ACORD PE TERMEN LUNG din 19 octombrie 1983
Table of Provisions (18)
Statutory Text (18 Articles)
Părţile contractante vor lua toate măsurile posibile, în conformitate cu reglementările în vigoare în cele doua tari şi cu prevederile prezentului acord, pentru a facilita şi contribui la dezvoltarea continua, armonioasă şi diversificata a schimburilor comerciale reciproce şi a serviciilor între acestea, precum şi pentru dezvoltarea cooperării economice, industriale şi tehnologice bilaterale.
1. Schimburile comerciale între cele doua tari se vor efectua în conformitate cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din participarea lor ca părţi contractante la Acordul general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.).
2. Prevederile paragrafului 1 de mai sus nu se aplică la
a) avantajele care sînt sau vor fi acordate în viitor de către Republica Socialistă România ţărilor vecine, în scopul facilitării traficului de frontieră;
b) avantajele care sînt sau vor fi acordate de către fiecare dintre părţile contractante altor tari, rezultind din formarea, aderarea sau participarea lor, în orice formă, la o uniune vamală sau zona a liberului schimb sau din aranjamente care conduc la acestea, sau din aranjamente speciale tarifare regionale sau subregionale.
În conformitate cu prevederile prezentului acord şi cu prevederile Acordului general pentru tarife şi comerţ, schimburile comerciale între cele doua tari se vor efectua pe baza contractelor încheiate între întreprinderile şi organizaţiile din Republica Socialistă România şi persoanele fizice şi juridice din Republica Malta, autorizate să efectueze operaţiuni de comerţ exterior.
Contractele menţionate se referă la produsele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul acord.
Aceste liste sînt indicative şi nu au un caracter restrictiv.
Cele doua părţi contractante vor sprijini încheierea de contracte pe termen lung, în scopul de a consolida legături stabile între organizaţiile, întreprinderile şi firmele din cele doua tari.
Cele doua părţi contractante vor sprijini şi promova dezvoltarea tranzacţiilor privind tranzitul şi a altor operaţiuni similare, în scopul facilitării şi extinderii cooperării comerciale şi economice între cele doua tari.
În scopul de a contribui la dezvoltarea schimburilor comerciale şi a realiza o mai buna cunoaştere reciprocă a posibilităţilor de extindere a cooperării economice, industriale şi tehnologice, cele doua părţi contractante vor sprijini organizarea şi participarea lor la tîrguri şi expoziţii pe teritoriul uneia dintre cele doua părţi şi vor facilita realizarea unor asemenea activităţi, acordind participanţilor celeilalte părţi contractante cele mai favorabile condiţii posibile de participare.
Părţile contractante, în conformitate cu orice acord internaţional semnat de către acestea, îşi vor acorda reciproc facilităţile prevăzute în cadrul legislatiilor lor în vigoare, necesare pentru realizarea de importuri temporare sau de importuri pentru prelucrarea bunurilor şi produselor celeilalte părţi contractante.
1. Părţile contractante, considerind ca intensificarea schimbului de informaţii privind schimburile comerciale şi cooperarea economică, industriala şi tehnologică este utila pentru dezvoltarea maxima a relaţiilor lor economice, vor facilita transmiterea informaţiilor primite de la întreprinderile şi instituţiile fiecăreia dintre tari către cumpărătorii, vînzătorii şi autorităţile competente din ţările lor.
2. Părţile contractante vor favoriza, de asemenea, călătoriile individuale sau colective în interes de afaceri, ale reprezentanţilor întreprinderilor şi organizaţiilor interesate din cele doua tari, cărora autorităţile competente le vor acorda tot sprijinul posibil.
Toate plăţile curente între cele doua tari pentru îndeplinirea prevederilor prezentului acord referitoare la schimburile comerciale, serviciile şi cooperarea economică, industriala şi tehnologică se vor efectua în devize liber convertibile, în conformitate cu legile şi reglementările din ţările respective şi dispoziţiile altor aranjamente temporare convenite între cele doua tari.
Părţile contractante sînt de acord ca, între cele doua tari, cooperarea se poate realiza în special prin
a) construirea, modernizarea şi extinderea de obiective industriale în una dintre tari, din producţia cărora o parte să fie importata de către cealaltă ţara sau comercializata pe terţe pieţe prin întreprinderi sau organizaţii industriale ale celeilalte tari;
b) schimbul de licenţe, patente, know-how, cu sau fără schimb de părţi şi componente;
c) subcontractarea de piese sau componente;
d) cooperarea în producţie, cu sau fără comercializarea produselor în cele doua tari sau pe terţe pieţe;
e) specializarea în producţie, fabricarea de modele sau tipuri concrete, cu sau fără comercializare în cele doua tari sau pe terţe pieţe;
f) oferte comune pe terţe pieţe;
g) constituirea de societăţi mixte de producţie şi/sau de comercializare.
1. Părţile contractante vor stabili sectoarele specifice de interes reciproc pentru dezvoltarea şi extinderea cooperării economice, industriale şi tehnologice între cele doua tari şi vor sprijini, în special, proiectele de cooperare în sectoarele respective.
O atenţie specială se va acorda următoarelor domenii
- construcţii de maşini;
- engineering;
- industria chimica şi petrochimica;
- industria metalurgica;
- construcţii şi reparaţii navale;
- industria alimentara;
- industria bunurilor de consum;
- agricultura;
- activităţi de transport maritim şi transbordare;
- alte activităţi care se vor conveni reciproc.
2. Pentru convenirea şi realizarea proiectelor de cooperare în cadrul prezentului acord se vor lua în considerare potenţialul economic al celor două tari, resursele şi necesităţile de echipamente, maşini, bunuri de consum, procedee tehnice şi materii prime, precum şi posibilităţile de desfacere a produselor rezultate din cooperare.
3. Comisia mixtă, menţionată în art. 14, poate indica şi alte domenii de cooperare.
Părţile contractante vor sprijini initiativele comune ale întreprinderilor din cele doua tari de a coopera pe terţe pieţe. În acest scop, ele îşi vor transmite reciproc şi continuu informaţii care ar putea interesa întreprinderile fiecăreia dintre cele doua tari, luînd în considerare posibilităţile şi experienta acestora.
Condiţiile pentru fiecare proiect de cooperare care se realizează în cadrul prezentului acord vor fi stabilite în contractele între întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile de resort din cele doua tari.
1. Părţile contractante vor constitui o comisie mixtă care se va reuni periodic în sesiuni plenare, alternativ în România şi Malta, şi în sesiuni extraordinare, la cererea fiecăreia dintre părţile contractante.
Comisia mixtă
- va examina şi analiza îndeplinirea prevederilor prezentului acord;
- va examina evoluţia schimburilor comerciale şi a activităţilor de cooperare economică, industriala şi tehnologică între cele doua tari;
- va elabora programe concrete pentru dezvoltarea schimburilor comerciale pe principiul reciprocităţii şi pentru cooperarea economică, industriala şi tehnologică;
- va identifica noi proiecte bilaterale de cooperare pe teritoriul fiecărei părţi contractante, precum şi pe terţe pieţe;
- va examina oricare alte probleme care rezultă din aplicarea prezentului acord, care pot fi propuse de către una dintre părţile contractante celeilalte părţi contractante.
2. Comisia mixtă îşi va stabili propria procedura de lucru.
Părţile contractante, avînd în vedere importanţa cooperării ştiinţifice şi tehnice între organizaţiile şi întreprinderile din cele doua tari pentru dezvoltarea cooperării economice, industriale şi tehnologice şi a relaţiilor comerciale, vor acorda, în conformitate cu legile şi reglementările din fiecare ţara, facilităţile necesare pentru stabilirea de înţelegeri specifice care să asigure cele mai bune cai de desfăşurare a unei asemenea cooperări între cele doua tari.
Prevederile prezentului acord vor continua să se aplice, şi după expirarea acestuia, oricăror contracte sau aranjamente încheiate anterior în cadrul prezentului acord, dar neexecutate integral pînă la expirarea acordului.
1. Prezentul acord se va aplica în mod provizoriu de la data semnării şi va intra definitiv în vigoare la data ultimei notificări prin care părţile contractante îşi confirma îndeplinirea procedurilor legale necesare în cele doua tari.
2. Valabilitatea prezentului acord va fi de 5 (cinci) ani şi se va prelungi, prin tacită reconducţiune, pentru perioade succesive de 1 (un) an, dacă nici una dintre părţile contractante nu va notifica în scris celeilalte părţi contractante denunţarea acordului, cu cel puţin 3 (trei) luni înainte de expirarea perioadei iniţiale de valabilitate sau a fiecărei perioade ulterioare de prelungire.
Semnat la La Valetta la data de 19 octombrie 1983, în doua exemplare originale în limba română şi în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.
--------
între Republica Socialistă România şi Republica Malta privind schimburile comerciale şi cooperarea economică, industriala şi tehnologică
Republica Socialistă România şi Republica Malta, denumite în continuare părţi contractante,
dorind sa dezvolte şi sa diversifice schimburile comerciale şi cooperarea economică, industriala şi tehnologică între cele doua tari, pe baza respectării principiilor suveranităţii şi independentei naţionale, neamestecului în treburile interne, reciprocităţii, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc,
dorind sa aducă o noua contribuţie la dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor lor economice reciproce, pe o baza mai durabila şi reciproc avantajoasă,
animate de voinţa de a utiliza mai eficient posibilităţile create de economiile celor două tari, prin intensificarea cooperării economice, industriale şi tehnologice, pe care o considera ca deosebit de importanţa pentru extinderea relaţiilor economice bilaterale,
avînd în vedere ca cele doua tari sînt membre ale Acordului general pentru tarife şi comerţ şi ale Fondului Monetar Internaţional,
luînd în considerare prevederile Actului final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa privind schimburile comerciale şi cooperarea economică, industriala şi tehnologică,
recunoscind utilitatea acordurilor bilaterale pe termen lung pentru creşterea volumului şi stabilitatea schimburilor comerciale şi serviciilor pe bază de reciprocitate, precum şi pentru crearea premiselor necesare dezvoltării cooperării economice, industriale şi tehnologice,
au convenit următoarele