COMUNICAT din 5 decembrie 2024 privind acordarea dobânzii legale aferente sumelor datorate cu titlu de indemnizație pentru limită de vârstă
Statutory Text (1 Articles)
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 12943/3/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 2844/1/2024
Data înregistrării sesizării: 05.12.2024
Conținutul sesizării
Privind acordarea dobânzii legale aferente sumelor datorate cu titlu de indemnizație pentru limită de vârstă, în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, pentru perioada 27.02.2021 - 09.06.2022, de la data scadenței fiecărei sume datorate până la data la care aceste sume au fost achitate efectiv.
Minuta deciziei nr. 55 din 24 februarie 2025
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă în dosarul nr. 3600/62/2023, de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 1850/100/2023 și de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 7498/3/2024 și nr. 12943/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept
Posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare și actualizării cu rata inflației a indemnizațiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizațiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituționale a actului normativ de abrogare a plății acestora.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.