CONVENŢIE din 25 noiembrie 1947
Table of Provisions (23)
Statutory Text (23 Articles)
Părţile contractante se vor strădui sa promoveze toate acele eforturi care duc la cunoaşterea temeinica şi reciprocă a popoarelor lor. Ele vor combate efectele propagandei fasciste şi ale spiritului imperialist sovin şi de subjugare naţionala sau rasială, inlaturand din manifestările lor culturale, ştiinţifice şi educative tot ce este susceptibil sa atinga demnitatea celuilalt popor al părţii contractante şi sa trezeasca resentimente în el.
Fiecare parte contractantă va avea cea mai mare solicitudine faţă de tot felul de instituţii culturale, ştiinţifice, de învăţămînt în limba maternă, artistice şi de educaţie fizica ale naţionalitatilor celeilalte părţi din ţara sa, în baza perfectei egalitati de drepturi ale cetăţenilor din fiecare Stat, în spiritul progresului şi consolidării democraţiei în cele doua tari.
Părţile contractante vor sprijini, fiecare, pe teritoriul sau, activitatea asociaţiilor româno-maghiare şi maghiaro-române pentru promovarea prieteniei între cele doua popoare.
Guvernul Roman va înfiinţa sub conducerea sa, un institut de cultura maghiara la Bucureşti cu filiala la Cluj, iar Guvernul Maghiar va înfiinţa, sub conducerea sa, un institut de cultura română la Budapesta, cu filiala la Debrecin. Aceste institute vor deservi, pe baza reciprocităţii, scopul colaborării culturale dintre cele doua State, prin cercetări ştiinţifice, cursuri, expoziţii ocazionale şi permanente, librarii, biblioteci şi arhive destinate studierii acelor domenii la care se referă aceasta convenţie; prin studierea reciprocă a vieţii şi culturii popoarelor, prin organizarea serviciului reciproc de informaţii culturale, care deserveşte regulat şi permanent presa, instituţiile şi personalitatile vieţii culturale.
Fiecare parte contractantă va depune toate sfortarile sa creieze, după posibilităţi, în Universităţile şi şcolile sale superioare, catedre şi lectorate pentru limba, literatura, istoria celuilalt popor şi pentru alte materii de studiu, menite sa dea cunoştinţe juste asupra celeilalte tari.
Părţile contractante vor înfiinţa, reciproc, în fiecare ţara, agenţii de presa, vor înlesni activitatea corespondentilor, vor organiza şi sprijini vizitele şi excursiile ziaristice.
Părţile contractante îşi vor da sprijin reciproc, în straduintele lor de cunoaştere şi de colaborare pe taram cultural a popoarelor lor şi prin
a) Invitarea şi angajarea reciprocă de savanti şi pedagogi, în măsura necesităţilor învăţămîntului, asigurând în fiecare caz, condiţiuni egale cu savantii şi pedagogii din ţara primitoare, precum şi înlesnirea schimbului de savanti, artişti, specialişti în problemele culturale, ziarişti, tehnicieni, specialişti de sport etc.;
b) Organizarea unui schimb de savanti, artişti, tehnicieni, pedagogi, studenţi, elevi, muncitori doritori să se specializeze în ţara prietena, creând burse şi făcînd alte înlesniri în acest scop;
c) Facilitarea unui sistematic schimb de cărţi şi publicaţiuni ştiinţifice, literare, artistice, educative, plastice şi muzicale, de materiale de muzeu, de filme documentare şi ştiinţifice, de discuri şi stabilirea unor raporturi de colaborare între institutele de ştiinţa, arta şi cultura, bibliotecile publice şi colectiile de Stat, organizaţiilor profesionale ale celor două tari contractante;
d) Asigurarea liberei circulatii şi raspandiri a cărţilor, revistelor şi altor publicaţiuni de presa, după posibilitate, prin înlesniri vamale şi de transport. Aprobarea şi controlul acestor publicaţiuni se vor face sub directa supraveghere a comisiei mixte;
e) Organizarea de conferinţe şi cursuri de limba, de expoziţii de arta populara, arta plastica şi fotografii, de manifestări populare, muzicale, coregrafice, de spectacole de teatru, precum şi stabilirea unui acord în vederea transmisiunii de auditii radiofonice;
f) Organizarea de excursii pentru o mai buna cunoaştere a tarii şi a populaţiei celeilalte părţi contractante; organizarea de manifestări sportive şi colaborarea în domeniul turistic.
Părţile contractante vor sprijini traducerile şi publicarea de lucrări ştiinţifice şi literare, veghind asupra valorii şi temeiniciei alegerii lor, ingrijindu-se de protecţia legală a dreptului de autor.
Părţile contractante vor încheia acorduri, care, în conformitate cu legile existente, în cele doua tari, vor reglementa chestiunile juridice privind accesul în şcolile superioare şi speciale, recunoaşterea diplomelor şi echivalarea scolaritatii, examenelor şi gradelor ştiinţifice.
Părţile contractante vor asigura posibilităţile şi libertate cercetărilor oamenilor de ştiinţa dintr-o ţara, în institutele şi pe terenul celeilalte tari contractante şi vor înlesni accesul cercetatorilor în muzeele şi arhivele acestor tari, respectând prescripţiunile legale în vigoare în ţara respectiva.
Părţile contractante vor sprijini colaborarea între organizaţiile profesionale, sportive, feminine şi de tineret ale celor două tari, asigurându-le toate înlesnirile posibile.
Părţile contractante doresc sa îngrijească, ca, în viitor, în manualele didactice sau în orice tiparituri să se evite tot ceea ce ar duce la deformarea sau falsificarea realităţii şi care ar prezenta într-o lumina nefavorabila cealaltă ţara, precum şi revizuirea, dacă este cazul, a manualelor şi a altor tiparituri de uz general.
Pentru aplicarea în practica a scopurilor mai sus enumarate, părţile contractante vor înfiinţa o comisie mixtă de 16 membri, cu doua secţiuni, una română şi alta maghiara, compuse fiecare din câte 8 membri. Scopul şi competenţa acestei comisii are caracter consultativ, de iniţiere şi de supraveghere. În cadrul misiunii de mai sus, comisiunea mixtă va putea inainta Guvernelor părţilor contractante, propuneri de ordin principial, care vor fi realizate de ele în măsura posibilităţilor.
Lista fiecărei secţiuni se va comunică, pe cale diplomatică, celeilalte părţi contractante.
Comisia mixtă se va întruni cel puţin de doua ori pe an, alternativ la Bucureşti şi la Budapesta, putând, în comun acord, să-şi aleagă şi alte locuri de întrunire.
Şedinţele comisiunii mixte vor fi prezidate de un al 17-lea membru, numit ad-hoc de acea parte contractantă în a carei ţara va avea loc întrunirea.
Comisia mixtă, la prima sa întrunire - după ce a întocmit regulamentul - va începe imediat elaborarea propunerilor referitoare la aplicarea acordului.
Secţiunile vor recurge la colaborarea, în calitate de consilieri, a reprezentanţilor instituţiilor ştiinţifice, de învăţămînt, culturale, artistice, de educaţie fizica şi la orice alţi specialişti.
Cheltuielile fiecărei secţiuni privesc ţara respectiva, cele ale comisiei mixte vor cădea, în părţi egale, în sarcina celor două tari.
Părţile contractante se obliga sa ia măsurile necesare, administrative şi financiare, pentru executarea practica a acestei convenţiuni.
Deşi prevederile prezentei convenţiuni nu abroga legile şi dispoziţiunile privitoare la intrarea şi şederea în ţara a cetăţenilor străini, cele doua guverne vor promova, şi în aceasta privinta, realizarea practica a principiilor cuprinse în convenţia de faţa.
Toate acordurile încheiate pînă acum, în legătură cu prezenta convenţie, între diferitele organizaţiuni, institute şi instituţiuni ştiinţifice şi culturale, care nu sînt contrarii spiritului general al convenţiei de faţa, rămîn în vigoare; încheierea unor astfel de acorduri, în viitor, se va face prin aprobarea secţiunilor respective ale comisiei mixte.
Orice litigiu asupra aplicării sau interpretării prezentei convenţiuni, în cazul cînd comisiunea mixtă permanenta nu ar ajunge la un acord, va fi rezolvat pe cale diplomatică.
Prezenta convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi schimbate la Budapesta. Începînd dela această dată, ea va rămîne în vigoare timp de 5 ani. Dacă nici una dintre părţile contractante nu va denunta convenţia cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului, ea se va considera prelungită în mod automat, totdeauna pe încă 5 ani.
Drept care, împuterniciţii celor două State au semnat prezenta convenţie şi au investit-o cu sigiliile lor.
Întocmită în doua exemplare autentice, în limba română şi maghiara, la Bucureşti, în ziua de 25 Noemvrie 1947.
Pentru România
OCTAV LIVEZEANU
Ministrul informaţiilor
Pentru Ungaria
Dr. GYULA ORTUTAY
Ministrul cultelor şi al
instrucţiunii publice
Votată împreună cu legea, de Adunarea Deputaţilor, în şedinţa dela 20 Ianuarie 1948.
------------
de Colaborare Culturală între România şi Republica Ungariei
Guvernul Roman pe de o parte,
Guvernul Republicii Maghiare pe de altă parte,
În dorinţa lor de a încheia o Convenţie de colaborare culturală în spiritul luptelor seculare traditionale duse în comun împotriva cotropitorilor care atentau la libertatea, independenta şi suveranitatea popoarelor lor,
şi fiind convinse ca, controversele izvorâte din invrajbirea naţionala din trecut, ca şi din propaganda mincinoasă, calomnioasă, anti-progresista dusa de către guvernele reactionare din trecut şi de cercurile imperialiste, au împiedicat ca cele doua popoare să-şi cunoască mai temeinic cultura, precum şi schimburile culturale libere, care sînt menite sa promoveze progresul şi sînt potrivnice provocatorilor de razboiu ai aceloraşi cercuri imperialiste,
calauzite de dorinţa ca, prin cunoaşterea reciprocă a rezultatelor manifestatiunilor ştiinţifice, literare, artistice, pe taramul învăţămîntului şi în general a tuturor manifestatiunilor culturale, sa adâncească legăturile de prietenie existente între România şi Ungaria, sa usureze şi sa armonizeze şi mai mult încadrarea lor reciprocă în puternicul front al culturii progresiste, care asigura calea păcii, democraţiei, libertăţii şi independentei popoarelor lor,
au hotărât sa încheie un acord de colaborare culturală şi, în acest scop, au numit în calitate de plenipotentiari
Guvernul României pe d-l Octav Livezeanu, ministrul informaţiilor,
Guvernul Republicii Ungare pe d-l dr. Gyula Ortutay, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, care, după ce au schimbat între ei deplinele lor puteri, în buna şi cuvenită forma, au convenit asupra celor ce urmează
Capitolul 1
Capitolul 2