HOTĂRÂRE nr. 628 din 27 iulie 2023 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Educației prin Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, pentru scoaterea din funcțiune în vederea demolării acestora
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Educației prin Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, pentru scoaterea din funcțiune în vederea demolării, în condițiile legii, conform datelor de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
DATELE DE IDENTIFICARE
ale construcțiilor, proprietate publică a statului, aflate în
administrarea Ministerului Educației prin
Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, care se transmit în
proprietatea privată a statului, pentru
scoaterea din funcțiune în vederea demolării
Nr. crt.
Nr. M.F.
Codul de clasificație
Persoana juridică ce administrează bunul
Denumirea
Adresa poștală
Caracteristicile tehnice ale construcției care se transmite în domeniul privat, în vederea scoaterii din funcțiune
Valoarea de inventar
(lei)
1
167944
8.26.10
Ministerul Educației
CUI 13729380
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
CUI 4244423
Spații de învățământ
Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21, municipiul Suceava, județul Suceava
Construcția C1: suprafața construită – 124 mp, nr. cadastral – 57570-C1;
construcția C2: suprafață construită – 161 mp, nr. cadastral – 57570-C2;
Cartea funciară nr. 57570 Suceava
134.491
Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera completările și modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 361 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, și ale art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează
Ministrul educației,
Ligia Deca Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 27 iulie 2023.
Nr. 628.
-----