Legislator Case Law & Legislation
267154 RO

LEGE nr. 99 din 13 aprilie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

LEGE nr. 99 din 13 aprilie 2023 · PARLAMENTUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 18 aprilie 2023

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 13 aprilie 2023.

Nr. 99.

LEGE nr. 99 din 13 aprilie 2023 · PARLAMENTUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 18 aprilie 2023

Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1. La articolul 108, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins

(2) Consiliul de administrație al C.A.A. este format din 9 membri, dintre care 7 avocați în activitate și 2 avocați pensionari, cu o vechime de cel puțin 15 ani în profesie, aleși de Consiliul U.N.B.R. pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Dintre aceștia, 3 membri, respectiv 2 avocați în activitate și un avocat pensionar, sunt aleși din filiala București-Ilfov și 6 membri, respectiv 5 avocați în activitate și un avocat pensionar, sunt aleși din celelalte filiale.

2. După articolul 114 se introduce un nou articol, art. 114^1, cu următorul cuprins

Articolul 114^1

(1) Adunările generale ordinare, extraordinare și elective ale filialelor C.A.A. se convoacă și se desfășoară în condițiile stabilite prin Statutul C.A.A., votul membrilor putând fi exercitat și prin mijloace electronice.

(2) În situația filialelor care au în evidență mai mult de 2.000 de membri, adunarea generală convocată se consideră legal întrunită cu participarea a cel puțin 30% din numărul total al membrilor. Cu votul majorității membrilor prezenți, se desemnează membrii Consiliului de administrație al filialei și membrii Comisiei de cenzori.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), procesul de votare pentru desemnarea membrilor Consiliului de administrație al filialei și ai Comisiei de cenzori se poate desfășura pe parcursul mai multor zile consecutive, fără a putea depăși 7 zile în total.

(4) Mandatele membrilor Consiliului de administrație al filialei și ai Comisiei de cenzori a filialei încetează la data validării noilor membri.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →