COMUNICAT din 2 octombrie 2025 privind termenul de prescripție pentru acordarea indemnizației de mutare, respectiv suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție ca urmare a suspendării raportului de serviciu pentru efectuarea concediului de creștere a copilului cu handicap
Statutory Text (1 Articles)
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 23119/3/2021**
Nr. de înregistrare a sesizării: 2008/1/2025
Data înregistrării sesizării: 02.10.2025
Conținutul sesizării
1. Dacă dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 raportate la OMAI S/7 din 31.10.2018 se interpretează în sensul că termenul de prescripție pentru acordarea indemnizației de mutare curge de la data mutării sau a schimbării domiciliului?
2. Dacă suspendarea raportului de serviciu pentru efectuarea concediului de creștere a copilului cu handicap, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 514 alin. (1) lit. a) C. adm., constituie motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție?
Minuta deciziei nr. 387 din 27 octombrie 2025
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 23.119/3/2021**, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept
a) Dacă dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018 se interpretează în sensul că termenul de prescripție pentru acordarea indemnizației de mutare curge de la data mutării sau a schimbării domiciliului?
b) Dacă suspendarea raportului de serviciu pentru efectuarea concediului de creștere a copilului cu handicap, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 514 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, constituie motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.