ACORD din 26 noiembrie 1964
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
Părţile Contractante vor dezvolta şi întări colaborarea culturală pe baza respectării suveranităţii, egalităţii în drepturi şi a neinterventiei în afacerile interne ale celeilalte tari.
Cele doua Părţi se vor informa reciproc asupra realizarilor în domeniile ştiinţei, învăţămîntului elementar, mediu şi superior, artei, literaturii, ocrotirii sănătăţii şi sportului, prin schimb de delegaţi şi de reprezentanţi, schimb de informaţii, de documentaţie, organizarea de manifestări şi acţiuni corespunzătoare.
Fiecare Parte Contrctanta va oferi tinerilor din cealaltă ţara burse de studii în universităţi şi institute de învăţămînt superior pentru unele discipline care vor fi stabilite de comun acord de cele doua Părţi.
Părţile Contractante vor incuraja colaborarea în domeniul radiodifuziunii, cinematografiei şi presei pe baza unor înţelegeri directe ce vor fi încheiate între instituţiile competente ale celor două tari.
Fiecare Parte va înlesni traducerea şi editarea în ţara proprie a unor opere ştiinţifice şi culturale din cealaltă ţara.
Pentru îndeplinirea prevederilor prezentului Acord, Părţile vor numi reprezentanţii lor, care se vor intilni pentru a stabili schimburile şi acţiunile ce urmează a fi organizate într-o anumită perioada.
Prezentul Acord este încheiat pentru o perioadă de doi ani. El va fi ratificat de cele doua Părţi Contractante şi va intra în vigoare din ziua schimbului instrumentelor de ratificare.
În cazul cînd una din Părţile Contractante nu va notifica în scris intenţia sa de a denunta Acordul cu cel puţin trei luni înainte de data expirării sale, valabilitatea acestuia se va prelungi automat pentru o noua perioada de doi ani.
Orice modificare a prezentului Acord nu poate fi efectuată decît cu aprobarea celor două guverne.
Întocmit la Conakry, la 26 noiembrie 1964, în doua exemplare, în limba română şi limba franceza, ambele texte fiind în mod egal valabile.
-----------
de colaborare în domeniile ştiinţei, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, culturii şi sportului, între Republica Populara Română şi Republica Guineea
Guvernul român şi Guvernul guineez, în dorinţa de a dezvolta relaţiile de prietenie şi colaborare care leagă poporul român de cel guineez, au convenit sa încheie prezentul Acord şi în acest scop au numit ca împuterniciţi
Guvernul Republicii Populare Române pe domnul Ivanciu Popescu, însărcinat cu afaceri ad-interim al Republicii Populare Române în Republica Guineea,
Guvernul Republicii Guineea pe Excelenta Sa domnul dr. Conte Saidou, ministrul Educaţiei Naţionale,
care, după schimbarea deplinelor lor puteri, găsite în buna şi cuvenită forma, au căzut de acord asupra următoarelor