HOTĂRÂRE nr. 837 din 8 septembrie 2023 privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în domeniul public al municipiului Timișoara, județul Timiș, în scopul reintegrării în baza materială a învățământului preuniversitar de stat
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă trecerea imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în domeniul public al municipiului Timișoara, județul Timiș.
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului care trece din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației,
prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în domeniul public al Municipiului Timișoara, județul Timiș,
în scopul reintegrării în baza materială a învățământului preuniversitar de stat
Ordonator principal de credite Ministerul Educației 13729380
Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public)
Elemente de identificare
Nr. MF Codul de clasificație Persoana juridică ce administrează imobilul Denumirea Descrierea tehnică actualizată din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Valoarea de inventar actualizată - lei - Adresa
163525 8.26.03
Inspectoratul Școlar Județean Timiș
CUI 2613597
Imobil - Clădire - Corp A
Clădire - Corpul A, spațiu pentru desfășurarea activității Inspectoratului Școlar Județean Timiș
și a Casei Corpului Didactic, regim de înălțime
S tehnic parțial + P + 2E, Sc = 1.031 mp,
nr. cadastral 444738-C1, S teren = 4.314 mp,
nr. cadastral 444738, CF nr. 444738
3.904.169
Județul Timiș, municipiul Timișoara,
Calea Aradului nr. 56
Predarea-primirea imobilului prevăzut la art. 1 alin. (1) se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera completările și modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 292 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 146 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează
Ministrul educației,
Ligia Deca
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 8 septembrie 2023.
Nr. 837.
-----