CIRCULARĂ nr. 33 din 28 iulie 2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 7 august 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica.
Caracteristicile monedei sunt următoarele
Metal
Argint
Valoare nominală
10 lei
Titlu
999‰
Formă
rotundă
Diametru
37 mm
Greutate
31,103 g
Cant
zimțat
Calitate
proof
Aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de matematică, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2023“.
Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Gheorghe Țițeica și anii între care a trăit acesta „1873“ și „1939“.
Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 28 iulie 2023.
Nr. 33.
-----