Legislator Case Law & Legislation
272450 RO

COMUNICAT din 27 aprilie 2023 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 9 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 27 aprilie 2023 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · www.ccr.ro

Data comunicatului: 27 aprilie 2023

Conținutul comunicatului

În ședința din data de 27 aprilie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 9 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică în privința polițiștilor.

În esență, Curtea a constatat că Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 se adresează personalului militar, în timp ce polițiștii se încadrează în categoria personalului civil, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fiind funcționari publici cu statut special, astfel că aplicarea acelorași reglementări pentru stabilirea răspunderii materiale a polițistului nu justifică în mod obiectiv instituirea egalității de tratament juridic.

Ca atare, sintagma „precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2” din cuprinsul art. 9 al Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 este neconstituțională prin raportare la categoria socioprofesională a polițiștilor.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →