Legislator Case Law & Legislation
27281 RO

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976

40 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (40)

Statutory Text (40 Articles)

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Părţile contractante se obliga să-şi predea reciproc, în condiţiile prevăzute de prezenta convenţie, persoanele care, aflîndu-se pe teritoriul unuia dintre cele doua state, sînt urmărite pentru o infracţiune sau sînt cautate în vederea executării unei pedepse, de autorităţile judiciare ale celuilalt stat.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Bucureşti, 14 octombrie 1976

Domnule ministru,

În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală, semnată astăzi, s-a convenit ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 4, dacă cererea de extrădare se întemeiază pe o infracţiune de deturnare de aeronava, statul solicitat va ţine seama de circumstanţele şi consecinţele acestei infracţiuni. Dacă extrădarea este refuzată, statul solicitat se obliga sa supună cauza autorităţilor însărcinate cu urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa.

Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi răspunsul pe care mi-l veţi adresa sa constituie acordul între cele doua părţi în aceasta problema.

Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurările înaltei mele consideratii.

Ministrul afacerilor externe,

George Macovescu

Excelentei Sale

domnului RENAAT VAN ELSLANDE,

ministrul afacerilor externe al Regatului Belgiei

REGATUL BELGIEI

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Bucureşti, 14 octombrie 1978

Domnule ministru,

Aţi binevoit să-mi adresati, astăzi, o scrisoare cu următorul conţinut

"Domnule ministru,

În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei dintre Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală, semnată astăzi, s-a convenit ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 4, dacă cererea de extrădare se întemeiază pe o infracţiune de deturnare de aeronava, statul solicitat va ţine seama de circumstanţele şi consecinţele acestei infracţiuni. Dacă extrădarea este refuzată, statul solicitat se obliga sa supună cauza autorităţilor însărcinate cu urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa.

Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi răspunsul pe care mi-l ve-ti adresa sa constituie acordul între cele doua părţi în aceasta problema.

Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurările înaltei mele consideratii."

Am onoarea sa va aduc la cunoştinţa ca scrisoarea dumneavoastră sus - menţionată şi prezentul răspuns constituie acordul celor două părţi în aceasta problema.

Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurările înaltei mele consideratii.

Ministrul afacerilor externe,

Renaat Van Elslande

Excelentei Sale

domnului GEORGE MACOVESCU,

ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste România

-----

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Extrădarea se admite dacă

a) fapta sau faptele care, potrivit legislatiilor celor două state, constituie infracţiuni pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate al carei maximum este de cel puţin 2 ani sau cu o pedeapsă mai severă;

b) condamnările privesc o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, pronunţată de instanţele judecătoreşti ale statului solicitant pentru infracţiunile menţionate la lit. a) a prezentului articol.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Statul solicitat nu extrădează cetăţenii proprii, apatrizii cu domiciliul pe teritoriul sau, precum şi persoanele care beneficiază de azil pe teritoriul sau.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Extrădarea nu se admite

a) dacă infracţiunea pentru care se cere este considerată de partea solicitată ca infracţiune politica sau ca infracţiune conexă la o asemenea infracţiune. Nu va fi considerat ca o astfel de infracţiune atentatul la viaţa unui şef de stat sau a membrilor familiei acestuia;

b) dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea este considerată de partea solicitată ca infracţiune militară care nu constituie o infracţiune de drept comun;

c) pentru infracţiunile în materie vamală, de impozite, de taxe şi de schimb valutar. Totuşi, prin schimb de scrisori, se va putea decide în alt mod pentru anumite din aceste infracţiuni sau categorii de infracţiuni.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Extrădarea nu se admite dacă

a) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul statului solicitat;

b) infracţiunea pentru care se cere extrădarea a fost săvîrşită în afară teritoriului statului solicitant, iar legislaţia statului solicitat nu autoriza urmărirea infracţiunilor de aceeaşi natura săvîrşite în afară teritoriului sau, ori nu admite extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii de extrădare;

c) potrivit legislaţiei celor două state, urmărirea penală este subordonata existenţei unei plîngeri a persoanei vătămate;

d) potrivit legislaţiei unuia dintre cele doua state, a intervenit prescripţia acţiunii penale sau a pedepsei;

e) în unul dintre cele doua state a intervenit o amnistie;

f) în statul solicitat, împotriva persoanei a carei extrădare se cere, a fost pronunţată, pentru aceeaşi infracţiune, o hotărîre care a dobîndit autoritatea de lucru judecat.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Extrădarea poate fi refuzată dacă persoana a carei extrădare se cere face obiectul urmăririi în statul solicitat pentru infracţiunea pentru care se cere extrădarea sau dacă autorităţile competente ale acestui stat au hotărît sa nu înceapă urmărirea ori sa pună capăt urmăririi pe care au început-o pentru aceasta infracţiune.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsita cu pedeapsa capitala potrivit legii părţii solicitante, extrădarea poate să nu fie admisă decît cu condiţia ca partea solicitanta sa dea asigurări, apreciate de partea solicitată ca fiind suficiente, ca pedeapsa capitala nu va fi executată.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

