Legislator Case Law & Legislation
273092 RO

COMUNICAT din 13 februarie 2025 privind costurile cuprinse în indemnizația „subsistence allowance” comparative cu diurna în valuta și beneficiul pentru facilitarea legăturii cu familia

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 13 februarie 2025 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 5571/63/2023

Nr. de înregistrare a sesizării: 351/1/2025

Data înregistrării sesizării: 13.02.2025

Conținutul sesizării

Privitoare la funcția indemnizației „subsistence allowance”, în raport de diurna prevăzută la art. 1 alin. (3) din HG nr. 46/2020, respectiv dacă indemnizația „subsistence allowance” acoperă aceleași costuri ca și diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (3) și beneficiul pentru facilitarea legăturii cu familia din HG nr. 46/2020.

Minuta deciziei nr. 264 din 23 iunie 2025

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 5.571/63/2023 și de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.730/118/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept

Dacă indemnizația „Mission Subsistence Allowance“ acoperă aceleași costuri ca și diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (3) și beneficiul pentru facilitarea legăturii cu familia prevăzut de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

Acordarea de către pârâți, prin rambursare, a alocației de subzistență (MSA - Mission Subsistence Allowance) pentru misiunile UNMIK Kosovo la care au participat jandarmi, prin raportare la anexele A și G la Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Organizația Națiunilor Unite privind contribuția cu resurse la unitatea specială de poliție a Națiunilor Unite din Kosovo, ratificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2002 și aprobat prin Legea nr. 350/2002.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →