ACORD COMERCIAL din 25 octombrie 1974
Table of Provisions (14)
Statutory Text (14 Articles)
Părţile contractante îşi vor acorda, reciproc şi necondiţionat, tratamentul naţiunii celei mai favorizate în ceea ce priveşte regimul de acordare a licenţelor de export şi import, precum şi tarifelor vamale şi impozitele de orice fel aplicate la importul şi exportul de mărfuri, în ceea ce priveşte metodele de încasare a unor asemenea tarife şi impozite şi în ceea ce priveşte tarifele sau oricare alte impozite interne de orice fel şi transferurile de fonduri efectuate pentru reglementarea importurilor şi exporturilor.
De asemenea, fiecare dintre părţile contractante îşi vor acorda necondiţionat tratamentul naţiunii celei mai favorizate în legătură cu schimburile lor comerciale, orice formă de control a mijloacelor de plată sau în reglementările asupra schimburilor internaţionale pe care le au stabilite sau le vor stabili în viitor.
Orice avantaj, favoare, privilegiu sau scutire care a fost sau va putea fi acordată în viitor de către fiecare parte contractantă pentru orice produs al unei terţe tari - în legătură cu prevederile la care se referă primul paragraf din acest articol - se vor acorda imediat şi fără condiţii produselor de acelaşi fel fabricate pe teritoriul celeilalte părţi contractante, indiferent de naţionalitatea cărăuşului.
Tratamentul naţiunii celei mai favorizate menţionat în art. I şi IX din prezentul acord nu se va aplica avantajelor pe care
a) oricare dintre părţile contractante le-au acordat sau le vor acorda ţărilor limitrofe cu scopul de a facilita comerţul sau de frontieră;
b) părţile contractante le-au acordat sau le vor acorda ţărilor terţe ca urmare a participării lor la zonele de comerţ liber, uniuni vamale sau piaţa comuna;
c) Statele Unite Mexicane le-au acordat sau le vor acorda oricărei tari sau grup de tari din America Latina sau ţărilor în curs de dezvoltare, semnatare ale Protocolului privind negocierile comerciale între ţările în dezvoltare, încheiat la Geneva la 8 decembrie 1971, referitoare la tarifele vamale sau alte preferinţe.
În scopul promovării de schimburi comerciale crescînde, în cadrul prezentului acord, părţile contractante sînt de acord sa schimbe, anual, liste informative de mărfuri pe care sînt interesate să le exporte pe teritoriul celeilalte părţi contractante şi cărora le vor asigura o publicitate corespunzătoare.
Părţile contractante îşi vor prezenta, anual, datele statistice asupra comerţului produselor la care se referă alineatul anterior.
Părţile contractante, prin mijloacele de care dispun, vor stimula comerţul lor reciproc cu orice fel de produse, utilizînd pentru aceasta, în cel mai mare grad posibil, mecanismele lor de comercializare.
Tranzacţiile comerciale care se realizează între organizaţiile române de comerţ exterior, în calitatea lor de persoane juridice pe de o parte şi persoane juridice sau fizice mexicane, pe de altă parte, se vor efectua în conformitate cu reglementările de import şi export în vigoare în fiecare dintre cele doua tari.
Tranzacţiile comerciale între cele doua tari se vor efectua, pe cît posibil, direct, adică fără serviciile intermediarilor sau reprezentanţilor comerciali care nu au naţionalitate română sau mexicana, care au domiciliul sau sediul pe teritoriul unei terţe tari.
Toate plăţile între părţile contractante se vor efectua în moneda şi în forma în care, în fiecare caz, sus-zisele părţi contractante convin, în conformitate cu legile, reglementările şi dispoziţiile în vigoare sau care vor fi în vigoare în viitor, pe teritoriul fiecărei părţi contractante, referitoare la regimul de comerţ exterior, moneda sau devize.
Părţile contractante îşi exprima interesul de a creşte comerţul şi prin acordurile tehnice bancare, cum este cazul celui încheiat între Banca Română de Comerţ Exterior din România (EXTROBANC) şi Banca Naţionala de Comerţ Exterior, S. A. din Mexic (BANCOMEX).
În scopul de a facilita aplicarea prezentului acord şi a promova apropierea între cele doua părţi contractante în domeniul economic şi comercial, Republica Socialistă România şi Statele Unite Mexicane convin sa stabilească o comisie mixtă care se va reuni cel puţin o dată pe an, alternativ în oraşul Bucureşti şi oraşul Mexico, şi va fi formată din reprezentanţi ai ambelor tari. Prima reuniune va avea loc la Bucureşti.
Comisia mixtă va stabili în prima sa reuniune procedura sa de lucru.
1. Navele sub pavilion român şi mexican, precum şi incarcatura şi echipajele lor, se vor bucura de tratamentul naţiunii celei mai favorizate cînd sosesc, pleacă şi rămîn în porturile şi locurile de ancorare ale celuilalt stat contractant, fără a prejudicia drepturile suverane ale fiecărei tari pentru delimitarea anumitor zone din motive de securitate naţionala.
2. Cele arătate la pct. 1 din prezentul articol nu vor afecta obligativitatea de a folosi serviciile pe care navele comerciale străine le practica în apele naţionale ale fiecărei tari, în conformitate cu reglementarea interna a fiecărei părţi contractante.
3. Naţionalitatea navelor sub pavilionul unui stat contractant se va recunoaşte de către autorităţile celuilalt stat contractant pe baza documentelor care se găsesc la bordul navei şi care au fost eliberate de către autorităţile competente, în conformitate cu legile şi dipozitiile statului contractant, sub pavilionul căruia navighează nava.
4. Documentele navei, precum şi documentele referitoare la echipaje, eliberate în conformitate cu legile şi dispoziţiile statului contractant sub pavilionul căruia navighează nava, vor fi recunoscute de autorităţile celuilalt stat contractant.
5. Nici una dintre dispoziţiile prezentului acord nu va putea fi interpretată ca o restrictie la dreptul fiecărei tari de a reglementa cabotajul sau naţional, flota sa de pescuit, precum şi transporturile sale pe apa către şi din terţe tari.
1. În scopul de a promova dezvoltarea relaţiilor comerciale între ambele tari, părţile contractante îşi acorda dreptul de a stabili reprezentante comerciale în respectivele capitale.
2. Regimul care se va acorda reprezentantelor comerciale şi membrilor acestora, cetăţeni ai statelor respective, se va stabili ulterior.
Părţile contractante, în scopul de a facilita şi promova schimburile comerciale, îşi vor permite reciproc şi în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare în fiecare ţara organizatoare, participarea la tîrguri şi expoziţii permanente sau temporare, şi îşi vor acorda sprijinul necesar pentru organizarea şi funcţionarea acestor expoziţii.
Părţile contractante vor permite importul şi exportul scutit de taxe vamale în conformitate cu legile, reglementările şi dispoziţiile în vigoare pe teritoriul părţii contractante respective a următoarelor articole
a) mostre de produse şi mărfuri fără valoare comercială şi materiale de publicitate comercială;
b) produse şi mărfuri introduse temporar şi destinate tirgurilor şi expoziţiilor, care vor putea fi vîndute numai în conformitate cu legile în vigoare ale fiecărei părţi;
c) echipamente şi produse destinate pentru experimentari, probe şi cercetări stiintifico-tehnice, în conformitate cu programele, în prealabil convenite de către părţile contractante.
Prezentul acord va fi supus aprobării organelor competente ale fiecărui stat contractant în conformitate cu dispoziţiile sale legale şi va intra în vigoare la data ultimei notificări referitoare la aprobarea sa.
Prezentul acord va fi valabil pe o perioadă de 3 ani şi se va înţelege în mod tacit prelungit pe noi perioade de un an, numai dacă nici una dintre părţi nu notifica în scris, cu cel puţin 3 luni înainte de data expirării fiecărei perioade, dorinţa sa de a inceta aplicarea acordului.
Dispoziţiile prezentului acord vor continua să se aplice pînă la executarea tuturor acelor operaţiuni comerciale sau contracte care au fost convenite în timpul valabilităţii sale.
Făcut în Mexico la 25 octombrie 1974, în doua exemplare originale în limbile română şi spaniola, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste RomÂnia,
George Macovescu,
ministrul afacerilor externe
Pentru guvernul
Statelor Unite Mexicane,
Emilio O. Rabasa,
secretarul relaţiilor externe
-------------
între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Statelor Unite Mexicane,
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Statelor Unite Mexicane,
animate de dorinţa comuna de a dezvolta şi întări relaţiile economice şi comerciale între cele doua tari, pe baza principiilor respectului suveranităţii şi independentei naţionale, obligaţii în drepturi, avantajul reciproc, neamestecului în treburile interne şi respectării dreptului la autodeterminare al fiecărui popor,
au convenit asupra celor ce urmează