Legislator Case Law & Legislation
273157 RO

COMUNICAT din 1 aprilie 2025 privind transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 1 aprilie 2025 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2845/105/2022*

Nr. de înregistrare a sesizării: 735/1/2025

Data înregistrării sesizării: 01.04.2025

Conținutul sesizării

Unitățile militare fac parte din autoritățile avute în vedere de dispozițiile art. 369, 370, 382 și 406 din Codul administrativ, care au obligația transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, corespondența dintre posturile de natură contractuală și posturile aferente funcțiilor publice, din punct de vedere al clasificării prevăzute de art. 385 din Codul administrativ, se face raportat la atribuțiile prevăzute în fișa postului de natură contractuală deținut anterior și transformat în post aferent unei funcții publice sau raportat la atribuțiile efectiv îndeplinite de către angajat?

Minuta deciziei nr. 29 din 9 februarie 2026

Admite, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.058/99/2023* și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.845/105/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 369-370, art. 382 și art. 406-407 din Codul administrativ, unitățile militare fac parte din categoria autorităților/instituțiilor publice în cadrul cărora există obligația stabilirii de funcții publice, prin transformarea posturilor de natură contractuală ce presupun desfășurarea unor activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică.

Respinge, ca inadmisibile, sesizările instanțelor de trimitere privind următoarele aspecte

Care este modalitatea de stabilire a nivelului de salarizare a unui salariat al Unității Militare 02543 Iași în ipoteza emiterii actului privind transformarea postului de natură contractuală în funcție publică?

Corespondența dintre posturile de natură contractuală și posturile aferente funcțiilor publice, din punctul de vedere al clasificării prevăzute de art. 385 din Codul administrativ, se face raportat la atribuțiile prevăzute în fișa postului de natură contractuală deținut anterior și transformat în post aferent unei funcții publice sau raportat la atribuțiile efectiv îndeplinite de către angajat?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →