MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 4 iulie 1978
Statutory Text (1 Articles)
privind înfiinţarea Comisiei mixte de cooperare comercială între Republica Socialistă România şi Regatul Thailandei
Delegaţia Republicii Socialiste România, condusă de Cornel Burtica, viceprim-ministru al guvernului, ministrul comerţului exterior şi cooperării economice internaţionale, şi delegaţia Regatului Thailandei, condusă de Nam Phoonwathu, ministrul comerţului,
în dorinţa de a accelera dezvoltarea şi diversificarea comerţului între cele doua tari în mod echilibrat şi stabil, au convenit înfiinţarea Comisiei mixte de cooperare comercială, pe baza următoarelor principii şi condiţii
Componenta
Delegatiile la comisia mixtă vor fi conduse de miniştri, iar componentele lor vor fi stabilite de către guvernele respective.
Atribuţii
1. Comisia mixtă va reprezenta organismul pentru schimbul de informaţii şi consultări referitoare la schimburile comerciale şi alte probleme legate de acestea.
2. Comisia mixtă va analiza anual situaţia curenta a relaţiilor comerciale între cele doua tari şi va acţiona pentru identificarea domeniilor de interes comun pentru cooperarea în viitor.
3. Comisia mixtă va recomanda guvernelor celor două tari adoptarea de măsuri în scopul dezvoltării şi diversificării comerţului între cele doua tari.
4. Comisia mixtă va stabili obiective pe termen lung referitoare la volumul global al schimburilor comerciale şi va fixa sarcini anuale pe produse.
5. Comisia mixtă va lua măsuri corespunzătoare în scopul urmăririi permanente a modului de realizare a obiectivelor convenite, inclusiv a celor menţionate la pct. 4.
6. Comisia mixtă va identifica posibilităţile de cooperare în alte domenii economice decît schimburile comerciale. Acestea urmează să fie convenite de către cele doua guverne.
7. Comisia mixtă va avea competenţa de a constitui grupe şi comitete de lucru pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor sale.
Modul de lucru
1. Comisia mixtă se va întruni anual, alternativ în România şi Thailanda.
2. Ţara gazda va asigura secretariatul lucrărilor.
3. Comisia mixtă va întocmi protocoale confidenţiale asupra lucrărilor sale.
Prezentul memorandum de înţelegere va intra în vigoare la data schimbului de note prin care se confirma aprobarea sa de către cele doua părţi în conformitate cu legile lor.
Încheiat la Bucureşti la 4 iulie 1978, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română şi engleza.
Conducătorul delegaţiei române,
Cornel Burtica,
viceprim-ministru al guvernului,
ministrul comerţului exterior şi
cooperării economice internaţionale
Conducătorul delegaţiei thailandeze,
Nam Phoonwathu,
ministrul comerţului
-------