COMUNICAT din 12 mai 2025 privind decontarea contravalorii unui medicament achiziționat din străinătate pentru unele categorii de personal din sistemul justiției
Statutory Text (1 Articles)
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 413/117/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 1012/1/2025
Data înregistrării sesizării: 12.05.2025
Conținutul sesizării
Dacă prevederile art. 9 lit. p) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției se interpretează în sensul că se aplică și în situația în care se solicită decontarea, din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției, a contravalorii unui medicament achiziționat din străinătate.
Minuta deciziei nr. 314 din 22 septembrie 2025
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 413/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept
Dacă prevederile art. 9 lit. p) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că se aplică și în situația în care se solicită decontarea, din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției, a contravalorii unui medicament achiziționat din străinătate.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.