HOTĂRÂRE nr. 225 din 8 februarie 2001
Statutory Text (5 Articles)
Se instituie procedura specială de supraveghere financiară a Societăţii Comerciale "Siderca" - S.A. Calarasi, societate comercială cu capital majoritar de stat, pe perioada programului de restructurare şi redresare financiară, elaborat potrivit prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 3 ani.
Programul de restructurare şi redresare financiară se va elabora de către o comisie formată din reprezentanţii Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ministerului Industriei şi Resurselor, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice, Oficiului pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, Societatatii Comerciale "Iprolam" S.A., Societăţii Comerciale "Ipromet" - S.A., în calitate de proiectant, şi ai Consiliului Judeţean Calarasi, sub coordonarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului.
Programul de restructurare şi redresare financiară va preciza fondurile necesare în vederea sustinerii financiare, sursa din care acestea vor fi alocate, modul de eşalonare a datoriilor societăţii către creditori, precum şi posibilitatea reorganizării prin divizare a Societăţii Comerciale "Siderca" - S.A. Calarasi.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comisia desemnată va prezenta Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului programul de restructurare şi redresare economico-financiară a Societăţii Comerciale "Siderca" - S.A. Calarasi.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul Autorităţii pentru
Privatizare şi Administrarea
Participatiilor Statului,
Ovidiu Tiberiu Musetescu
Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei,
Miron Tudor Mitrea
---------
privind instituirea procedurilor speciale de supraveghere financiară a Societăţii Comerciale "Siderca" - S.A. Calarasi, societate comercială cu capital majoritar de stat
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 129 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.