Legislator Case Law & Legislation
267884 RO

HOTĂRÂRE nr. 709 din 29 iunie 2021 privind aprobarea stemei comunei Roșia, județul Sibiu

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 709 din 29 iunie 2021 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 7 iulie 2021

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Roșia, județul Sibiu

HOTĂRÂRE nr. 709 din 29 iunie 2021 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 7 iulie 2021

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Roșia, județul Sibiu

Descrierea stemei

Stema comunei Roșia se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în șef.

Sus, în câmp roșu, se află o cruce latină de aur.

Jos, în câmp de aur, se află un cerc albastru, având în interiorul său o turlă de biserică de aur, iar de o parte și de alta cinci dăngi negre de însemnat vite.

(la 16-03-2023, Paragraful din Anexa nr. 2 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 709 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 16 martie 2023 )

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Roșu face referire la numele localității, Roșia - astfel că stema este o „stemă vorbitoare“.

Crucea latină simbolizează credința locuitorilor.

Cercul cu turla de biserică trimite la cele două biserici evangelice-luterane fortificate din Roșia și din Daia, amândouă fiind monumente istorice.

Dăngile de însemnat vite sunt poziționate în concordanță cu așezarea geografică a satelor aparținătoare ale comunei, de la dreapta la stânga: Roșia, Nou, Daia, Cașolț și Cornățel.

(la 08-06-2023, Paragraful din Anexa nr. 2 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 709 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 08 iunie 2023 )

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

HOTĂRÂRE nr. 709 din 29 iunie 2021 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 7 iulie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎȚU

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Kelemen Hunor

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Cseke Attila Zoltán

București, 29 iunie 2021.

Nr. 709.

------

HOTĂRÂRE nr. 709 din 29 iunie 2021 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 7 iulie 2021

(1) Se aprobă stema comunei Roșia, județul Sibiu, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Roșia, județul Sibiu, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →