ACORD din 2 iulie 1977
Table of Provisions (11)
Statutory Text (11 Articles)
Cele doua părţi vor sprijini dezvoltarea relaţiilor în domeniul învăţămîntului, prin
a) promovarea colaborării între universităţi şi alte instituţii de învăţămînt superior;
b) vizite reciproce ale cadrelor didactice din învăţămîntul de toate gradele, în scopul documentării sau ţinerii de conferinţe;
c) acordarea reciprocă de burse pentru studii şi specializare;
d) încurajarea colaborării directe între organismele specializate, în vederea asigurării unei reprezentari corespunzătoare a istoriei, geografiei, dezvoltării economice, sociale şi culturale a celor două tari în manualele şcolare şi cursurile universitare;
e) schimburi de publicaţii de specialitate, materiale documentare şi de informare din domeniul învăţămîntului.
Cele doua părţi vor favoriza schimburile de informaţii cu privire la organizarea şi orientările activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în ţările respective, precum şi contactele directe între instituţiile de resort, în vederea convenirii unor acţiuni de cooperare pe probleme de cercetare-dezvoltare de interes reciproc, pe bază de programe comune.
Cele doua părţi vor sprijini colaborarea în domeniile literaturii, muzicii, artelor plastice, cinematografiei, teatrului, precum şi în alte domenii ale activităţii cultural-artistice, prin
a) vizite reciproce ale scriitorilor, compozitorilor, artiştilor plastici, cineaştilor, precum şi ale altor oameni de cultura, pentru documentare sau pentru a tine conferinţe de specialitate;
b) schimburi de informaţii artistice şi artişti pentru a susţine concerte şi spectacole;
c) organizarea reciprocă de expoziţii din domeniile artelor, culturii şi stiintelor;
d) traducerea şi publicarea unor lucrări din domeniile artelor, culturii şi literaturii celeilalte tari;
e) dezvoltarea relaţiilor între muzee, edituri, reviste, biblioteci şi alte instituţii culturale, prin schimburi de cărţi, publicaţii, microfilme, articole, materiale documentar-informative;
f) promovarea relaţiilor între editurile enciclopedice, în vederea reflectării corespunzătoare a celor două tari în lucrările enciclopedice şi alte materiale de referinţa;
g) includerea reciprocă în repertoriile instituţiilor de arta (teatre, opere, orchestre simfonice, filarmonici) a unor lucrări dramatice şi muzicale reprezentative aparţinînd celeilalte tari;
h) promovarea colaborării directe între uniunile şi asociaţiile oamenilor de cultura şi arta (scriitori, compozitori, artişti plastici etc.).
Cele doua părţi vor sprijini colaborarea directa între agenţiile de presa, asociaţiile de ziarişti, organele de radioteleviziune din ambele tari, precum şi schimbul de vizite de ziarişti şi reporteri.
Cele doua părţi vor sprijini dezvoltarea turismului şi sportului între cele doua tari.
Fiecare parte va acorda, la cerere, asistenţa de specialitate în domeniile care fac obiectul prezentului acord, prin trimiterea de specialişti pentru a lucra pe perioade limitate în cealaltă ţara.
Trimiterea de specialişti se va face pe baza unor protocoale încheiate între ministerele sau instituţiile de resort din cele doua tari, care vor stabili condiţiile concrete privind activitatea specialiştilor celeilalte părţi.
Cele doua părţi vor sprijini participarea reciprocă la congrese, conferinţe, festivaluri sau alte manifestări cu participare internationala, organizate în cealaltă ţara, în domeniile care fac obiectul prezentului acord.
Fiecare parte va asigura condiţii normale pentru desfăşurarea activităţii celeilalte părţi de difuzare, prin diferite mijloace de expresie, a realizarilor culturii, ştiinţei şi artei celeilalte părţi, pe baza prevederilor prezentului acord şi în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare pe teritoriul sau.
Pentru aplicarea prezentului acord, cele doua părţi se vor consulta pe cale diplomatică, în vederea definirii acţiunilor şi schimburilor ce urmează a fi realizate, precum şi a condiţiilor organizatorice şi financiare ale realizării lor.
Prezentul acord va fi supus aprobării organelor competente, conform dispoziţiilor prevăzute în legislaţia fiecărui stat, şi va intra în vigoare la data ultimei notificări a aprobării.
Valabilitatea acordului este de 5 ani de la data intrării sale în vigoare, după care va fi reînnoit prin tacită reconducţiune pe noi perioade de cîte 5 ani, dacă nici una dintre părţi nu-l va denunta, în scris, cu cel puţin 6 luni înaintea expirării fiecărei perioade de valabilitate.
Semnat la Sanaa la 2 iulie 1977, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi engleza, toate textele fiind în mod egal autentice. În caz de interpretare diferita, se va face referinţa la textul în limba engleza.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Florian Stoica
Pentru guvernul
Republicii Arabe Yemen
Hussein Mohamed Al Mogbali
-------------
de colaborare în domeniile învăţămîntului, ştiinţei şi culturii între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Arabe Yemen
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Arabe Yemen,
animate de dorinţa de a promova şi dezvolta relaţii de prietenie şi colaborare între popoarele celor două tari,
dorind sa promoveze cunoaşterea reciprocă a rezultatelor obţinute de cele doua popoare în dezvoltarea învăţămîntului, ştiinţei, culturii şi artei, ocrotirii sănătăţii, presei, radiodifuziunii şi televiziunii, sportului şi turismului,
au hotărît ca, pe baza principiilor respectării suveranităţii şi independentei naţionale, neamestecului în treburile interne, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, sa încheie prezentul acord.