Legislator Case Law & Legislation
273246 RO

COMUNICAT din 4 iulie 2025 privind încadrarea activităților care vizează siguranța circulației feroviare ca fiind desfășurate în condiții speciale de muncă

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 4 iulie 2025 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 429/85/2025

Nr. de înregistrare a sesizării: 1475/1/2025

Data înregistrării sesizării: 04.07.2025

Conținutul sesizării

1. Dacă activitățile indicate la art. 28 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, astfel cum sunt enumerate în Anexa nr. 1, nr. crt. 16 din Ordinul nr. 1561/13.09.2022 al Ministerului Transportului și Infrastructurii sunt recunoscute ca fiind desfășurate în condiții speciale de muncă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, respectiv dacă actul normativ produce efecte și pentru trecut.

2. Dacă obținerea beneficiilor prevăzute de art. 48 și art. 49 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale , și dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001.

Minuta deciziei nr. 370 din 20 octombrie 2025

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția I civilă, în Dosarul nr. 429/85/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept

Dacă activitățile indicate la art. 28 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 nr. crt. 16 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, nr. 1.561/2022 privind lista funcțiilor și meseriilor cu atribuții și responsabilități în siguranța circulației feroviare sau cu metroul sunt recunoscute ca fiind desfășurate în condiții speciale de muncă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, respectiv dacă actul normativ produce efecte și pentru trecut.

Dacă obținerea beneficiilor prevăzute de art. 48 și 49 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale și dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →