DECIZIE nr. 233 din 21 noiembrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, modificat prin Legea nr. 28/1990

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, modificat prin Legea nr. 28/1990, excepţie ridicată de Aurel Mastacan în Dosarul nr. 2.367/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor (Aurel Mastacan şi Direcţia generală de muncă şi protecţie socială a judeţului Buzau), faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, considerând ca prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi nici ale art. 43 alin. (2) din Constituţie, întrucât şi alte categorii socioprofesionale beneficiază de reglementări speciale privind drepturile de asigurări sociale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele

Prin Încheierea din 9 februarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.367/1999, Curtea Suprema de Justiţie Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, excepţie ridicată de Aurel Mastacan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca prin dispoziţiile criticate se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece pensiile şi celelalte drepturi de asigurări sociale pentru salariaţi sunt stabilite potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială. În opinia autorului excepţiei Legea nr. 3/1977 ar trebui să se aplice şi în ceea ce priveşte pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, deoarece considera ca "Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat asimilează pe avocaţi cu salariaţii în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor la pensie". Autorul invoca, de asemenea, reglementările internaţionale în domeniu - fără însă a le menţiona, considerând ca neaplicarea acestor reglementări contravine prevederilor art. 20 din Constituţie. De asemenea, afirma ca dispoziţiile Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 contravin şi art. 43 alin. (2) din Constituţie, fără însă a motiva în ce consta aceasta încălcare.

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, arata ca excepţia este nefondata, întrucât existenta unui sistem de pensionare propriu unei anumite categorii socioprofesionale nu contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca Decretul nr. 251/1978 cuprinde reglementări privind pensiile avocaţilor, constituind o lege specială în domeniu. Faptul ca o anumită categorie socioprofesionala, şi anume cea a avocaţilor, beneficiază de un sistem de pensionare propriu nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În continuare Guvernul arata ca dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece prin acest act normativ sunt reglementate drepturile ce se cuvin avocaţilor privind asigurările sociale; în concluzie, se susţine ca reglementarea acestor drepturi printr-o lege specială constituie tocmai o aplicare a prevederilor constituţionale potrivit cărora formele de asistenţa socială sunt prevăzute de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, modificat prin Legea nr. 28/1990, dispoziţii care, în opinia autorului excepţiei, ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 43 alin. (2) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observa ca asupra unor dispoziţii din Decretul nr. 251/1978 s-a pronunţat anterior prin Decizia nr. 32 din 13 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994, prin care

- a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 teza a doua din Decretul Consiliului de Stat nr. 251/1978, constatând ca aceste dispoziţii referitoare la interdicţia primirii în avocatura a pensionarilor din alte sectoare de activitate sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, fiind contrare art. 38, 43 şi 49 din Constituţie;

- a respins excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 49 din acelaşi decret.

Având în vedere prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora "Nu pot face obiectul excepţiei [...] prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", rezultă ca, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, excepţia referitoare la dispoziţiile art. 5 alin. 1 teza a doua din Decretul Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978, Curtea constata următoarele

I. O prima critica de neconstituţionalitate se referă la faptul ca dispoziţiile Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Se considera ca dispoziţiile criticate încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât pensiile şi celelalte drepturi de asigurări sociale pentru salariaţi sunt stabilite prin Legea nr. 3/1977, act normativ care, în opinia autorului excepţiei, ar trebui aplicat şi avocaţilor.

Curtea Constituţională constata ca acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, deoarece existenta sistemului propriu de asigurări sociale ale avocaţilor, diferit de cel al asigurărilor sociale de stat, reprezintă o soluţie bazată pe opţiunea legiuitorului, care are la baza diferenţele existente, pe de o parte, între statutul avocaţilor care exercită o profesie libera şi independenta, cu o organizare şi funcţionare independente, şi, pe de altă parte, statutul salariatului ale cărui raporturi juridice cu unitatea care l-a angajat sunt reglementate de Codul muncii.

Sub acest aspect nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat îi asimilează pe avocaţi cu salariaţii în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor de pensie. Potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 avocatul este îndreptăţit la asigurare socială în condiţiile prevăzute de legea Casei de Asigurări a Avocaţilor, care, potrivit art. 70 din Legea nr. 51/1995, are scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora, cu drepturi proprii la pensie, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. Astfel sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.

În acelaşi sens Curtea Constituţională, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, constata ca principiul egalităţii îşi găseşte expresia în numeroase acte internaţionale, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.

II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate se referă la încălcarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii au dreptul la pensie [...] şi la alte forme de asistenţa socială prevăzute de lege". În opinia autorului excepţiei existenta sistemului propriu de asigurări sociale ale avocaţilor ar reprezenta o privare a acestor persoane de dreptul la pensie ori la alte forme de asigurare socială.

Curtea constata ca nici acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, întrucât alin. (2) al art. 43 din Constituţie trebuie înţeles în sensul că formele de asistenţa socială fiind prevăzute de lege, este la latitudinea legiuitorului organizarea sistemului sau a sistemelor în cadrul cărora cetăţenii îşi realizează drepturile de asigurări sociale. Or, prevederile legale criticate sunt menite să asigure tocmai realizarea acestui drept. Aceasta nu are însă semnificatia ca un sistem unic de pensionare nu ar fi posibil, cu condiţia, bineînţeles, ca el să fie stabilit prin lege; într-adevăr Constituţia nu cuprinde prevederi privind organizarea formelor de asigurări sociale ori de asistenţa socială, lăsând aceasta pe seama legii.

În acest sens este soluţia adoptată prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care consacra principiul unicitatii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, principiu potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept [art. 2 lit. a) din lege].

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 teza a doua din Decretul Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, modificat prin Legea nr. 28/1990, excepţie ridicată de Aurel Mastacan în Dosarul nr. 2.367/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii ale Decretului nr. 251/1978, excepţie ridicată de acelaşi autor.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

────────────