ACORD din 12 martie 1976
Table of Provisions (13)
Statutory Text (13 Articles)
Părţile contractante vor sprijini dezvoltarea relaţiilor în domeniul învăţămîntului, prin
a) promovarea colaborării între universitatii şi între alte instituţii de învăţămînt;
b) vizite reciproce ale cadrelor didactice din învăţămîntul de toate gradele, pentru a se documenta sau pentru a tine conferinţe;
c) acordarea reciprocă, în măsura posibilităţilor, de burse de studii şi de specializare;
d) schimbul de materiale şi de informaţii asupra economiei, geografiei, istoriei, organizării politice şi administrative şi a culturii celor două state, în vederea utilizării lor la redactarea manualelor şcolare sau în alte publicaţii;
e) schimbul publicaţiilor de specialitate sau a altor materiale de documentare şi de informare în domeniul învăţămîntului.
Părţile contractante vor sprijini dezvoltarea colaborării între instituţiile ştiinţifice şi de cercetare ale celor două tari, prin
a) promovarea colaborării directe între institutele de cercetări ştiinţifice şi între redactiile publicaţiilor tehnice şi ştiinţifice ale celor două tari;
b) vizite reciproce ale oamenilor de ştiinţa şi cercetatorilor pentru documentare, efectuarea de studii şi prezentarea unor comunicări ştiinţifice;
c) schimburi de cărţi şi publicaţii ştiinţifice, precum şi a altor materiale de informare ştiinţifică.
Părţile contractante vor sprijini colaborarea în domeniile literaturii, muzicii, artelor plastice, teatrului, cinematografiei, precum şi în alte domenii ale activităţii culturale şi artistice, prin
a) vizite reciproce ale oamenilor de cultura şi arta pentru a se documenta sau pentru a tine conferinţe de specialitate;
b) schimburi de formaţii artistice şi de artişti pentru a prezenta concerte şi spectacole;
c) organizarea reciprocă de expoziţii în domeniile artelor, culturii şi ştiinţei;
d) traducerea şi publicarea unor opere din domeniile literaturii, tehnicii şi ştiinţei celeilalte tari;
e) organizarea, cu ocazia sarbatorilor naţionale ale celor două tari, a unor acţiuni culturale, artistice şi ştiinţifice;
f) dezvoltarea relaţiilor între casele de editura, muzee, biblioteci şi alte instituţii culturale prin schimburi de cărţi, publicaţii, material documentar şi de informare, microfilme cu caracter social, cultural, artistic tehnico-ştiinţific etc.
Părţile contractante vor dezvolta colaborarea în domeniul sănătăţii, prin
a) schimburi de materiale şi publicaţii de specialitate privind organizarea sănătăţii şi a asistenţei sociale în cele doua tari;
b) vizite reciproce de specialişti pentru a se documenta şi a tine conferinţe;
c) participarea reciprocă la sesiuni ştiinţifice, simpozioane şi la alte reuniuni directe între instituţiile sanitare şi între organizaţii cu caracter medical.
Părţile contractante vor sprijini colaborarea directa între agenţiile de presa, organele radiodifuziunii şi televiziunii ale celor două tari, ca şi schimbul de vizite între ziarişti şi reporteri.
Părţile contractante vor sprijini dezvoltarea turismului şi a contactelor sportive între cele doua tari.
Părţile contractante vor susţine participarea la congrese, simpozioane, conferinţe, festivaluri, concursuri sau la alte manifestări internaţionale în domeniile învăţămîntului, ştiinţei, culturii, artei, sănătăţii şi sportului, organizate în cealaltă ţara.
Părţile contractante îşi vor acorda reciproc asistenţa, la cerere, în domeniile ştiinţei, învăţămîntului, sănătăţii, sportului şi în alte domenii care fac obiectul prezentului acord, prin trimiterea de specialişti pentru a lucra în timpul unor perioade limitate.
Trimiterea de specialişti se va efectua pe bază de înţelegeri încheiate între ministerele şi instituţiile competente ale celor două tari, care vor stabili condiţiile concrete pentru exercitarea activităţii lor.
Fiecare din părţi va asigura condiţii normale pentru desfăşurarea activităţilor celeilalte părţi, pe baza prevederilor prezentului acord şi pentru popularizarea, prin intermediul diferitelor mijloace de exprimare, în conformitate cu legile în vigoare pe teritoriul sau, a realizarilor obţinute de cealaltă parte în domeniile culturii, ştiinţei, artei.
Pentru aplicarea acestui acord , cele doua părţi vor întocmi programe periodice, de regula pentru 2 ani, în care se vor stabili, în mod concret, acţiunile şi schimburile de realizat, cat şi condiţiile de organizare şi financiare pentru înfăptuirea lor.
Negocierile vor avea loc, în mod alternativ, în capitalele celor două tari.
Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări, făcute reciproc de către cele doua părţi, în ceea ce priveşte îndeplinirea formalităţilor de ratificare sau de aprobare cerute de către legile celor două tari.
Prezentul acord s-a încheiat pe o durată de 5 ani şi va fi prelungit, după această perioadă iniţială, în fiecare an, prin tacită reconductie, în afară de cazul denunţării lui exprese de către una dintre părţile contractante, prin notificarea scrisă către cealaltă parte contractantă, cu 6 luni înaintea datei pentru care se cere denunţarea.
Întocmit la Cotonou la 12 martie 1976, în doua exemplare originale în limba română şi în limba franceza, ambele texte avînd aceeaşi valoare.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Octavian Carare,
ambasador extraordinar
şi plenipotenţiar al Republicii
Socialiste România în Republica
Populara a Beninului
Pentru guvernul Republicii
Populare a Beninului
Michel Alladaye,
ministru al afacerilor
externe şi cooperării
--------------
de cooperare culturală şi ştiinţifică dintre guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare a Beninului
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare a Beninului denumite în cele ce urmează părţi contractante,
animate de dorinţa de a promova şi dezvolta relaţiile de prietenie şi de cooperare între popoarele, celor două tari,
în dorinţa de a promova cunoaşterea reciprocă a rezultatelor obţinute de cele doua popoare în dezvoltarea învăţămîntului, ştiinţei, tehnicii, culturii şi artei, în domeniile sănătăţii, presei, radiofuziunii şi televiziuni, cinematografiei, turismului şi sportului,
au hotărât sa încheie prezentul acord, pe baza principiilor respectării suveranităţii şi independentei naţionale, a neamestecului în treburile interne, a egalităţii în drepturi şi a avantajului reciproc.