COMUNICAT din 1 iulie 2025 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său și a sintagmei „sau art. 56 alin. (1^1)” din cuprinsul dispozițiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații

În ședința din data de 1 iulie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori

– Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art. 1 alin. (5) privind principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art. 15 alin. (2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi. Totodată, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) și art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât, în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate cu soluționarea în fond a cauzei.– Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)” din cuprinsul dispozițiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale au următoarea redactare

(4) În cazul în care asociația sau fundația a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a)-c) sau art. 56 alin. (1^1), bunurile rămase după lichidare vor fi preluate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau, după caz, de comuna sau orașul în a cărui rază teritorială asociația sau fundația își avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local.

În esență, Curtea a constat că pasivitatea persoanei juridice (asociație sau fundație) în îndeplinirea obligației de a raporta Ministerului Justiției datele de identificare ale beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, nu poate fi asimilată cu vreunul dintre cazurile de dizolvare reglementate în art. 56 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.

Curtea a constatat că preluarea, în ipoteza normativă criticată, de către stat/comună/oraș a bunurilor mobile și imobile ale asociațiilor/fundațiilor ca măsură sancționatorie pentru neîndeplinirea unei obligații legale ce revine persoanei juridice sancționată cu dizolvarea și intrarea în lichidare echivalează cu o confiscare contrară exigențelor constituționale stabilite prin art. 44 alin. (8), potrivit căruia „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”. În lipsa probării caracterului ilicit al destinației, folosirii ori dobândirii bunurilor supuse măsurii de trecere în proprietatea privată a statului și a inexistenței unei hotărâri judecătorești definitive în acest sens, soluția legislativă reglementată prin art. 60 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, în ceea ce privește sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)”, înlătură prezumția de dobândire licită a averii și este neconstituțională.

Totodată, Curtea a constatat că preluarea, în ipoteza normativă criticată, de către stat/comună/oraș a bunurilor mobile și imobile ale asociațiilor/fundațiilor echivalează cu o expropriere contrară art. 44 alin. (3) din Constituție, întrucât operează în alte condiții decât cele stabilite prin Legea fundamentală, respectiv nu este o expropriere pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.