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
90.493,00
73
Metode de caracterizare a emițătorilor alfa/beta din rășinile ionice uzate și din apa liberă din tancurile de stocare rășini uzate de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.490/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 33 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
502.532,00
74
Studiu privind generarea deșeurilor radioactive în caz de accidente de bază de proiect și accident sever la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.491/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 63 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
339.309,00
75
Influența compoziției deșeurilor radioactive asupra desfășurării proceselor de tratare/condiționare și riscurile potențiale asociate acestora
8.30.03
2022
PVR nr. 5.492/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
329.128,00
76
Metode de tratare și condiționare a rășinilor uzate provenite de la CNE Cernavodă în vederea depozitării finale la DFDSMA și analiza factorilor de impact asupra depozitării în siguranță
8.30.03
2022
PVR nr. 5.493/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 82 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
439.878,00
77
Analiza conținutului de radionuclizi din aluminiul iradiat ce va fi generat prin dezafectarea reactorului TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 5.494/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
333.340,00
78
Soluție tehnică pentru reglajul nivelului de condens din instalația de evaporare din STDR
8.30.03
2022
PVR nr. 5.495/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 36 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
505.245,00
79
Caracterizarea aliajului 316L acoperit cu straturi subțiri de nitrură de crom
8.30.03
2022
PVR nr. 5.496/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 66 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
208.212,00
80
Limbaje și platforme utilizate pentru configurarea software a modulelor cu relee programabile
8.30.03
2022
PVR nr. 5.497/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 61 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
173.565,00
81
Studiu privind tehnici de reparație temporară sau permanentă pentru conducte sub presiune în scopul stopării scurgerilor de fluid la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.498/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 85 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
333.652,00
82
Configurarea hardware a unui sistem de supraveghere multisenzor pentru monitorizarea digitală a zonelor de interes din cadrul CNE
8.30.03
2022
PVR nr. 5.499/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 28 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
208.30.032,00
83
Proiect de execuție pentru echipamentul cu portabilitate mărită destinat măsurării proprietăților fizice ale materialelor electroizolante ale învelișurilor cablurilor electrice
8.30.03
2022
PVR nr. 5.500/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
370.633,00
84
Determinări de dinamică a sistemului barelor de control
8.30.03
2022
PVR nr. 5.501/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
514.015,00
85
Măsurarea grosimii stratului de oxid și detectarea defectelor pe tecile elementelor combustibile TRIGA LEU iradiate
8.30.03
2022
PVR nr. 5.502/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
440.415,00
86
Optimizarea sistemelor de automatizare pentru protecția radiologică a personalului
8.30.03
2022
PVR nr. 5.503/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
398.767,00
87
Optimizarea stării operaționale a circuitului secundar
8.30.03
2022
PVR nr. 5.504/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 95 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.026.224,00
88
Optimizarea procesului de stabilizare fizico-chimică a elementelor combustibile experimentale LEU-ICN
8.30.03
2022
PVR nr. 5.505/ 10.10.2022
Orașul Mioveni,
Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
394.858,00
89
Echipament și tehnică pentru procese pirometalurgice prin inducție în vid aplicabile în fabricația de combustibil nuclear experimental
8.30.03
2022
PVR nr. 5.506/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 80 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
827.972,00
90
Evaluarea incertitudinii în analiza instrumentală prin NAA
8.30.03
2022
PVR nr. 5.507/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
255.053,00
91
Capsula C11 - studiu pentru controlul regimului termic al capsulei prin utilizarea de gaze inerte în amestec
8.30.03
2022
PVR nr. 5.508/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
493.913,00
92
Estimarea costului de dezafectare pentru reactorii TRIGA ICN
8.30.03
2022
PVR nr. 5.509/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
287.195,00
93
Echipament complex de refabricare elemente combustibile - etapa 1 - proiect pentru uzinarea tecii elementului combustibil
8.30.03
2022
PVR nr. 5.510/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
448.146,00
94
Teste experimentale privind obținerea produsului radiochimic NA99MTCO4 utilizând MOO3 purificat, prin metoda gelului de 99MO-ZR
8.30.03
2022
PVR nr. 5.511/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 61 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
377.414,00
95
Analiza cerințelor de calitate necesare pentru realizarea generatorului de 99MTC prin metoda activării cu neutroni
8.30.03
2022
PVR nr. 5.512/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
103.756,00
96
Sinteza informațiilor privind stocarea hidrogenului sub formă de hidruri metalice
8.30.03
2022
PVR nr. 5.513/ 10.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
258.356,00
97
Soluții tehnologice de tratare-condiționare a deșeurilor radioactive ce urmează a fi depozitate definitiv în DFDSMA
8.30.03
2022
PVR nr. 5.906/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 103 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
98
Actualizarea informațiilor referitoare la analiza avantajelor și dezavantajelor sistemelor de protecție catodică pentru a evalua posibilitatea implementării unor modificări de proiect la sistemele de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.907/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 86 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.137,00
99
Prezentarea unui sistem avansat de măsurare și protecție a sistemelor de distribuție a energiei electrice pentru înaltă și medie tensiune din cadrul CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 5.908/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 95 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
100
Studiu privind evaluarea scenariilor și cerințelor specifice de implementare a reactoarelor de tip SMR ca o potențială soluție pe termen lung pentru România
8.30.03
2022
PVR nr. 5.909/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 176 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
101
Metode și principii utilizate în dezafectarea unei instalații experimentale pentru tritiu
8.30.03
2022
PVR nr. 5.910/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 99 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
223.056,00
102
Program preliminar de cercetare-dezvoltare pentru anul 2023 în domeniul „Apă grea și tritiu“
8.30.03
2022
PVR nr. 5.911/ 26.10.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 22 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
2.750,00
103
Propunere de program de cercetare „Securitate nucleară“ pentru anul 2023
8.30.03
2022
PVR nr. 6.326/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 25 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
224.760,00
104
Studiu privind realizarea de teste experimentale pentru determinarea tenacității la rupere a aliajului ZR-2,5% NB pe probe cu diferite concentrații de hidrogen
8.30.03
2022
PVR nr. 6.327/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
139.832,00
105
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN ICN în 2023 în domeniul „Canalul de combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.328/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
59.635,00
106
Analize de protecție biologică pe parcursul stocării intermediare umede a fasciculelor combustibile de tip CANDU cu 43 de elemente și compoziție pe bază de uraniu
8.30.03
2022
PVR nr. 6.329/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
167.573,00
107
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN pe anul 2023 în domeniul „Combustibili nucleari“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.330/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 28 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
38.818,00
108
Program preliminar de cercetare-dezvoltare pe anul 2023 în domeniul „Sistem de manevrare combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.331/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 118 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
50.581,00
109
Program preliminar CDI pe anul 2023, în domeniul „Gestionare deșeuri radioactive și combustibil ars în condiții de securitate nucleară“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.332/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
30.367,00
110
Metodologie pentru planificarea unui program preoperațional de monitorizare a mediului pe un amplasament cu activități nucleare preexistente
8.30.03
2022
PVR nr. 6.333/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
267.853,00
111
Metodologie pentru evaluarea impactului radiologic al unei instalații nucleare pornind de la emisiile planificate
8.30.03
2022
PVR nr. 6.334/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 85 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
225.015,00
112
Toxicologia plumbului. Teste experimentale pentru implementarea metodelor de analiză
8.30.03
2022
PVR nr. 6.335/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
257.754,00
113
Program preliminar de cercetare-dezvoltare pe anul 2023 în domeniul „Protecția mediului“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.336/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 30 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
70.549,00
114
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN în 2023 în domeniul „Generator de abur“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.337/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
57.866,00
115
Program preliminar de cercetare-dezvoltare în 2023 în domeniul „Sisteme de proces și echipamente“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.338/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
51.286,00
116
Efectul îmbătrânirii termice asupra susceptibilității la atac intergranular a aliajului 310H acoperit cu straturi ceramice
8.30.03
2022
PVR nr. 6.339/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
256.769,00
117
Raport preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN pe anul 2023 în domeniul „Chimie circuite“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.340/1 0.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
71.072,00
118
Posibilități de utilizare a microcontrolerului ESP32 în aplicații destinate achiziției și prelucrării de date
8.30.03
2022
PVR nr. 6.341/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
162.883,00
119
Integrarea dispozitivelor HMI în sisteme/aplicații specifice domeniului nuclear/industrial
8.30.03
2022
PVR nr. 6.342/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
161.472,00
120
Analiza standardelor Profibus și Profinet și a modului de utilizare în procese/aplicații de control-comandă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.343/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
170.935,00
121
Analiza utilizării fibrei optice în sisteme de comunicații destinate instalațiilor nucleare
8.30.03
2022
PVR nr. 6.344/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 39 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
160.907,00
122
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN, pentru anul 2023, în domeniul „Instrumentație și control“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.345/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 64 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
77.444,00
123
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN pe anul 2023 în domeniul „Analize de evenimente de exploatare CNE, îmbătrânire, calificare la mediu și creșterea duratei de exploatare a CNE“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.346/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
42.448,00
124
Modernizarea sistemului de control al oxigenului pentru testarea la coroziune în plumb topit
8.30.03
2022
PVR nr. 6.347/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
259.414,00
125
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN în anul 2023 în domeniul „Reactori nucleari avansați și cicluri de combustibil“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.348/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 39 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
69.399,00
126
Încercarea la iradiere a elementului LEU experimental instrumentat cu traductori de presiune
8.30.03
2022
PVR nr. 6.349/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
607.936,00
127
Înregistrator digital pentru consola ACPR
8.30.03
2022
PVR nr. 6.350/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
369.222,00
128
Topologia rețelei echipamentelor de proces din instalația nucleară TRIGA ICN și optimizarea acesteia
8.30.03
2022
PVR nr. 6.351/1 0.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
303.317,00
129
Simularea procesului încălzirii baghetei combustibile de uraniu la temperaturi specifice proceselor metalurgice speciale
8.30.03
2022
PVR nr. 6.352/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 73 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
289.340,00
130
Îmbătrânirea dispozitivelor de testare la iradiere - studiu de caz pentru bucla A
8.30.03
2022
PVR nr. 6.353/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 114 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
215.245,00
131
Soluții de depozitare a combustibilului nuclear uzat: studiu de caz pentru instalația nucleară TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 6.354/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 89 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
694.166,00
132
Metode de recondiționare pentru vasele reactorilor de tip piscină - studiu tehnologic
8.30.03
2022
PVR nr. 6.355/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 54 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
241.516,00
133
Studiul coroziunii circuitului secundar al reactorului TRIGA 14MW
8.30.03
2022
PVR nr. 6.356/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 159 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.034.011,00
134
Evaluarea și soluții de gestionare pentru deșeurile cu potențial radioactiv din clădirea reactorului TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 6.357/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 80 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
709.564,00
135
Metodă de testare a etanșeității elementelor combustibile iradiate
8.30.03
2022
PVR nr. 6.358/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 29 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
389.168,00
136
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN pe anul 2023 în domeniul „Asigurării și creșterii performanțelor reactorului TRIGA-ICN“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.359/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 64 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
344.913,00
137
Program preliminar de cercetare-dezvoltare pe anul 2023 în cadrul programului nr. 14: „Tehnologii de iradiere și radioizotopi“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.360/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
133.254,00
138
Sistem informatic pentru evidența instalațiilor/echipamentelor ISCIR din ICN Pitești. Elaborare interfețe și programe experimentale de întocmire rapoarte
8.30.03
2022
PVR nr. 6.361/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 114 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
264.191,00
139
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN, pentru anul 2023, în domeniul „Informatizare activități nucleare“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.362/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 36 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
70.689,00
140
Analiza cerințelor legislative privind fabricația medicamentelor radiofarmaceutice - principiile bunei practici de fabricație
8.30.03
2022
PVR nr. 6.363/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
209.619,00
141
Program preliminar de cercetare-dezvoltare al RATEN pentru anul 2023 în domeniul „Aplicații ale tehnicilor nucleare“
8.30.03
2022
PVR nr. 6.364/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 26 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
32.305,00
142
Program preliminar de cercetare-dezvoltare-suport pentru „Cooperare internațională“ în anul 2023
8.30.03
2022
PVR nr. 6.365/ 10.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 44 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
328.236,00
143
Utilizarea tehnicilor de reducere a varianței în cazul codurilor de transport al particulelor care folosesc metoda Monte Carlo
8.30.03
2022
PVR nr. 6.749/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 221 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
365.795,00
144
Analiza parametrică a amplificării seismice a terenului pentru un amplasament destinat unei instalații nucleare
8.30.03
2022
PVR nr. 6.750/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
365.794,00
145
Analiza evoluției pe termen lung a unui depozit geologic pentru combustibil uzat de tip CANDU în rocă cristalină comparativ cu roca sedimentară, în cazul utilizării unui container de depozitare de tip MARK II
8.30.03
2022
PVR nr. 6.751/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 202 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.136,00
146
Identificarea, stabilirea, aplicarea modelelor și metodelor analitice pentru evaluarea impactului unei instalații nucleare/radiologice/convenționale asupra mediului înconjurător și a populației
8.30.03
2022
PVR nr. 6.752/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 102 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
365.794,00
147
Studiu pentru îmbunătățirea configurației sistemului intermediar de apă de răcire (RCWS) de la CNE Cernavodă, U1, în vederea asigurării alimentării cu apă de răcire a consumatorilor vitali, posibil a fi implementată în perioada retehnologizării
8.30.03
2022
PVR nr. 6.753/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 197 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
148
Studiu de caz privind modelarea 3D a instalațiilor tehnologice care procesează apa grea tritiată. Definirea parametrilor de proces
8.30.03
2022
PVR nr. 6.754/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
149
Soluție integrată pentru sisteme de conducte-țevi și suporturi - din cadrul CNE Cernavodă, folosind pachetul de programe BENTLEY (AUTOPIPE STAAD). Aplicație pentru sistemul de drenaje ciclu termic
8.30.03
2022
PVR nr. 6.755/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 98 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
341.408,00
150
Studiu privind modernizarea sistemelor de instrumentație și control îmbătrânite sau uzate din cadrul CNE
8.30.03
2022
PVR nr. 6.756/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 101 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.137,00
151
Aspecte privind ingineria factorului uman la modernizarea sistemelor de control și instrumentație ale CNE de tip CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 6.757/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 108 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
152
Metode moderne de evaluare a modului de reducere în timp a capacității bateriilor electrice utilizate într-o centrală nucleară de tip CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 6.758/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 145 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
153
Studiu privind starea de îmbătrânire a canalelor de combustibil ale reactorului din Unitatea 1 CNE Cernavodă și analiza problemelor privind înlocuirea lor
8.30.03
2022
PVR nr. 6.759/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 121 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
268.249,00
154
Studiu privind tehnici de reparare temporară sau permanentă a incintelor sub presiune (pe partea clasică și nucleară) în scopul stopării scurgerilor de fluid la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.760/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 133 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
341.408,00
155
Dezvoltarea unui model informatic privind managementul activității de mentenanță a componentelor/echipamentelor din sistemul de manipulare combustibil de la Unitatea 1 a CNE Cernavodă după retehnologizare
8.30.03
2022
PVR nr. 6.761/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 96 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
156
Studiu privind fiabilitatea operațională, analiza și prevenția în mentenanța predictivă/proactivă specifică sistemului de abur viu înainte de retehnologizarea U1 a CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.762/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 213 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.233,00
157
Studiu privind dimensionarea modulelor de pompare ale sistemului de condensat principal și a sistemului de apă de alimentare pentru reactorul modular NUSCALE
8.30.03
2022
PVR nr. 6.763/ 28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 135 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.136,00
158
Calculul stratificării termice din piscinele sistemelor pasive de securitate din reactoarele avansate folosind calcule cu element finit (ANSYS)
8.30.03
2022
PVR nr. 6.764/2 8.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 124 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
373.110,00
159
Tehnologii de detritiere: principalele caracteristici tehnice, analiza comparativă a avantajelor și dezavantajelor fiecărei tehnologii în parte
8.30.03
2022
PVR nr. 6.765/28.11.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
307.215,00
160
Studiu comparativ privind aplicarea codurilor RELAP5 și CATHARE pentru modelarea unei capsule a reactorului TRIGA ACPR
8.30.03
2022
PVR nr. 6.901/08.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
197.498,00
161
Evaluări - test de neutronică la reactorul CANDU 600 utilizând metoda Monte Carlo
8.30.03
2022
PVR nr. 6.902/08.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
170.697,00
162
Calcule de ardere pentru o rețea infinită de ansambluri combustibile mixte utilizând metode deterministe și stochastice
8.30.03
2022
PVR nr. 6.903/ 08.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 105 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
140.108,00
163
Studiu privind inițierea fisurării de oboseală la defecte complexe pe probe din tubul de presiune ZR-2,5% NB pentru condiții tipice end-of-life
8.30.03
2022
PVR nr. 6.904/ 08.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
163.694,00
164
Studiu privind caracterizarea și aplicarea cerințelor standardului canadian CAN/CSA 285.8-05 în vederea evaluării fitness-for-service a rezultatelor inspecțiilor periodice ale canalelor combustibile de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.905/ 08.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
81.156,00
165
Analiza stării de tensiuni și deformații în grila fasciculului combustibil CN43, în condițiile de solicitare din canalul combustibil
8.30.03
2022
PVR nr. 6.906/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
198.955,00
166
Studiu preliminar pentru comportarea combustibilului de tip mox din reactorii LFR, utilizând codul FEMAXI-6
8.30.03
2022
PVR nr. 6.907/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 64 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
166.135,00
167
Studii privind aplicarea codului ANSYS în analize seismice pentru instalații nucleare
8.30.03
2022
PVR nr. 6.908/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 38 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
245.935,00
168
Evaluarea prin calcul a comportării la iradiere a elementelor experimentale B2 și B3 utilizând codul FINIX
8.30.03
2022
PVR nr. 6.909/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
219.029,00
169
Încercări tehnologice de obținere a pastilelor de (TH0,75U0,25) O2
8.30.03
2022
PVR nr. 6.910/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 39 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
418.168,00
170
Sinteza lucrărilor realizate în cadrul programului 3 privind testarea mecanică la oboseală în domeniul elastoplastic a tuburilor de ZIRCALOY-4
8.30.03
2022
PVR nr. 6.911/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
117.104,00
171
Dezvoltarea metodei pentru determinarea conținutului de tritiu și a gradului de uscare a deșeurilor radioactive solide depozitate intermediar la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.912/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
624.710,00
172
Elaborarea metodei și a procedurii analitice de determinare a conținutului de C-14 (total și fracțiuni anorganice și organice) din deșeuri metalice activate și site moleculare uzate generate la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.913/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
514.317,00
173
Metodologie pentru monitorizarea conținutului de radon în apă potabilă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.914/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 32 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
236.044,00
174
Metodologie pentru realizarea transferului de cunoștințe privind procedurile de preparare a probelor pentru analize radiochimice
8.30.03
2022
PVR nr. 6.915/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
298.052,00
175
Standard de pregătire a personalului în domeniul metodelor radiochimice de caracterizare radiologică a materialelor
8.30.03
2022
PVR nr. 6.916/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 70 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
320.399,00
176
Caracterizarea prin DRX a cupoanelor de INCOLOY 800 testate în laborator și expuse în sistemul de autoclave de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.917/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 33 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
278.751,00
177
Teste de coroziune pe materialul plăcii tubulare în prezența oxizilor de cupru concentrați în crevasă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.918/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
238.867,00
178
Coroziunea tuburilor generatorului de abur în prezența impurităților concentrate în crevasă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.919/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
194.767,00
179
Analiza și sinteza privind măsurătorile de tensiuni efectuate în proiectul GEMMA
8.30.03
2022
PVR nr. 6.920/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
201.369,00
180
Comportarea la coroziune în condiții de circuit primar a îmbinărilor oțel carbon/oțel inox care utilizează electrozi de adaos de tip INCONEL 82 și INCONEL 52
8.30.03
2022
PVR nr. 6921/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 71 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
290.106,00
181
Oxidarea în apă la temperaturi supercritice a aliajelor austenitice de grad nuclear
8.30.03
2022
PVR nr. 6922/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 36 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
290.082,00
182
Configurație hardware, utilizând module de tip plc, pentru modernizarea cuptorului de hidrurare controlată
8.30.03
2022
PVR nr. 6.923/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
228.381,00
183
Implementare soluție hardware și software pentru tratamentul de hidrurare uraniu
8.30.03
2022
PVR nr. 6.924/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
163.079,00
184
Aplicație pentru controlul tratamentului de hidrurare zirconiu
8.30.03
2022
PVR nr. 6.925/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
172.312,00
185
Controlul parametrilor de proces pentru tratamentul de hidrurare erbiu
8.30.03
2022
PVR nr. 6.926/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
170.514,00
186
Optimizarea procesului de sinterizare a compactelor crude de aliaj uraniu-zirconiu-erbiu
8.30.03
2022
PVR nr. 6.927/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
185.375,00
187
Ingineria factorului uman în proiectarea sistemelor de instrumentație și control
8.30.03
2022
PVR nr. 6.928/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
188.354,00
188
Proiectarea cu dispozitive FPGA a funcțiilor logice din sistemele de securitate
8.30.03
2022
PVR nr. 6.929/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
163.428,00
189
Actualizare documentație pentru sistemele de monitorizare GFP U1 și U2 - varianta digitală
8.30.03
2022
PVR nr. 6.930/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
229.974,00
190
Studiu privind comportarea la fisurarea asistată de mediul de plumb lichid a materialelor structurale candidate pentru reactorul LFR prin teste mecanice SSRT
8.30.03
2022
PVR nr. 6.931/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
235.351,00
191
Studiu privind determinarea stării de tensiuni și deformații în probe tipice testelor mecanice din oțel inoxidabil 316L prin metoda elementului finit (ANSYS)
8.30.03
2022
PVR nr. 6.932/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 125 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
183.270,00
192
Studiu privind posibilitatea automatizării instalației de încercări mecanice instron pentru realizarea testelor mecanice în plumb topit
8.30.03
2022
PVR nr. 6.933/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 59 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
168.922,00
193
Studiu privind elaborarea unui concept experimental pentru îndepărtarea plumbului rezidual depus pe epruvete și componentele instalației de testare în plumb
8.30.03
2022
PVR nr. 6.934/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 39 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
157.818,00
194
Cerințe și necesități de standardizare privind testarea materialelor în metale grele lichide
8.30.03
2022
PVR nr. 6.935/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
290.693,00
195
Încercări tehnologice de recuperare a uraniului din produsele secundare rezultate la fabricația baghetelor leu prin metode pirometalurgice
8.30.03
2022
PVR nr. 6.936/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 28 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
474.229,00
196
Recondiționarea unui element combustibil instrumentat - realizare practică și testare
8.30.03
2022
PVR nr. 6.937/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 72 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
683.381,00
197
Proiect tehnic pentru dispozitiv de iradiere în regim pulsat pentru elemente combustibile preiradiate
8.30.03
2022
PVR nr. 6.938/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 70 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
481.444,00
198
Capsula C9 - iradiere în condiții de ciclaj de putere - etapa 6
8.30.03
2022
PVR nr. 6.939/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 60 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.204.656,00
199
Capsula C5 - încercarea la iradiere a probelor ct prelevate din tubul de presiune candu - etapa XIII
8.30.03
2022
PVR nr. 6.940/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 95 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.758.734,00
200
Capsula C11 - testare și pregătirea pentru iradiere
8.30.03
2022
PVR nr. 6.941/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.228.943,00
201
Dispozitive telecomandate pentru inspecție subacvatică la piscina reactorilor și circuitul primar
8.30.03
2022
PVR nr. 6.942/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
869.891,00
202
Sistem de monitorizare online a parametrilor meteorologici în zona turnurilor de răcire
8.30.03
2022
PVR nr. 6.943/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
257.316,00
203
Studiul coroziunii componentelor imersate în piscina de stocaj
8.30.03
2022
PVR nr. 6.944/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 75 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.078.282,00
204
Abordarea problemelor legate de sistemele de separare a tritiului în instalațiile nucleare de generație nouă
8.30.03
2022
PVR nr. 6.945/ 8.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
317.958,00
205
Studiul căilor de expunere a persoanei reprezentative din populație
8.30.03
2022
PVR nr. 7.220/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 79 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
357.260,00
206
Analiza unor regimuri tranzitorii ale sistemului de apă de alimentare al Unității 1 de la CNE Cernavodă care pot apărea la defectarea protecției de curgere inversă din refularea pompelor principale de apă de alimentare
8.30.03
2022
PVR nr. 7.221/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 142 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
377.988,00
207
Soluție integrată pentru sisteme de conducte - țevi și suporturi -, din cadrul CNE Cernavodă, folosind pachetul de programe BENTLEY (AUTOPIPE STAAD). Analiză aplicativă pentru sistemul apă de adaos și stocare condens
8.30.03
2022
PVR nr. 7.222/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 111 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
341.408,00
208
Soluții moderne de rezemare a sistemelor/echipamentelor nucleare în vederea reducerii vibrațiilor și a sarcinilor dinamice datorate seismului și altor solicitări dinamice
8.30.03
2022
PVR nr. 7.223/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 137 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
238.010,00
209
Calificarea mecanică a tubulaturilor destinate sistemelor de ventilație din cadrul CNE Cernavodă. simulare ANSYS WB VS SAP2000 (STAAD)
8.30.03
2022
PVR nr. 7.224/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 101 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
238.010,00
210
Analiza posibilității utilizării instalațiilor de stins incendiu cu ceață pentru CNE candu
8.30.03
2022
PVR nr. 7.225/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 104 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
319.370,00
211
Implementarea metodelor moderne de supraveghere, diagnosticare și prognozare utilizate pentru monitorizarea instrumentației și echipamentelor din centralele nucleare de tip CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 7.226/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 84 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
359.698,00
212
Reglementări internaționale privind dezvoltarea planului ALARA pe durata activităților de retehnologizare a CNE Cernavodă U1
8.30.03
2022
PVR nr. 7.227/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 106 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
213
Studiu privind conținutul documentației-suport de protecție la explozie pentru obiectele din partea clasică de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 7.228/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 157 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
347.504,00
214
Managementul îmbătrânirii centralelor nucleare în situația perioadelor de construcție întârziată
8.30.03
2022
PVR nr. 7.229/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 153 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.137,00
215
Analiza aplicabilității metodelor de mentenanță predictivă la structurile CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 7.230/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 119 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
264.833,00
216
Studiu privind extinderea metodelor de mentenanță predictivă a armăturilor de reținere critice de la CNE Cernavodă Unitatea 1 după retehnologizare
8.30.03
2022
PVR nr. 7.231/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 184 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
368.232,00
217
Studiu privind comportarea materialelor structurale în mediul plumb topit la reactoarele nucleare de generație IV
8.30.03
2022
PVR nr. 7.232/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 109 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
269.709,00
218
Studiu privind dimensionarea modulului de pompare din circuitul secundar al instalației experimentale HELENA-2 din cadrul infrastructurii ALFRED
8.30.03
2022
PVR nr. 7.233/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 99 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
344.000,00
219
Aspecte privind sistemul de I C pentru SMR multi-unitate răcite cu apă ușoară
8.30.03
2022
PVR nr. 7.234/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 107 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
319.370,00
220
Realizarea sistemului informatic integrat pentru managementul resurselor organizației în cadrul CITON. Transa 3 - dezvoltare aplicații web - digitalizare management integrat
8.30.03
2022
PVR nr. 7.235/ 22.12.2022
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 53 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
317.022,00
221
Analiza dinamicii indisponibilității sistemului de răcire la avarie a zonei active (ECCS) de la centrale de tip CANDU 6 utilizând codul Saphire
8.30.03
2022
PVR nr. 189/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 77 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
201.969,00
222
Evaluarea probabilistă a pierderii alimentării cu energie electrică stația 0,4KV a reactorului TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 190/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
213.057,00
223
Evaluarea probabilistă a sistemului de oprire rapidă nr. 2 pentru un reactor CANDU6
8.30.03
2022
PVR nr. 191/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 193 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
179.630,00
224
Evenimente externe în evaluarea riscului la centrale nuclearo-electrice
8.30.03
2022
PVR nr. 192/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
102.132,00
225
Evaluarea performanțelor codului de tip CFD Code Saturne prin simularea unei probleme Benchmark
8.30.03
2022
PVR nr. 193/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 59 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
211.961,00
226
Aplicarea codului CFD Fluent la modelarea termohidraulică a reactorilor răciți cu metale lichide
8.30.03
2022
PVR nr. 194/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 66 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
135.161,00
227
Aspecte de securitate nucleară în condiții de accident postulat la utilizarea unor variante de combustibil cu uraniu ușor îmbogățit plasat în fascicule inovative de tip CANDU
8.30.03
2022
PVR nr. 195/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 54 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
153.091,00
228
Modelarea termohidraulică a accidentului de pierdere a controlului presiunii în circuitul secundar prin defectarea regulatorului electrohidraulic al turbinei
8.30.03
2022
PVR nr. 196/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
150.882,00
229
Studiu privind posibilitatea adaptării unui sistem inovativ de securitate nucleară într-o centrală CANDU6
8.30.03
2022
PVR nr. 197/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 36 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
207.154,00
230
Modelarea termohidraulică a buclei experimentale nacie cu metal lichid
8.30.03
2022
PVR nr. 198/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
180.920,00
231
Studiu privind comportarea la suprasolicitarea mecanică a probelor de ZR-2,5% NB în funcție de factorii de intensitate ai tensiunii la defecte tipice de pe tubul de presiune
8.30.03
2022
PVR nr. 199/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 46 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
132.252,00
232
Studiul transferului termic printr-un arc distanțier specific canalului de combustibil CANDU 600 în condiții normale de exploatare cu ajutorul codului de elemente finite open-source code ASTER
8.30.03
2022
PVR nr. 200/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 68 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
308.575,00
233
Îmbunătățirea metodei calorimetriei cu scanare diferențială pe probe cu concentrații de hidrogen în domeniu de interes
8.30.03
2022
PVR nr. 201/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
527.649,00
234
Dezvoltarea metodologiei de testare a probelor iradiate confecționate din tub de presiune ZR-2,5% NB
8.30.03
2022
PVR nr. 202/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
543.543,00
235
Proiectarea unui dispozitiv de sudare pentru instrumentarea probelor tip CT destinate încercărilor mecanice în LEPI
8.30.03
2022
PVR nr. 203/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 97 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
205.063,00
236
Studiu experimental în condiții simulate de accident
8.30.03
2022
PVR nr. 204/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 30 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
186.705,00
237
Evaluarea neutronică comparativă a combustibililor SEU și RU în fasciculul combustibil CANDU cu 43 de elemente
8.30.03
2022
PVR nr. 205/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 65 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
85.502,00
238
Calcule de supercelulă pentru dispozitivele de reactivitate ale reactorului CANDU6 alimentat cu combustibil SEU și RU în fascicule combustibile CU 43 de elemente
8.30.03
2022
PVR nr. 206/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 70 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
130.203,00
239
Metoda de extragere a dopului de protecție biologică rămas blocat în canalul de combustibil, utilizând capul MID
8.30.03
2022
PVR nr. 207/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
315.581,00
240
Dispozitiv pentru extragerea fasciculelor nucleare din canalul de combustibil. Execuție adaptor special și probe funcționale
8.30.03
2022
PVR nr. 208/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 94 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
396.922,00
241
Tehnici de analiză și mentenanță predictivă pentru procesele de testare MID. Bază de date - spectre vibratorii subansamble stand testare MID
8.30.03
2022
PVR nr. 209/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 64 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
315.536,00
242
Determinarea influenței presiunii și diametrului unei fisuri simulate pe o conductă cu aer, asupra amplitudinii spectrelor de frecvențe obținute prin analiza spectrală a semnalelor acustice și de vibrație generate
8.30.03
2022
PVR nr. 210/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 117 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
281.051,00
243
Sistem de achiziție, prelucrare și generare de semnale compatibil cu natura semnalelor de lucru din standul MID. Bază de date și algoritmi de simulare cilindrii împingători MID
8.30.03
2022
PVR nr. 211/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 222 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
208.736,00
244
Bucla de alimentare a standului MID. Teste funcționale cu sistemul de achiziție de date și control
8.30.03
2022
PVR nr. 212/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
255.264,00
245
Instalația de automatizare a buclei MID. Evaluarea funcțională a echipamentelor de comandă și semnalizare
8.30.03
2022
PVR nr. 213/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 84 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
304.261,00
246
Standul de testare MID. Sistem pentru măsurarea nivelului de apă demineralizată în vasul AD al buclei MID
8.30.03
2022
PVR nr. 214/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 73 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
269.518,00
247
Standul de testare MID. Modernizarea sistemului de monitorizare și achiziție a datelor, aferent standului de testare cilindri telescopici (SCT)
8.30.03
2022
PVR nr. 215/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 72 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
298.701,00
248
Standul de testare MID. Teste funcționale cu ansamblul cărucior-suspensie MID, pentru demonstrarea capacității funcționale
8.30.03
2022
PVR nr. 216/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
313.675,00
249
Standul de testare MID. Teste funcționale cu instalația de testare la rece (ITR), pentru demonstrarea capacității funcționale
8.30.03
2022
PVR nr. 217/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
300.623,00
250
Setul de scule de calibrare și dispozitive auxiliare necesare pentru testarea capului MID. Evaluare funcțională și întocmire documentație de proiectare
8.30.03
2022
PVR nr. 218/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 115 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
319.677,00
251
Documentație pentru retehnologizarea tabloului general de distribuție TGD 0,4kv din care sunt alimentați electric consumatori ai secției 7 - TAR
8.30.03
2022
PVR nr. 219/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
280.100,00
252
Modernizare sistem de conducere cu calculatorul a testelor MID (SCC-MID). Driver principal de testare - magazie MID
8.30.03
2022
PVR nr. 220/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 186 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
353.173,00
253
Evaluarea selectivității metodei de separare și purificare a radiocesiului din deșeuri radioactive
8.30.03
2022
PVR nr. 221/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
540.982,00
254
Metode de analiză a MO-93 din diferite fluxuri de deșeuri radioactive
8.30.03
2022
PVR nr. 222/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
442.887,00
255
Tehnologii de tratare a deșeurilor radioactive bazate pe utilizarea schimbătorilor de ioni înalt selectivi. Studii privind performanțele și aplicabilitatea materialelor selective pentru CS
8.30.03
2022
PVR nr. 223/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
454.730,00
256
Teste experimentale de condiționare a deșeurilor radioactive organice în matrici de geopolimer pe bază de zgură de furnal
8.30.03
2022
PVR nr. 224/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
585.310,00
257
Studiu privind evoluția hidrogeochimică a materialelor pe bază de ciment prin metode comparative: experimentale și modelare numerică
8.30.03
2022
PVR nr. 225/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
519.172,00
258
Teste experimentale de sorbție a TC-99 pe rocă argiloasă, în condiții REDOX controlate
8.30.03
2022
PVR nr. 226/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
426.472,00
259
Teste experimentale de sorbție a NI-63 pe paste de ciment aflate în diferite stadii de degradare
8.30.03
2022
PVR nr. 227/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 46 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
398.211,00
260
Teste pentru îmbunătățirea metodei de determinare a carbonului organic eliberat prin degradarea rășinilor ionice uzate
8.30.03
2022
PVR nr. 228/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 54 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
327.105,00
261
Modelarea numerică a unui depozit geologic în rocă cristalină pentru opțiunea de depozitare în tuneluri orizontale
8.30.03
2022
PVR nr. 229/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
284.697,00
262
Simularea numerică a testelor experimentale de transport trasori prin roci argiloase, derulate la scară de laborator și in situ
8.30.03
2022
PVR nr. 230/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
139.242,00
263
Caracterizarea radiologică a carburii de bor din barele de control ale reactorului TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 231/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 46 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
272.357,00
264
Modelarea acumulării radioizotopilor în aliajul de aluminiu ALMG3 folosit ca material structural în reactorul TRIGA
8.30.03
2022
PVR nr. 232/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 65 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
187.392,00
265
Studiu privind condiționarea aluminiului iradiat în matrici pe bază de fosfat de magneziu
8.30.03
2022
PVR nr. 233/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 33 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
407.356,00
266
Studiu privind coroziunea aliajului de aluminiu și a oțelului carbon, în condiții chimice specifice înglobării aluminiului în matrici pe bază de fosfat de magneziu
8.30.03
2022
PVR nr. 234/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 77 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
219.643,00
267
Identificare soluție de implementare a unui dispozitiv cu desprinderea automatizată pentru colete de transport materiale radioactive, pentru proba de cădere liberă de la 9m
8.30.03
2022
PVR nr. 235/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 53 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
505.993,00
268
Evaluarea impactului activităților nucleare de pe platforma ICN-FCN asupra mediului înconjurător în perioada iulie 2021-iunie 2022
8.30.03
2022
PVR nr.236/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 46 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
318.700,00
269
Metodă de prelevare a probelor în vederea determinării conținutului de C-14 din aer
8.30.03
2022
PVR nr. 237/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
439.783,00
270
Metodologie de localizare a scăpărilor de apă tritiată prin prelevări cu colectori pasivi
8.30.03
2022
PVR nr. 238/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 29 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
266.372,00
271
Analiza și furnizarea datelor cu privire la monitorizarea câmpurilor neutronice din instalațiile CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 239/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
185.825,00
272
Dezvoltarea unei metode de monitorizare a încorporării de materiale radioactive, prin contorizare de corp uman. Demonstrarea aplicabilității metodei prin realizarea unei campanii de monitorizare de test
8.30.03
2022
PVR nr. 240/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 38 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
265.138,00
273
Evaluarea performanțelor în dozimetria internă a tritiului
8.30.03
2022
PVR nr.241/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 72 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
266.567,00
274
Baza de date pentru gestionarea eliberării de sub regimul de autorizare a deșeurilor solide
8.30.03
2022
PVR nr.
242/17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 87 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
265.083,00
275
Optimizarea aranjamentelor pentru protecția personalului în caz de accident nuclear sau urgență radiologică
8.30.03
2022
PVR nr. 243/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
324.060,00
276
Contribuții la îmbunătățirea nivelului de securitate nucleară sau radiologică
8.30.03
2022
PVR nr. 244/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
256.186,00
277
Sistem de instruire a personalului în domeniul pregătirii și răspunsului la urgență nucleară sau radiologică. Elaborarea materialelor de instruire
8.30.03
2022
PVR nr. 245/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 101 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
263.158,00
278
Sistem pentru asigurarea instruirii de bază a lucrătorilor din domeniul nuclear
8.30.03
2022
PVR nr. 246/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 64 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
384.610,00
279
Sistem de pregătire a personalului în domeniul metodelor de prelevare, eșantionare și preparare a probelor de mediu
8.30.03
2022
PVR nr. 247/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
325.347,00
280
Sistem de pregătire a personalului în domeniul radioprotecției pentru obiective nucleare. Elaborarea materialelor de instruire
8.30.03
2022
PVR nr. 248/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 104 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
259.118,00
281
Centru de informare a publicului asupra activităților din domeniul nuclear și pentru promovarea tehnologiei SMR. Crearea de materiale de prezentare
8.30.03
2022
PVR nr. 249/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
295.560,00
282
Caracterizarea unor probe din oțel carbon autoclavizate în condiții de circuit primar CANDU în vederea testării la coroziune fisurantă sub sarcină
8.30.03
2022
PVR nr. 250/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 38 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
301.563,00
283
Procese specifice coroziunii materialelor metalice în plumb lichid
8.30.03
2022
PVR nr. 251/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 85 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
289.624,00
284
Obținerea și caracterizarea straturilor oxidice protectoare depuse pe titan
8.30.03
2022
PVR nr. 252/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
172.243,00
285
Straturi simple și duble obținute prin oxidare electrolitică în plasmă pe titan grad 2 din electroliți conținând silicat/fosfat
8.30.03
2022
PVR nr. 253/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
559.646,00
286
Obținerea de acoperiri pe aliajul ZR-2,5% NB prin oxidare în plasmă electrolitică în soluție de aluminat de sodiu, diverse concentrații
8.30.03
2022
PVR nr. 254/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
479.044,00
287
Teste tehnologice de punere în funcțiune a instalației de debitat cu plasmă și sudare multiproces
8.30.03
2022
PVR nr. 255/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
839.287,00
288
Prevenirea apariției coroziunii microbiologice în conductele din sistemele auxiliare de alimentare cu apă brută de la CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 256/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
167.469
289
Eficiența octadecilaminei în inhibarea coroziunii în circuitul secundar CANDU în condiții de conservare pe termen lung
8.30.03
2022
PVR nr. 257/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
220.619
290
Comportarea la coroziune în condiții de apă la temperatură și presiune ridicată, a tecilor de ZY-4 acoperite cu straturi subțiri de CR metalic
8.30.03
2022
PVR nr. 258/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 39 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
293.560
291
Influența grosimii straturilor ceramice de nitrură de crom depuse pe aliaj 310H asupra rezistenței la coroziune
8.30.03
2022
PVR nr. 259/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 42 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
176.730
292
Dezvoltare aplicație pentru module de tip PLC destinate cuptorului de hidrurare controlată
8.30.03
2022
PVR nr. 260/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
166.512,00
293
Amplificator pentru detector de flux autoalimentați. Documentație tehnică de proiectare
8.30.03
2022
PVR nr.261/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 63 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
236.502,00
294
Influența câmpului de radiații nucleare asupra transmisiei/recepției pachetelor de date
8.30.03
2022
PVR nr. 262/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
136.554,00
295
Ansamblu de detecție a fluxului de radiații gama specific sistemului MRSTC
8.30.03
2022
PVR nr. 263/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
274.365,00
296
Sinteza rezultatelor privind dezvoltarea tehnicii de control profilometric pentru activități de inspecție în CNE
8.30.03
2022
PVR nr. 264/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
304.632,00
297
Stadiul actual al metodelor de mentenanță predictivă pentru sistemul electric al unei CNE
8.30.03
2022
PVR nr. 265/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 83 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
319.036,00
298
Tehnicile de implementare a mentenanței predictive pentru sistemele electrice
8.30.03
2022
PVR nr. 266/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 68 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
316.976,00
299
Model matematic pentru formarea dopului de gheață în conducta orizontală cu DN 200
8.30.03
2022
PVR nr. 267/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 59 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
299.352,00
300
Proiect de execuție pentru dispozitivul de formare controlată dop de gheață pentru conducta orizontală cu DN 400mm
8.30.03
2022
PVR nr. 268/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
402.857,00
301
Sistem de control automat al alimentării cu azot lichid a dispozitivului de formare dop de gheață
8.30.03
2022
PVR nr. 269/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 47 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
272.067,00
302
Execuția sistemului de filtre pentru limitarea pierderilor de pulbere ceramică
8.30.03
2022
PVR nr. 270/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
312.241,00
303
Sistemul de management al lucrărilor de intervenții asupra construcțiilor speciale din beton aflate în exploatarea CNE Cernavodă
8.30.03
2022
PVR nr. 271/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 58 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
315.154,00
304
Arhitectura software a unui sistem de supraveghere multi-senzor pentru monitorizarea digitală a zonelor de interes din cadrul CNE
8.30.03
2022
PVR nr. 272/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 35 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
206.057,00
305
Studiul metodei de îmbătrânire termică accelerată a cablurilor electrice prin injectarea unui curent electric
8.30.03
2022
PVR nr. 273/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
300.885,00
306
Pregătirea personalului pentru infrastructura ALFRED - etapa I
8.30.03
2022
PVR nr. 274/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 78 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
217.483,000
307
Caracterizarea neutronică a ansamblului combustibil de tip SMR-SCWR
8.30.03
2022
PVR nr. 275/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 33 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
121.247,000
308
Analiza CFD a simulatorului de zonă activă din instalația cu metale lichide CIRCE
8.30.03
2022
PVR nr. 276/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
407.337,000
309
Simularea comportării la iradierea cu neutroni a oțelurilor candidate pentru reactorii de tip SMR-SCWR
8.30.03
2022
PVR nr. 277/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 34 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
159.151,000
310
Evaluări neutronice preliminare pentru un ansamblu combustibil LFR ALFRED
8.30.03
2022
PVR nr. 278/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 53 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
112.708,000
311
Influența concentrației de oxigen asupra comportamentului la coroziune în plumb al materialelor relevante pentru reactorii rapizi răciți cu plumb
8.30.03
2022
PVR nr. 279/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 71 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
355.146,00
312
Realizarea de teste mecanice specifice pe oțeluri structurale pentru reactoarele de generație IV - contribuții la proiectul Patricia
8.30.03
2022
PVR nr. 280/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 74 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
144.667,000
313
Teste tehnologice în vederea obținerii nitrurilor de uraniu
8.30.03
2022
PVR nr. 281/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 73 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
362.993,000
314
Studiu experimental al metodei de testare „Small punch test“ în mediu de plumb lichid
8.30.03
2022
PVR nr. 282/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 43 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
327.116,000
315
Investigații privind metode de obținere a combustibililor nucleari pentru reactori de generație IV
8.30.03
2022
PVR nr. 283/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
80.141,000
316
Caracterizarea microstructurală a îmbinărilor sudate din oțel inox 316L cu și fără material de adaos
8.30.03
2022
PVR nr. 284/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
130.874,000
317
Sistem de automatizare folosind PLC-uri Siemens S7-1200 pentru instalația de testare și control oxigen și coroziune în plumb
8.30.03
2022
PVR nr. 285/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
274.152,000
318
Măsurători ultrasonice în plumb topit prin intermediul ghidului de undă
8.30.03
2022
PVR nr. 286/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
160.014,000
319
Teste de coroziune în plumb topit
8.30.03
2022
PVR nr. 287/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
173.013,000
320
Dispozitiv experimental pentru investigarea adeziunii la diferite materiale absorbante a elementelor volatile din reactorii LFR. Studiu tehnic
8.30.03
2022
PVR nr. 288/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 45 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
308.428,000
321
Proiectarea unui debitmetru electromagnetic pentru instalațiile cu plumb topit
8.30.03
2022
PVR nr. 289/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 32 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
84.394,000
322
Program de mentenanță pentru echipamentele aferente instalației ATHENA
8.30.03
2022
PVR nr. 290/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 55 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
230.143,000
323
Repere în procesul de licențiere a proiectului ALFRED
8.30.03
2022
PVR nr. 291/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
206.611,000
324
Modelarea cu MESSAGE-NES a scenariilor de evoluție a sistemului energetic nuclear din România în complementaritate cu sursele regenerabile, cu considerarea reactorilor de tip SMR
8.30.03
2022
PVR nr. 292/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 50 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
113.521,000
325
Examinări postiradiere nedistructive pe elemente combustibile LEU, fabricate în ICN, iradiate în reactorul TRIGA SSR
8.30.03
2022
PVR nr. 293/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 56 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
654.548,00
326
Calcule neutronice și termohidraulice pentru instalația TRIGA în 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 294/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
291.128,00
327
Modernizarea circuitelor de comandă și protecție ale celulelor de alimentare a pompelor din circuitul primar și circuitul secundar al reactorului TRIGA - etapa II
8.30.03
2022
PVR nr. 295/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.171.501,00
328
Metode alternative de asamblare a ECE-LEU
8.30.03
2022
PVR nr. 296/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.065.618,00
329
Studiul materialelor de referință certificate pentru controlul analitic al calității în NAA
8.30.03
2022
PVR nr. 297/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
268.457,00
330
Capsula RIA - execuție și testare
8.30.03
2022
PVR nr. 298/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 80 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
1.074.414,00
331
Achiziția, prelucrarea și analiza datelor operaționale și de proces din instalația nucleară TRIGA ICN - etapa 2 (iulie 2022-noiembrie 2022)
8.30.03
2022
PVR nr. 299/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 111 file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
290.651,00
332
Dispozitive pentru testare la iradiere în reactor: manual de laborator pentru învățământul superior și pregătirea operatorilor
8.30.03
2022
PVR nr. 300/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 143 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
158.625,00
333
Comportarea la iradiere a combustibililor avansați în regim tip rampă de putere - etapa a-VIII-a
8.30.03
2022
PVR nr. 301/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 80 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
684.297,00
334
Caracterizarea neutronică a coloanei termice în noua configurație
8.30.03
2022
PVR nr. 302/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 41 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
470.890,00
335
Raport anual de exploatare a instalației nucleare reactor TRIGA SSR - 14MW și ACPR pe anul 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 303/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 221 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
3.007.232,00
336
Raport de exploatare a unității nucleare „Laboratorul de examinare postiradiere (LEPI)“ în perioada 1 ian. 2022-31 dec. 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 304/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 98 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
475.005,00
337
Studiu preliminar de dezvoltare a unui sistem real-time de monitorizare și control a sistemelor asociate reactorului TRIGA-SSR
8.30.03
2022
PVR nr. 305/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 62 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
319.646,00
338
Modernizarea sistemului de măsurare a depresiunii în celulele fierbinți cu protecție biologică din beton
8.30.03
2022
PVR nr. 306/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 37 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
425.538,00
339
Executarea și testarea dispozitivului tip capsulă de iradiere radioizotopi în reflectorul de beriliu cu descărcare subacvatică
8.30.03
2022
PVR nr. 307/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 40 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
553.387,00
340
Studiu în vederea dezvoltării de metode de verificare a purității radiochimice a soluției de pertechnetat de sodiu
8.30.03
2022
PVR nr. 308/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 31 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
86.860,00
341
Sistem informatic pentru gestionarea încărcării cu ore pe lucrări a personalului din cadrul RATEN ICN. Realizare module principale și implementare pentru secții
8.30.03
2022
PVR nr. 309/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 69 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
208.916,00
342
Contribuția RATEN ICN la dezvoltarea colecției de lucrări științifice din domeniul nuclear INIS-IAEA
8.30.03
2022
PVR nr. 310/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 32 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
275.515,00
343
Iradiator pentru testare și calificare materiale în câmpuri de radiații gama intense
8.30.03
2022
PVR nr. 311/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 53 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
253.755,00
344
Sistem de monitorizare wireless folosind seria de PLC-uri S7 1200 prin configurarea accesului la serverul web
8.30.03
2022
PVR nr. 312/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 49 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
194.386,00
345
Activități de colaborare derulate în 2022 în cadrul acordurilor bilaterale
8.30.03
2022
PVR nr. 313/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 33 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
292.715,00
346
Contribuții RATEN în cadrul programului de cercetare Euratom și a structurilor europene din domeniul nuclear în 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 314/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 84 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
155.060,00
347
Aspecte practice privind asigurarea suportului tehnic și științific pentru securitatea nucleară
8.30.03
2022
PVR nr. 315/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 57 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
203.128,00
348
Implicarea RATEN în activitatea organizațiilor internaționale din domeniul nuclear în anul 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 316/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 73 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
325.044,00
349
Analiza sistemelor nucleare de tip SMR în cadrul proiectelor coordonate de AIEA
8.30.03
2022
PVR nr. 317/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 52 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
318.991,00
350
Menținerea capabilităților tehnice ale LRPMPC prin participare la activitățile rețelelor ALMERA și RANET
8.30.03
2022
PVR nr. 318/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
226.880,00
351
Activități de promovare și suport pentru proiectul ALFRED
8.30.03
2022
PVR nr. 319/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 61 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
430.682,00
352
Activități de susținere a formării competențelor tehnico-știintifice ale RATEN ICN
8.30.03
2022
PVR nr. 320/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 48 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
277.381,00
353
Promovarea capabilităților de cercetare ale RATEN ICN pe plan extern în anul 2022
8.30.03
2022
PVR nr. 321/ 17.01.2023
Orașul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, județul Argeș
RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Raport de cercetare tipărit pe suport hârtie, având un număr de 51 de file
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013
375.005,00
TOTAL
105.793.000,00
Ministerul Energiei își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parțială a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin și înființarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aprobată prin Legea nr. 302/2013, precum și ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/1999 pentru aprobarea continuării și finanțării activităților de cercetare-dezvoltare, aplicații și inginerie tehnologică aferente suportului tehnic național pentru domeniul de energetică nucleară din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, precum și pentru aprobarea finanțării activităților specifice cooperării internaționale în domeniul de energetică nucleară, aprobată prin Legea nr. 198/2000, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 12 octombrie 2023.
Nr. 974.
------