CIRCULARĂ nr. 11 din 14 martie 2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unor monede din aur și argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 24 martie 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari.
Caracteristicile monedelor sunt următoarele
Metal Aur Argint
Valoare nominală 500 lei 10 lei
Titlu 999‰ 999‰
Formă rotundă rotundă
Diametru 35 mm 37 mm
Greutate 31,103 g 31,103 g
Grosime la chenar - -
Cant neted zimțat
Calitate proof proof
Aversul monedei din aur redă cupola palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală „500 LEI“, stema României și anul de emisiune „2023“.
Aversul monedei din argint redă cupola palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI“, stema României și anul de emisiune „2023“.
Reversul comun al monedelor din aur și argint prezintă portretele și numele Regelui Ferdinand I și al lui Ion I.C. Brătianu și inscripțiile „ADOPTAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI MARI - 100 ANI“ și „1923“.
Monedele din aur și argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Monedele din aur și argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
p. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Leonardo Badea
București, 14 martie 2023.
Nr. 11.
-----