ARANJAMENT COMERCIAL PROVIZORIU din 16 aprilie 1930
Statutory Text (1 Articles)
între România şi Egipt
Cairo, 16 aprilie 1930
MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
Direcţia Afacerilor Politice şi Comerciale
Nr. 1.16/2(9)
Domnule Ministru,
Referindu-ma la negocierile începute în vederea încheierii unui Aranjament comercial provizoriu între România şi Egipt, am onoarea de a informa pe Excelenta Voastra ca Guvernul egiptean consimte să aplice tratamentul naţiunii celei mai favorizate la toate produsele solului şi industriei originare din România, importate în Egipt şi destinate fie consumatiei, fie re-exportului sau tranzitului. În mod provizoriu zisul tratament va fi aplicat produselor cari vor fi importate în Egipt, prin mijlocirea ţărilor ce n-au aranjamente comerciale cu Egiptul.
Acest regim este acordat cu condiţia unei perfecte reciprocitati şi sub rezerva regimului acordat produselor sudaneze sau care ar fi aplicat produselor din anumite tari limitrofe, în virtutea Convenţiilor regionale.
Prezentul Aranjament va intra în vigoare îndată ce Excelenta Voastra va binevoi a-mi confirma acordul Guvernului sau. Va putea fi denunţat de fiecare din Părţile Contractante, cu un preaviz de o luna.
Profit de ocazie, Domnule Ministru, pentru a va reînnoi asigurările înaltei mele consideratiuni.
Ministrul Afacerilor Străine ad-interim,
(Semnat)
M. B. BARAKAT
Excelentei Sale
Domnului F. Lahovary
Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României
LEGATIUNEA REGALA A ROMÂNIEI ÎN EGIPT
Cairo, 16 Aprilie 1930
Domnule Ministru,
Am onoarea a va confirma primirea scrisorii Excelentei Voastre Nr. 1.16/2(9) din 16 Aprilie 1930, astfel concepută
"Referindu-ma la negocierile începute cu privire la încheierea unui Aranjament comercial provizoriu, între România şi Egipt, am onoarea a informa pe Excelenta Voastra ca Guvernul egiptean consimte să aplice tratamentul naţiunii celei mai favorizate la toate produsele solului şi industriei originare din România, importate în Egipt şi destinate fie consumatiei, fie re-exportului sau tranzitului. În mod provizoriu, zisul tratament, va fi aplicat produselor cari vor fi importate în Egipt, prin mijlocirea ţărilor ce n-au aranjamente comerciale cu Egiptul.
Acest regim este acordat cu condiţia unei perfecte reciprocitati şi sub rezerva regimului acordat produselor sudaneze sau care ar fi aplicat produselor din anumite tari limitrofe, în virtutea Convenţiilor regionale.
Prezentul Aranjament va intra în vigoare îndată ce Excelenta Voastra va binevoi a-mi confirma acordul Guvernului sau. Va putea fi denunţat de fiecare Parte Contractantă, cu un preaviz de o luna".
Drept răspuns, ma grabesc a confirma Excelentei Voastre, acordul Guvernului meu, pe bazele de mai sus şi profit de aceasta ocazie pentru a Va reînnoi, Domnule Ministru asigurările înaltei mele consideratiuni.
Ministrul României,
FILIP LAHOVARY
Excelentei Sale
Domnului Bahieddine Barakat Bey,
Ministru al Afacerilor Străine
Acest Aranjament comercial provizoriu, dimpreuna cu legea, s-a votat de Senat în şedinţa dela 4 Fevruarie anul 1931 şi s-a adoptat cu unanimitate de şaptezeci şi patru voturi.
Vice-preşedinte,
ROMULUS BOILA
(L. S. S.)
Secretar,
N. N. Botez
Acest Aranjament comercial provizoriu, dimpreuna cu legea s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa dela 16 Martie anul 1931 şi s-a adoptat cu unanimitate de una suta patru voturi.
Vice-preşedinte,
G. CRISAN
(L. S. A. D.)
Secretar,
Pr. Ştefan Cercel
-----------