COMUNICAT din 3 aprilie 2025 privind judecătorul care a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, fiind în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale
Statutory Text (1 Articles)
Nr. de înregistrare a sesizării: 760/1/2025
Data înregistrării sesizării: 03.04.2025
Conținutul sesizării
Dacă un judecător care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, astfel încât nu mai este judecător al instanței respective.
Minuta deciziei nr. 10 din 23 iunie 2025
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 354, art. 357, art. 391 și 392, art. 395, art. 405 și art. 406 din Codul de procedură penală stabilește că
Judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, întrucât nu mai este judecător al instanței respective.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.