Legislator Case Law & Legislation
270935 RO

HOTĂRÂRE nr. 26 din 31 mai 2023 privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Recomandare a Consiliului privind consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană - COM (2023) 38

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 26 din 31 mai 2023 · CAMERA DEPUTAȚILOR · MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 6 iunie 2023

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 31 mai 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

Ciprian-Constantin Șerban

București, 31 mai 2023.

Nr. 26.

-----

HOTĂRÂRE nr. 26 din 31 mai 2023 · CAMERA DEPUTAȚILOR · MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 6 iunie 2023

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/279, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 23 mai 2023, Camera Deputaților

1. susține propunerea de Recomandare a Consiliului privind consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană;

2. recomandă analizarea modului în care lucrătorii care își desfășoară activitatea în forme noi de ocupare a forței de muncă, inclusiv cei independenți, ar putea fi reprezentați ca o parte distinctă a dialogului social;

3. subliniază că procedurile de consultare a partenerilor sociali trebuie derulate operativ, astfel încât conceperea și punerea în aplicare a politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă să se realizeze suficient de rapid pentru a ține seama de viteza schimbărilor din economie și din societate;

4. reamintește relevanța dialogului social pentru asigurarea rezilienței economiei Uniunii Europene și pentru prevenirea crizelor și a dezechilibrelor la nivel regional;

5. recomandă preluarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată ca temă a negocierilor colective ce acoperă condițiile de muncă, concediul de muncă, programul de muncă și concediul pentru creșterea copilului.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →