Legislator Case Law & Legislation
272545 RO

COMUNICAT din 27 martie 2024 privind dispoziția ”aflată sub influența unor substanțe psihoactive” din cuprinsul infracțiunii prev. de art. 336 alin. (2) din Codul penal

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 27 martie 2024 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2889/219/2022

Nr. de înregistrare a sesizării: 724/1/2024

Data înregistrării sesizării: 27.03.2024

Conținutul sesizării

Dacă dispoziția ”aflată sub influența unor substanțe psihoactive” din cuprinsul infracțiunii prev. de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanțe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanțe psihoactive?

Minuta deciziei nr. 25 din 27 ianuarie 2025

Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 2.769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori în Dosarul nr. 2.889/219/2022, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept

În cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinței esențiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive este suficient să se constate prezența în probele biologice a substanței psihoactive, indiferent de concentrația acesteia, influența asupra capacității de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumție este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă științifice potrivit cărora, în ciuda prezenței substanțelor psihoactive într-o concentrație minimală, persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive, cu afectarea capacității de a conduce autovehicule pe drumurile publice?“;

Dacă dispoziția «aflată sub influența unor substanțe psihoactive» din cuprinsul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanțe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanțe psihoactive?

și stabilește următoarele

În cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiției esențiale atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →