ÎNCHEIERE din 21 iulie 2022 Ședința publică din 21 iulie 2022
Statutory Text (1 Articles)
Dosar nr. x/43/2022
Completul compus din
Președinte - xxx
Grefier - xxx
Pe rol se află judecarea acțiunii formulate de reclamanta A - S.R.L., cu sediul (...) și cu sediul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1, și cu intervenientul Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, Bd. Libertății nr. 16, sectorul 5, având ca obiect anulare act administrativ.
În lipsa părților.
CURTEA,
având în vedere că președintele completului de judecată, respectiv doamna judecător xxx, lipsește motivat din instanță, va amâna pronunțarea la data de 28 iulie 2022, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii,
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 28 iulie 2022.
Pronunțată în ședința publică din 21 iulie 2022.
Președinte,
XXX
Grefier,
xxx
Cod ECLI ECLI: RO:xxx
Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - xxx
-----