În materie de extrădare şi în măsura în care prezenta convenţie nu dispune altfel, părţile contractante comunică între ele pe cale diplomatică.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Cererea pentru extrădarea unei persoane urmărite este însoţită de originalul sau copia certificată a mandatului de arestare sau de orice alt act avînd aceeaşi forta şi emis în formele prevăzute de legea statului solicitant. Acest document trebuie să arate sau să fie însoţit de un alt document, emanind de la autorităţile judiciare, în care se menţionează împrejurările săvîrşirii infracţiunii, data şi locul unde aceasta a fost săvîrşită, calificarea legală şi trimiterile la dispoziţiile legale şi, în cazul în care prin infracţiune au fost produse daune materiale, orice precizări posibile asupra naturii şi importantei lor.

2. Cererea pentru extrădarea unei persoane condamnate este însoţită de originalul sau copia certificată a hotărîrii care a dobîndit autoritatea de lucru judecat.

3. În ambele cazuri, cererea este însoţită de dispoziţiile legale aplicabile infracţiunii şi, dacă este posibil, de semnalmentele persoanei şi de fotografia sa, precum şi de orice indicaţie de natura sa stabilească identitatea şi cetăţenia sa.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. În caz de urgenta, autorităţile judiciare ale statului solicitant pot, în vederea extrădării, sa ceara arestarea provizorie a persoanei cautate.

2. Cererea de arestare provizorie va menţiona infracţiunea săvîrşită, durata pedepsei aplicabile sau pronunţate, data şi locul unde infracţiunea a fost săvîrşită, precum şi, în măsura în care este posibil, semnalmentele persoanei cautate.

3. Cererea este transmisă autorităţilor judiciare ale statului solicitat, fie direct prin posta sau telegrafic, fie prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale - Interpol -, fie prin orice alt mijloc potrivit.

4. Dacă cererea este considerată intemeiata, i se va da urmare de către autorităţile judiciare ale statului solicitat, în conformitate cu legea acestuia.

5. Partea solicitanta este informată fără întîrziere despre urmarea data cererii de arestare provizorie. Arestarea provizorie poate lua sfîrşit dacă, în termen de 18 zile de la arestare, partea solicitată nu a primit cererea de extrădare şi actele menţionate în art. 9.

6. Punerea în libertate nu împiedica o noua arestare dacă cererea de extrădare este primită după expirarea termenului prevăzut la paragraful precedent.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Dacă informaţiile transmise de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului solicitat sa ia o hotărîre în aplicarea prezentei convenţii, acest din urma stat cere, pe cale diplomatică, informaţiile suplimentare necesare, înainte de a respinge cererea. El poate stabili un termen pentru obţinerea acestor informaţii.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

După primirea cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie şi dacă condiţiile prevăzute în titlul I al prezentei convenţii sînt îndeplinite, partea solicitată va lua toate măsurile necesare în vederea cautarii persoanei cerute şi, dacă este cazul, procedează la arestarea acesteia.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Partea solicitată informează, într-un termen potrivit, partea solicitanta, despre hotărîrea sa privind cererea de extrădare.

2. Dacă partea solicitată respinge cererea de extrădare în întregime sau în parte, ea face cunoscute dispoziţiile prezentei convenţii pe care îşi întemeiază hotărîrea.

3. Dacă extrădarea este admisă, partea solicitată informează partea solicitanta asupra locului şi datei predării persoanei cerute, precum şi cu privire la durata detentiei executate.

4. Părţile contractante pot, la cererea prezentată în timp util de una dintre ele şi dacă împrejurările o justifica, sa stabilească, de comun acord, un nou termen şi, eventual, un nou loc pentru predarea persoanei cerute.

5. Dacă partea solicitanta nu preia persoana la locul şi data stabilite în paragraful 3 sau 4 al prezentului articol, aceasta va fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 5 zile; la cererea părţii solicitante, intemeiata pe împrejurări excepţionale, acest termen poate fi prelungit la 15 zile. Dacă cererea de extrădare este reînnoită pentru aceeaşi fapta, ea poate fi respinsă.

6. Dacă este necesar, comunicările privind aplicarea paragrafelor 4 şi 5 ale prezentului articol pot fi efectuate pe căile prevăzute în art. 10 paragraful 3 al prezentei convenţii.

7. Dispoziţiile prezentului articol sînt, de asemenea, aplicabile şi în cazul transportului pe cale aeriană.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă extrădarea este cerută concomitent de mai multe state, fie pentru aceeaşi fapta, fie pentru fapte diferite, partea solicitată hotărăşte liber, ţinînd seama de toate împrejurările şi în special de cetăţenia persoanei cerute, de locul şi de gravitatea infracţiunii şi de datele cererilor.

2. În cazul prevăzut în paragraful precedent, partea solicitată poate, admiţînd extrădarea, să permită părţii solicitante sa predea persoana a carei extrădare i-a fost admisă, unui stat terţ, care a cerut-o concomitent.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă persoana cerută este urmărită sau condamnata în statul solicitat pentru o alta infracţiune decît cea care a motivat cererea de extrădare, acest stat hotărăşte totuşi cu privire la cerere şi face cunoscută statului solicitant hotărîrea sa asupra extrădării în condiţiile prevăzute în art. 13. Predarea persoanei cerute poate fi amînată pînă cînd aceasta va fi o judecata în statul solicitat.

2. Predarea se face la o dată care se stabileşte conform dispoziţiilor art. 13.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Partea contractantă căreia i-a fost predată persoana cerută va informa cealaltă parte contractantă asupra rezultatului urmăririi penale pornită împotriva acesteia.

2. În caz de condamnare, se va transmite o copie a hotărîrii care a dobîndit autoritatea de lucru judecat.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecata, deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă la vreo alta limitare a libertăţii sale personale, nici predată unui stat terţ pentru o infracţiune anterioară predării, alta decît cea care a motivat extrădarea, decît în următoarele cazuri;

a) dacă statul solicitat consimte la aceasta;

b) dacă persoana extrădată nu părăseşte teritoriul statului solicitant în 30 de zile de la eliberarea sa definitivă; acest termen nu cuprinde timpul cît persoana predată nu a putut părăsi teritoriul acestui stat din motive independente de voinţa sa;

c) dacă, după ce l-a părăsit, persoana extrădată a revenit de bunăvoie pe teritoriul statului căruia i-a fost predată.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă consimţămîntul părţii solicitate este cerut în scopul urmăririi sau executării unei pedepse pentru o infracţiune anterioară predării, alta decît cea care a motivat cererea de extrădare, partea solicitanta este ţinuta să se conformeze dispoziţiilor art. 8 şi 9 ale prezentei convenţii.

2. Dacă consimţămîntul părţii solicitate este cerut în vederea predării persoanei extrădate unui stat terţ, partea solicitanta va trimite părţii solicitate cererea de extrădare prezentată de statul terţ, însoţită de toate actele referitoare la aceasta.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Dacă calificarea data faptei incriminate este modificată în cursul procesului, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecata decît în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii altfel calificată permit extrădarea.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă extrădarea este admisă, obiectele care au servit la săvîrşirea infracţiunii sau care provin din infracţiune ori sînt dobîndite în schimbul obiectelor care provin din aceasta sînt predate părţii solicitante.

2. Obiectele menţionate la paragraful precedent se predau chiar dacă extrădarea nu poate avea loc ca urmare a decesului persoanei cerute, evadării acesteia sau din orice alta cauza.

3. Drepturile terţilor asupra unor astfel de obiecte sînt totuşi rezervate. La sfîrşitul procesului acestea se restituie persoanei căreia îi aparţin. În cazul cînd identitatea acestei persoane nu poate fi stabilită, obiectele se restituie părţii solicitate.

4. Partea solicitată poate retine temporar obiectele menţionate în paragraful 1 al prezentului articol dacă apreciază ca acestea sînt necesare într-un proces penal.

Ea poate cere restituirea obiectelor transmise, angajindu-se să le înapoieze imediat ce procedura care se desfăşoară pe teritoriul sau o va permite.

5. Partea solicitată nu este ţinuta sa predea obiectele menţionate în paragraful precedent, dacă autorităţile sale au dispus confiscarea sau distrugerea acestora.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Fiecare parte contractantă admite, la cererea celeilalte părţi, tranzitul pe teritoriul sau al persoanei predate acestei din urma părţi de un stat terţ. În sprijinul acestei cereri sînt prezentate actele din care rezultă ca este vorba de o infracţiune pentru care se admite extrădarea potrivit prezentei convenţii. Cu toate acestea, nu se va ţine seama de dispoziţiile art. 2 referitoare la cuantumul pedepselor.

2. Partea solicitată admite tranzitul cu mijloacele de transport şi potrivit modalităţilor care-i convin cel mai mult.

3. Părţile contractante nu sînt obligate sa admită tranzitul persoanelor a căror extrădare nu poate avea loc potrivit prezentei convenţii.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Cheltuielile ocazionate de extrădare sînt în sarcina statului pe teritoriul căruia au fost efectuate.

2. Cheltuielile ocazionate de tranzit sînt în sarcina părţii solicitante.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Părţile contractante se obliga să-şi acorde reciproc asistenţa judiciară cea mai larga posibil în materie de infracţiuni în condiţiile prevăzute de prezenta convenţie şi în special în ceea ce priveşte efectuarea de comisii rogatorii, transmiterea actelor judiciare şi schimbul extraselor de cazier judiciar.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Dispoziţiile titlului II al prezentei convenţii nu se aplică

a) infracţiunilor considerate de partea solicitată fie infracţiuni politice sau infracţiuni conexe la astfel de infracţiuni, fie infracţiuni militare, fie infracţiuni fiscale;

b) dacă partea solicitată apreciază ca executarea cererii de asistenţa judiciară este de natura sa aducă atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii sale publice.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Transmiterile referitoare la asistenţa judiciară prevăzută în prezentul titlu fac obiectul comunicărilor directe între ministerele de justiţie.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Părţile contractante vor efectua, în formele prevăzute de legislaţia statului solicitat, comisiile rogatorii referitoare la o cauza penală care sînt adresate de autorităţile uneia dintre ele autorităţilor celeilalte părţi şi care au ca obiect îndeplinirea unor acte de instrucţie, precum şi transmiterea actelor care constituie mijloace de proba, a dosarelor sau a documentelor.

2. Comisiile rogatorii menţionează inculparea, precum şi obiectul cererii şi cuprind o expunere sumară a faptelor.

3. Comisiile rogatorii prin care se urmăreşte efectuarea unei perchezitii sau a unui sechestru nu se efectuează decît pentru una dintre faptele care pot justifica extrădarea în condiţiile prezentei convenţii.

4. Predarea obiectelor poate fi subordonata condiţiei ca acestea să fie restituite imediat ce nu mai prezintă interes pentru administrarea justiţiei.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Autoritatea solicitată în vederea transmiterii unui act judiciar va face aceasta printr-o simpla remitere către destinatar, în măsura în care autoritatea solicitanta nu a cerut o alta forma de transmitere.

2. Proba transmiterii se face cu ajutorul unei recipise datată şi semnată de destinatar sau al unei atestări a autorităţii solicitate prin care se constata fie faptul, forma şi data transmiterii, fie refuzul destinatarului de a primi actul.

3. Dacă transmiterea nu se poate face, autoritatea solicitată va restitui fără întîrziere actul autorităţii solicitante, indicind motivul care a împiedicat transmiterea.

4. Dacă o citaţie destinată unui martor sau unui expert conţine o clauza sanctionatoare, în caz de neprezentare, autoritatea solicitată poate să comunice destinatarului ca, în ceea ce o priveşte, aceasta dispoziţie este fără efect.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă, într-o cauza penală, partea solicitanta apreciază ca prezentarea personală a unui martor sau expert în faţa autorităţilor sale judiciare este în mod deosebit necesară, ea face menţiune despre aceasta în cererea de transmitere a citaţiei şi partea solicitată va recomanda martorului sau expertului să se prezinte. Partea solicitată face cunoscut părţii solicitante dacă martorul sau expertul înţelege să se prezinte.

2. Martorul sau expertul are dreptul la restituirea cheltuielilor de călătorie şi de şedere, precum şi la o indemnizaţie echitabila, care sînt în sarcina părţii solicitante.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetăţenia sa, avînd domiciliul pe teritoriul uneia dintre părţi, care se prezintă în faţa autorităţilor celeilalte părţi în baza unei citaţii ce i-a fost adresată, nu poate fi urmărit, nici supus vreunei alte limitări a libertăţii sale personale pentru fapte sau condamnări anterioare sosirii sale, afară de cazul cînd, în termen de 30 de zile de la încetarea activităţii sale ca martor sau expert nu a părăsit teritoriul părţii solicitante, deşi a avut posibilitatea sa o facă.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Fiecare dintre părţile contractante comunică celeilalte părţi, cel puţin o dată pe an, hotărîrile pronunţate cu privire la cetăţenii acesteia din urma şi înscrise în cazierul judiciar. La cerere expresă, se transmite o copie a hotărîrii pronunţate.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Informaţiile rezultind din cazierul judiciar, cerute într-o cauza penală, sînt comunicate ca şi cum ar fi fost cerute de o autoritate judiciară a statului solicitat.

2. Dacă aceste cereri emana de la o instanţa civilă sau de la o autoritate administrativă, ele sînt motivate. Acestora li se va da curs în conformitate cu dispoziţiile legale sau reglementările interne ale statului solicitat.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Cererile de asistenţa judiciară referitoare la transmiterea actelor judiciare, citaţiilor pentru martori sau experţi, obţinerea de extrase de pe cazierul judiciar sau comunicarea de simple informaţii cuprind următoarele date

a) autoritatea de la care emana;

b) obiectul cererii;

c) fapta pe care se întemeiază cererea;

d) numele, prenumele, locul şi data naşterii şi, dacă este posibil, cetăţenia persoanei în cauza;

e) dacă este cazul, numele şi adresa destinatarului.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Fiecare dintre părţile contractante poate denunta celeilalte părţi, în vederea urmăririi, infracţiunile comise pe teritoriul sau de către cetăţenii celuilalt stat, care se înapoiază pe teritoriul acestui stat.

2. În acest scop, dosarele, informaţiile şi obiectele referitoare la infracţiune se transmit gratuit.

3. Partea solicitată informează partea solicitanta despre urmarea care s-a dat cererii sale.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Partea solicitată nu va cere restituirea cheltuielilor ocazionate de asistenţa judiciară în aplicarea titlului II al prezentei convenţii, cu excepţia celor care privesc cheltuielile şi onorariile experţilor.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Dacă autoritatea solicitată nu este competenţa, ea transmite cererea de asistenţa judiciară autorităţii competente.

2. Dacă autoritatea solicitată nu poate îndeplini cererea de asistenţa judiciară, ea informează imediat despre aceasta autoritatea solicitanta, aratind motivele pentru care îndeplinirea nu a avut loc.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

Pentru aplicarea prezentei convenţii

1. Actele produse în materie de extrădare, precum şi comisiile rogatorii, sînt însoţite de o traducere în limba sau în una din limbile părţii solicitate.

2. Actele judiciare sînt însoţite de o traducere în limba sau în una din limbile părţii solicitate, afară de cazul cînd sînt destinate cetăţenilor părţii solicitante.

3. În relaţiile dintre ele, ministerele de justiţie comunică fiecare în limba sa şi, dacă este cazul, comunicările lor sînt însoţite de o traducere în limba franceza.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Fiecare dintre părţile contractante va notifica celeilalte îndeplinirea procedurilor cerute de constituţia sa pentru intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Aceasta va intra în vigoare în prima zi a celei de a doua luni următoare datei ultimei notificări.

2. Prin intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Convenţia de extrădare încheiată între România şi Belgia la 15 august 1880 se abroga.

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

1. Prezenta convenţie se încheie pe o durată nelimitată.

2. Fiecare dintre părţile contractante va putea, în orice moment, sa o denunţe şi aceasta denunţare va intra în vigoare la 6 luni după data primirii notificării sale de către cealaltă parte contractantă.

Facuta la Bucureşti la 14 octombrie 1976, în doua exemplare în limbile română, neerlandeza şi franceza, cele trei texte făcînd egala credinţa.

Pentru Republica Socialistă România

Ministrul afacerilor externe,

George Macovescu

Pentru Regatul Belgiei

Ministrul afacerilor externe,

Renaat Van Elslande

CONVENŢIE din 14 octombrie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 34-35 din 23 aprilie 1977

între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală

Preşedintele Republicii Socialiste România şi Majestatea Sa regele Belgiei,

dorind să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie între cele doua tari pe baza principiilor respectării suveranităţii şi independentei naţionale, neamestecului în treburile interne, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc,

dorind sa reglementeze, de comun acord, problemele privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală,

au hotărît sa încheie prezenta convenţie şi au numit, în acest scop, ca împuterniciţi ai lor

Preşedintele Republicii Socialiste România, pe domnul George Macovescu, ministrul afacerilor externe;

Majestatea Sa regele Belgiei, pe domnul Renaat Van Elslande, ministrul afacerilor externe,

care, după ce au schimbat deplinele lor puteri, recunoscute în buna şi cuvenită forma, au convenit asupra următoarelor dispoziţii

Titlul I

Extrădarea

Titlul II

Asistenţa judiciară

Titlul III

Dispoziţii comune

Titlul IV

Dispoziţii finale

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →